Avancronică I Dinamo București – FCSB

Dinamo București și FCSB, se vor duela astăzi, 30 octombrie, pe Arena Națională. Partida programată să se dispute de la ora 20:00, contează pentru prima etapă a grupei B, din Cupa României.

FCSB are 5 victorii consecutive asupra rivalei. Sunt 9 la rând în campionat, dar seria a fost întreruptă de victoria din Cupă a dinamoviștilor, consemnată pe 10 februarie 2021.

Ultimul duel a avut loc săptămâna trecută, pe 20 octombrie, în turul actualului sezon regulat, când FCSB a câștigat cu 2-0. Gazdă a fost tot Dinamo.

Dinamo are sete de revanșă după cinci înfrângeri consecutive în fața rivalei. Fanii ”câinilor” își pot pune întrebarea clasică: ”Dacă nu acum, atunci când?”. Fcsb-iștiii sunt deja cu gândul la meciul de campionat cu Universitatea Craiova și la cel cu Midtjylland, din Europa League.

În Cupa României, Becali va folosi echipa de rezerve, una cu mulți jucători care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în acest sezon, precum Pantea, Panțîru, Ștefănescu, Baeten sau Popa. Ultimul succes dinamovist în derby a fost înregistrat tot în ”competiția surprizelor”, într-un context similar.

Dinamo are o ocazie bună de a-și lua revanșa după înfrângerea din ultimul derby (0-2). Elevii lui Zeljko Kopic și-au refăcut moralul prin victoria de la Sibiu (2-0 cu FC Hermannstadt), obținută în urma unei prestații bune. Selmani și Boateng au punctat pentru ”câini”, făcându-și încălzirea pentru meciul de Cupă. Cu siguranță vor fi titulari, ca și Dennis Politic, care a fost suspendat pentru ultimul joc din Superligă.

Antrenorul croat nu este adeptul rotației. Ce-i drept, nici nu prea își permite, pentru că rezervele nu sunt de valori apropiate cu titularii.

”Trebuie să respectăm competiția. Vrem să jucăm un fotbal bun. Ei sunt pe trei fronturi, în campionat, Cupă și în Europa, dar mă concentrez doar la ceea ce facem noi”, a specificat Kopic, completat de fundașul central Boateng: ”Cred că noi suntem favoriţi în acest meci”.

Kopic este suspendat după ce a văzut cartonașul roșu în întâlnirea cu Hermannstadt.

Dinamo a trebuit să joace play-off-ul pentru calificarea în faza grupelor. Cătălin Cîrjan a marcat unicul gol al partidei cu FC Voluntari.

Bilete pentru meciul din Cupa României cu FCSB

Pentru Dinamo urmează duelul cu FCSB, din Cupa României, miercuri, 30 octombrie, de la ora 21:00. Meciul ”revanșă” se va disputa tot pe Arena Națională, de la ora 21:00.

Astfel, clubul nostru a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan biletele pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 390 lei;

VIP 1: 250 lei;

VIP 2: 200 lei;

Tribuna 1 (inel 2 & 3): 90 ron

Tribuna 2 (inel 1): 50 lei;

Tribuna 2 (inel 1, elevi peste 14 ani, studenți, pensionari): 50 – 18 lei;

Tribuna 2 (inel 2 & 3): 40 lei;

Peluza PCH (inel 1): 30 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionul ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Miercuri (30/10)

Interval orar: 14:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

De partea cealaltă, FCSB a scos doar un punct din jocul cu Rapid (0-0), deși a dominat întâlnirea. Gigi Becali a anunțat că niciunul dintre titularii din confruntarea cu giuleștenii nu va fi pe teren din primul minut contra celor de la Dinamo, cu excepția lui Târnovanu.

Așadar, Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovici, Șut, Olaru, Băluță, Miculescu, Fl. Tănase și Oct. Popescu vor fi odihniți. Din echipa de start din Cupă nu va face parte nici măcar Bîrligea, care a fost suspendat în partida de campionat.

Jocul în benzi nu a funcționat niciodată cu Pantea și Panțîru în teren, iar atacul este ca un ac bont cu Daniel Popa vârf. Jucătorul venit de la Universitatea Cluj nu a reușit să înscrie cu toată poarta în față contra Rapidului, trăgând mult ”pe lângă” din câțiva metri, dintr-un unghi bun. Și Marius Ștefănescu a fost inutil în minutele în care a fost folosit contra giuleștenilor. Toți cei care au pierdut lupta pentru titularizare vor mai primi o șansă în derby-ul cu Dinamo, inclusiv William Baeten.

”Cupa este obiectiv. De aia sunt fotbaliști cei care vor juca, hai să-i vedem acuma. De aia Ștefănescu a costat un milion și trei sute de mii de euro, să joace, nu?”, a amenințat Becali. El a anunțat apoi echipa de start de miercuri, așa cum o făcuse și înaintea confruntării cu Glagow Rangers (0-4), din Europa League.

ECHIPE PROBABILE

DINAMO: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Cîrjan, Gnahore, Olsen – Abdallah, Selmani, D. Politic;

FCSB: Târnovanu – Pantea, Chiricheș, M. Popescu, Panțîru – Edjouma, Alhassan – Baeten, Luis Phelipe, Musi – D. Popa.

Partida va fi arbitrată de Petrescu Radu, ajutat de Marinescu Vasile și Vornicu Adrian.

Arbitrajul video va fi analizat de Bîrsan Marcel și Ghinguleac Radu Adrian.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 15

Sâmbătă, 2 noiembrie

Ora 21:00

DINAMO – UTA Arad

Etapa 16 (prima din returul regulat)

Vineri, 8 noiembrie

Ora 21:00

DINAMO – CFR Cluj

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 1:

Miercuri, 30 octombrie

Ora 21:00

DINAMO – FCSB;

Etapa 2:

Metalul Buzău – DINAMO;

Etapa 3:

DINAMO – Petrolul

Dinamo ocupă locul 4, în Superliga, cu 21 puncte.

CITESTE SI:

Mesajul lui Dennis Politic înaintea meciului cu FCSB. Care este obiectivul ”câinilor” pentru duelul din Cupa României

Conferință de presă I Kennedy Boateng extrem de încrezător înainte de duelul cu FCSB

Video I Doi dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 14-a’

Un gând despre &8222;Avancronică I Dinamo București – FCSB&8221;

Lasă un răspuns