Pe val în Superliga, acolo unde speră să prindă de această dată play-off-ul, Dinamo ocupă locul 5 în clasamentul și va juca, duminică, în deplasare la Petrolul (poziția a 3-a), de la ora 20:45, pentru capul de afiș al etapei a 17-a.

Ambele echipe își pun baza în acest duel de pe ”Ilie Oană”. Amândouă vizează play-off-ul în actuala ediție, consideră acest meci esențial pentru confruntarea generală, în care sunt 7 puncte distanță între locurile 2 și 11 din clasamentul general.
Între cele două combatante există o diferență de un punct.
Înaintea partidei de duminică seară, președintele petroliștilor, a prefațat duelul cu Dinamo.
Claudiu Tudor a catalogat partida drept ”cel mare greu meci de acasă. Petrolul este în formă, și Dinamo este, noi credem că am arătat bine în ultima perioadă și putem obține cele 3 puncte. Doar asta ne interesează: victoria. Și să umplem stadionul, să fie un spectacol”.
”E clar, cel mai periculos este Dennis Politic. E cel mai bun de la Dinamo. În principiu, de la mijloc în sus Dinamo are echipă foarte bună, așa că trebuie să fim foarte atenți.
Deocamdată, n-am vorbit despre așa ceva (n. r, prime de joc). Nu ai nevoie de astfel de prime în meciuri cu asemenea miză. Jucătorii sunt motivați, oricum, de un asemenea duel, mai ales în fața propriilor suporteri”, a mai comentat oficialul ploieștenilor.
Conform datelor furnizate de președintele Petrolului, gazdele au vândut aproximativ 2.500 de bilete pentru meciul din week-end. Ploieștenii au 1,200 de abonați. Dinamoviștilor le-au fost alocate 750 de tichete pentru jocul de duminică.
”Vor fi și scenografii impresionante, va fi spectacol în tribune, sperăm ca și pe teren. Nu știu dacă va fi sold out, vedem duminică, noi sperăm ca suporterii să fie alături de echipă, chiar dacă va fi mai rece afară”, a mai anunțat Claudiu Tudor.
Lukas Zima și-a dat acordul deja pentru FCSB, acolo unde va ajunge din ianuarie 2025. Cehul continuă să joace pentru Petrolul, este titular, așa cum va fi și duminică împotriva lui Dinamo. Gigi Becali a plătit 250.000 de euro ca să-i convingă pe prahoveni să-l cedeze pe goal-keeper-ul de 30 de ani.
”Sută la sută va juca titular la Petrolul, până la final. Și cu Buzăul, în ultima etapă, a făcut un meci foarte bun. Lukas Zima este un caracter deosebit, avem încredere totală în el”, a dezvăluit Tudor.
20 de victorii are Dinamo pe ”Ilie Oană” în 47 de meciuri de prima ligă. Petrolul are 15 victorii, alte 12 partidă s-au încheiat cu remiză.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 17
Duminică, 24 noiembrie
Ora 20:45
Petrolul – DINAMO
Etapa 18
Sâmbătă, 30 noiembrie
Ora 20:30
DINAMO – Sepsi OSK
Etapa 19
Sâmbătă, 7 decembrie
Ora 17:00
Gloria Buzău – DINAMO
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 2
Miercuri, 4 decembrie
Ora 17:45
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
CITESTE SI:
Guvernul României le dă o veste MARE dinamoviștilor! Când ar urma să fie gata noul stadion Dinamo
3 gânduri despre &8222;”Lupii galbeni” sunt în ALERTĂ înaintea meciului cu Dinamo: ”E clar, are echipă foarte bună”&8221;