România – Cipru. Cum arată primul 11 trimis de Mircea Lucescu

România și Cipru se înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, în ultima etapă a Grupei C2 din Liga Națiunilor.

În meciul tur de la Larnaca, România s-a impus fără prea mari emoții pe terenul ciprioților, scor 3-0.

La fel ca la duelul tur, ”tricolorii” sunt mari favoriți să câștige și meciul de pe Arena Națională.

La acest meci, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) nu va putea conta pe Nicolae Stanciu, accidentat, dar și pe Dennis Man, suspendat.

România este pe primul loc în grupa 2, cu 12 puncte din 4 partide (golaveraj 11-2), și așteaptă verdictul Comisiei de Disciplină a UEFA în urma căruia, în mod normal, va câștiga la ”masa verde” jocul cu Kosovo.

De partea cealaltă, Cipru a pus capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive cu victoria, 2-1, în fața Lituaniei pe AEK Arena din Larnaca. Elevii lui Panagiotis Egomitis au trecut în avantaj grație reușitei lui Grigoris Kastanos, au dominat prima repriză, dar nu au mai punctat pe tabela de marcaj. Lituania a egalat la începutul părții secunde, însă gazdele au preluat din nou conducerea, Marinos Tzionis marcând la șapte minute după ce a fost trimis pe teren.

Oaspeții au trei jucători suspendați pentru cumul de cartonașe galbene: Nikolas Ioannou (fundaș stânga), Ioannis Kousoulos (mijlocaș defensiv) și Grigoris Kastanos (mijlocaș ofensiv). Pe de altă parte, Konstantinos Laifis (fundaș central) revine după suspendare.

Cipru a pierdut la scor de neprezentare ultimul joc din deplasare, 0-3 cu Kosovo, după ce a fost condusă la pauză cu 1-0. Lotul lor este cotat la 21,4 milioane de euro pe Transfermarkt, în timp ce ”tricolorii” valorează în total 103,33 milioane.

Cipru se află pe poziția a 3-a, cu 6 puncte din 5 partide, golaveraj 3-11.

Astfel, tehnicienii au decis ca în meciul România – Cipru, de pe Arena Națională, cu începere de la ora 21:45, să-i trimită în teren pe:

ECHIPELE DE START

ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Drăgușin, Pașcanu, Bancu – R.Marin, M.Marin, Olaru – I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă;

Rezerve: Sava, Târnovanu, Manea, Alibec, Șut, Miculescu, Burcă, Fl.Coman, Drăguș, M.Ilie, Mitriță, Sorescu.

Cipru: Demetriou – Karo, Andreou, Laifis, Anderson Correia – Loizou, Spoljaric, Artymatas, Kakoulli – Tzionis, Sotiriou;

Rezerve: Mall, Michael, Panagiotou, Shelis, Charalampous, Antoniou, Pittas, Satsias.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Arbitrul central al acestei partide va fi Luca Paireto (40 de ani), din Italia.

Partida va fi televizată de: Prima tv.

Câștigarea grupei de Nations League ar aduce, pe lângă promovarea în Divizia B a competiției, și o ascensiune în clasamentul FIFA, prin punctele câștigate, ceea ce ar însemna plasarea naționalei noastre în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026. În plus, patru câștigătoare de grupe din Nations League vor juca baraje pentru turneul final al CM, adică o șansă în plus de a merge la turneul final mondial de peste doi ani.

Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru

Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

Mijlocași: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).

15 dintre cei 26 de jucători convocați evoluează la echipe din străinătate, iar 11 sunt din Superliga României.

Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:

• Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Cipru

Iată meciurile disputate până acum în această grupă:

• 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 și Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man – minutul 40, R. Marin – 51, din penalty – și Drăguș – 82).

• 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 și ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă – min. 4, R. Marin – 87, din penalty – și Mitriță – 90’+2 / Kučys – 34).

• 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2 și Cipru – ROMÂNIA 0-3 (Man – min 16, R. Marin – 25, din penalty – și Drăgușin – 36).

• 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2 (Kučys – min. 7, din penalty / R. Marin – 18, din penalty – și Drăguş – 65) și Kosovo – Cipru 3-0.

• 15 noiembri: ROMÂNIA – Kosovo 0-0.

CITESTE SI:

România – Cipru. Cum arată primul 11 trimis de Mircea Lucescu

Andrei Nicolescu a spus MARELE VIS pe care îl are Dinamo

Avancronică I România – Cipru

3 gânduri despre &8222;România – Cipru. Cum arată primul 11 trimis de Mircea Lucescu&8221;

Lasă un răspuns