Dinamo urmează să joace în deplasare cu Petrolul.

Meciul dintre Petrolul și Dinamo, din etapa a 17-a a Superligii, se va disputa duminică, 24 noiembrie, de la ora 20:45, pe stadionul ”Ilie Oană”.
Alexandru Roșca va fi titular în meciul următor, dar cel mai probabil până la finalul anului, revenirea lui Adnan fiind programată din ianuarie.
Golubovic a suferit o accidentare în prelungirile primei reprize din meciul contra celor de la CFR Cluj (1-1), din etapa a 16-a a Superligii. Portarul sloven a fost înlocuit cu tânărul Alexandru Roșca, ce a debutat astfel în campionatul intern.
Astfel, Dinamo se lasă în mâinile lui Alexandru Roșca în acest final de an 2024. Mai sunt șapte meciuri oficiale în competițiile interne, cinci în campionat, două în grupa Cupei României.
Tânărul de 21 de ani are o singură repriză jucată în Superliga, a doua a etapei cu CFR Cluj (1-1). N-a avut probleme, elevii lui Dan Petrescu nu s-au omorât cu firea în ofensivă.
Duminică seară, va fi primul examen major pentru goalkeeper, pe „Ilie Oană”, contra Petrolului, în fața a peste 13.000 de spectatori, într-o atmosferă incandescentă. Un duel pentru podium, „găzarii” fiind la un punct în fața ”câinilor”.
”Despre Alexandru Rosca, decizia noastră de a-l semna în vară a avut motivele ei. Până acum, cu antrenorul nostru de portari, Alexandru a lucrat foarte bine. Pentru mine, a fost important că a fost mental foarte stabil în toată această perioadă.
Abordarea lui la antrenamente a fost excelentă, comunicarea cu Adnan a fost grozavă. S-a împins singur, a muncit din greu și acum are o mare oportunitate.
Nu îmi place să pun presiuni mari sau așteptări mari pe jucătorii tineri. Vreau doar să fie cel mai bun, să fie pregătit, să rămână conectat cu echipa – ceea ce deja face – și cred că va folosi această oportunitate pentru a se arăta în cea mai bună lumină, pentru a ajuta echipa și pe el însuși.
Despre Adnan – din nou, Dinamo este un club cu mari așteptări. Fiecare acțiune este urmărită, toată lumea analizează, și bineînțeles, în unele momente este dificil. Dar, în opinia mea, de când am venit la club, Adnan a oferit foarte mult.
A avut multe meciuri bune și, chiar și pe cele mai mari scene din Europa sau din lume, portarii fac greșeli. Am încredere deplină în amândoi. Sunt o parte importantă a echipei noastre.
În acest moment, Adnan este accidentat, iar Roșca intră în locul lui. Trebuie să-l pregătim pentru următoarele meciuri, să avem încredere în el și să fim 100% alături de el. Despre Adnan, el este deja în proces de recuperare. Facem tot ce putem pentru a-l ajuta să revină pe teren cât mai curând posibil”, a declarat Zeljko Kopic pentru Radio Dinamo1948.
Fanii lui Dinamo au primit 740 de bilete pentru partida cu Petrolul
Dinamo va fi susținută la partida cu Petrolul de 740 de fani și, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultima perioadă, biletele primite se vor epuiza destul de repede pentru că și echipa are prestații neașteptat de bune.
”Duminică, 740 de Câini sunt așteptați în sectorul dedicat oaspeților de pe ‘Ilie Oană’. Ultima dată la Ploiești, în luna ianuarie, suporterii dinamoviști au uitat de temperatura scăzută și au venit în număr mare să susțină echipa.
Biletele pentru acest meci, programat în etapa 17 a Superligii, au fost distribuite reprezentanților suporterilor dinamoviști. Ne vedem duminică la Ploiești!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului.
În pauza competițională dedicată echipelor naționale, Dinamo a susținut un meci amical la Săftica împotriva formației Concordia Chiajna din Liga 2. Elevii lui Kopic s-au impus cu 4-1, după golurile reușite de Bordușanu, Caragea, Olsen și Neagu.
20 de victorii are Dinamo pe ”Ilie Oană” în 47 de meciuri de prima ligă. Petrolul are 15 victorii, alte 12 partidă s-au încheiat cu remiză.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 17
Duminică, 24 noiembrie
Ora 20:45
Petrolul – DINAMO
Etapa 18
Sâmbătă, 30 noiembrie
Ora 20:30
DINAMO – Sepsi OSK
Etapa 19
Sâmbătă, 7 decembrie
Ora 17:00
Gloria Buzău – DINAMO
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 2
Miercuri, 4 decembrie
Ora 17:45
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
CITESTE SI:
”Dulăii” nu reușesc victoria cu Fuchse Berlin în Champions League. Situația din grupa noastră
”Lupii galbeni” sunt în ALERTĂ înaintea meciului cu Dinamo: ”E clar, are echipă foarte bună”
3 gânduri despre &8222;Dinamoviștii nu vor să pună presiune pe Alexandru Roșca: ”Nu îmi place să pun presiuni mari”&8221;