Astăzi, de la ora 21:45, elevii lui Mircea Lucescu (79 de ani), întâlnesc reprezentativa din Cipru, pe Arena Națională, în etapa a șasea a Nations League, Divizia C.

Cu excepția ultimului duel contra Kosovo, România a jucat bine încă din startul meciurilor din această ediție a Ligii Națiunilor.
Elevii lui Mircea Lucescu trebuie să își ia revanșa după prestația mai puțin reușită din 15 noiembrie și să deschidă repede scorul în fața unui public numeros, care vine să celebreze câștigarea grupei și foarte probabila calificare în play-off-ul barajului pentru Cupa Mondială 2026.
Ciprioții nu mai au nicio presiune. Sunt siguri că vor juca în Liga C și în ediția viitoare a acestei competiții, singurul gând fiind acela de a nu pierde la diferență mare, așa cum s-a întâmplat în ultima deplasare (0-3 cu Kosovo).
Lotul României a de aproape 5 ori mai valoros, iar acest lucru ar trebui să se vadă pe teren.
România a mai întâlnit-o de 15 ori pe Cipru și a câștigat de 10 ori. Au mai fost patru egaluri și un succes al naționalei din Insula Afroditei.
”Tricolorii” au învins în 8 din cele 9 confruntări oficiale. Celălalt joc s-a încheiat la egalitate, 1-1. Ultimul duel a fost pe 12 octombrie 2024 în Cipru, 3-0 pentru România, în partida tur din actuala grupă de Nations League.
România vine după un meci, cu Kosovo, despre care s-a vorbit în toată lumea. Cu două minute înainte de fluierul final (la scorul de 0-0), kosovarii au ieșit de pe teren invocând scandări ”rasiste” din partea publicului de pe Arena Națională. În realitate, o parte a fanilor au scandat ”Serbia, Serbia”, după ce Alibec fusese bruscat de Amir Rrahmani.
Jucătorii oaspeți au plecat spre vestiare nu înainte ca unii dintre ei să arate semnul fascist al ”vulturului albanez” spre tribune. Mai bine de o oră au încercat arbitrii să îi convingă să revină pe teren, însă jocul nu s-a mai reluat.
În mod normal, România va câștiga cu 3-0 întâlnirea cu Kosovo, la „masa verde”. Echipa antrenată de Mircea Lucescu ar face 15 puncte și ar avea cel cel mai bun punctaj dintre formațiile de pe primul loc din grupele Ligii C. Suedia (grupa C1) are 13 puncte, Irlanda de Nord (C3) are 10 puncte, iar Macedonia de Nord (C4) are 13 puncte.
Ideal ar fi să urmeze o victorie contra Ciprului, care să fie un argument în plus pentru prezența în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru grupele de calificare la CM 2026. România a urcat pe locul 20 în clasamenrul naționalelor din Europa, după ce Slovacia a fost învinsă de Suedia (1-2).
Reprezentativa țării noastre a pierdut doi titulari după meciul precedent: mijlocașul central Nicolae Stanciu s-a accidentat, iar extrema dreaptă Dennis Man a primit cartonaș galben și este suspendat. Man avusese, oricum, o prestație palidă contra celor din Kosovo. Cel mai probabil, va fi înlocuit în primul ”unsprezece” de Ianis Hagi, în timp ce în locul lui Stanciu poate juca Olaru. Nici Mihăilă nu a impresionat în etapa precedentă, dar are mai multe șanse să joace decât Florinel Coman, care nici măcar nu a fost reținut în lot pentru duelul cu Kosovo.
Rămâne de văzut dacă ”Il Luce” va face și alte modificări față de cele anticipate mai sus. Selecționerul este adeptul principiului ”echipa câștigătoare nu se schimbă”, dar cu Kosovo a fost egal. Nu este exclus ca și Daniel Bîrligea să primească minute. Echipa pentru CM 2026 trebuie construită încă de acum. De neclintit din formula de start este portarul Niță, care a avut câteva intervenții foarte bune în partida de vineri.
România este pe primul loc în grupa 2, cu 12 puncte din 4 partide (golaveraj 11-2), și așteaptă verdictul Comisiei de Disciplină a UEFA în urma căruia, în mod normal, va câștiga la ”masa verde” jocul cu Kosovo.

De partea cealaltă, Cipru a pus capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive cu victoria, 2-1, în fața Lituaniei pe AEK Arena din Larnaca. Elevii lui Panagiotis Egomitis au trecut în avantaj grație reușitei lui Grigoris Kastanos, au dominat prima repriză, dar nu au mai punctat pe tabela de marcaj. Lituania a egalat la începutul părții secunde, însă gazdele au preluat din nou conducerea, Marinos Tzionis marcând la șapte minute după ce a fost trimis pe teren.
Ciprioții și-au asigurat, astfel, menținerea în Liga C valorică a Ligii Națiunilor. Sunt cu 6 puncte peste Lituania, chiar dacă au cea mai slabă apărare și cel mai slab atac din această grupă. ”Nu mai există nicio presiune pentru noi. Vom încerca să practicăm cel mai bun fotbal în fața unor jucători de calitate. Sperăm să obținem un rezultat bun”, a promis Egomitis.
Oaspeții au trei jucători suspendați pentru cumul de cartonașe galbene: Nikolas Ioannou (fundaș stânga), Ioannis Kousoulos (mijlocaș defensiv) și Grigoris Kastanos (mijlocaș ofensiv). Pe de altă parte, Konstantinos Laifis (fundaș central) revine după suspendare.
Cipru a pierdut la scor de neprezentare ultimul joc din deplasare, 0-3 cu Kosovo, după ce a fost condusă la pauză cu 1-0. Lotul lor este cotat la 21,4 milioane de euro pe Transfermarkt, în timp ce ”tricolorii” valorează în total 103,33 milioane.
Cipru se află pe poziția a 3-a, cu 6 puncte din 5 partide, golaveraj 3-11.
ECHIPE PROBABILE
ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin – I. Hagi, Olaru, Mihăilă – Drăguș;
Cipru: Dimitriou – Karo, Laifis, Panagiotou, Malekkidis – Spoljaric, Artymatas, Charalampous – Loizou, Pitta,s, Tzionis.
Arbitrul central al acestei partide va fi Luca Paireto (40 de ani), din Italia.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Prima tv.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru
Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
Mijlocași: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
15 dintre cei 26 de jucători convocați evoluează la echipe din străinătate, iar 11 sunt din Superliga României.
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
• Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Cipru
Iată meciurile disputate până acum în această grupă:
• 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 și Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man – minutul 40, R. Marin – 51, din penalty – și Drăguș – 82).
• 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 și ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă – min. 4, R. Marin – 87, din penalty – și Mitriță – 90’+2 / Kučys – 34).
• 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2 și Cipru – ROMÂNIA 0-3 (Man – min 16, R. Marin – 25, din penalty – și Drăgușin – 36).
• 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2 (Kučys – min. 7, din penalty / R. Marin – 18, din penalty – și Drăguş – 65) și Kosovo – Cipru 3-0.
• 15 noiembri: ROMÂNIA – Kosovo 0-0.
CITESTE SI:
S-a adaptat Alberto Soro în Ștefan cel Mare? Analiza făcută de conducerea lui Dinamo
Lecţii de viaţă cu Cristi Pulhac: ”Mereu antrenorii ne spuneau că trebuie să…”
Colaborare tot mai strânsă între Dinamo1948 – CS Dinamo! Detalii despre ieșirea din insolvență
3 gânduri despre &8222;Avancronică I România – Cipru&8221;