Dinamo a pierdut, pe teren propriu, cu FCSB scor 0-4, în priam etapă din grupa B din Cupei României.

După partida din campionat, scor final 2-0 în favoarea „roş-albaştrilor”, Dinamo spera să se prezinte cu o altă abordare şi să reuşească să obţină cele trei puncte în grupa de Cupa României.
Kopic a fost suspendat după cartonaşul roşu primit în meciul de Superliga împotriva celor de la Hermannstadt. Florentin Petre a asigurat locul pe banca tehnică a lui Dinamo în locul croatului.
Florentin Petre consideră că rezultatul este unul ”mincinos” având în vedere cum s-au desfășurat ostilitățile pe Arena Națională.
”Piticul” a mărturisit că, în opinia sa, dinamoviștii au fost urmăriți de ghinion, iar situația putea fi diferită, dacă alb-roșii restabileau egalitatea la 1-0.
Totuși, Florentin Petre a ținut să laude investițiile făcute la FCSB, însă a promis că Dinamo va arăta diferit la următoarele dueluri cu gruparea patronată de Gigi Becali.
”Este puțin dureros, cam mare scorul ținând cont de joc. La 1-0, am avut ocazia să înscriem, au scos-o de pe linia porții, cred că altfel era rezultatul dacă înscriam. Am protejat anumiți jucători, pentru că avem un program încărcat.
Am încercat să băgăm jucători mai proaspeți, care au jucat mai puțin. Determinare am avut, am avut momente bune de joc, cu posesie, cu agresivitate. Scorul e destul de mare față de jocul făcut în seara asta. Ultimele două goluri au fost din două șuturi deviate. Nici nu am avut noroc.
Au investit și au cheltuit zeci de milioane de euro să ajungă la acest nivel. Sunt campionii țării, au jucători de calitate, cu personalitate, care fac diferența. Au mai mulți jucători de aceeași calitate pe posturi, când scimbă, nu se simte diferența.
Jucătorii noștri trag zi de zi la antrenament să ajungem la nivelul la care să putem câștiga orice meci cu orice echipă. Acest rezultat a fost un accident, cu siguranță la următoarele meciuri cu FCSB, echipa va arăta mult mai bine decât astăzi”, a spus Florentin Petre la conferința de presă.
Concluziile lui Zeljko Kopic după eșecul cu FCSB
După meciul dintre Dinamo și FCSB, Zeljko Kopic (47 de ani), a afirmat că Dinamo a arătat foarte rău în a doua repriză.
Tehnicianul din Ștefan cel Mare a declarat că acum trebuie ca jucătorii să se refacă repede pentru. fi pregătiți pentru meciul din Cupă.
”Prima jumătate a fost ok, dar în repriza a doua am jucat prost. Noi trebuie să profităm de șanse în timpul meciului să nu ne accidentăm, a fost riscant pentru unii jucători să joace mai multe minute. Acum este important să ne refacem repede pentru a fi pregătiți pentru meciul cu UTA”, a declarat Kopic, pentru gsp.ro.
În grupele Cupei României, Dinamo le mai are de înfruntat pe Metalul Buzău și Petrolul Ploiești.
Până la acele meciuri, Dinamo va primi vizita celor de la UTA Arad, sâmbătă în dueluri din cea de-a 15-a etapă a Superligii.
Bilete pentru meciul cu UTA
Clubul nostru a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan biletele pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 450 lei;
VIP : 300 lei;
Tribuna 1: 90 lei;
Tribuna 2: 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;
Peluza PCH: 35 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă (02/11)
Interval orar: 14:00 – 22:00
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 15
Sâmbătă, 2 noiembrie
Ora 21:00
DINAMO – UTA Arad
Etapa 16 (prima din returul regulat)
Vineri, 8 noiembrie
Ora 21:00
DINAMO – CFR Cluj
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 2:
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
Dinamo ocupă locul 4, în Superliga, cu 21 puncte.
CITESTE SI:
Răzvan Patriche frustrat după Dinamo – FCSB 0-4: ”Muream de nervi”
Avancronică I Dinamo București – Fuchse Berlin
Florin Prunea îi atenționează pe șefii lui Dinamo. Vezi ce sfat le-a dat
2 gânduri despre &8222;Reacția lui Florentin Petre după eșecul de pe Arena Națională. Promisiunea lui Petre&8221;