Sergiu Hanca, a prefațat meciul cu Dinamo. Cine este cel mai periculos dinamovist: ”Pentru mine, e cel mai important om”

Dinamo trece printr-o perioadă foarte bună, din punct de vedere sportiv, având în vedere că, după 16 etape jucate, ocupă locul 5 în Superliga, cu 25 de puncte obținute, la cinci lungimi în spatele liderului U Cluj.

Dinamo urmează să joace în deplasare cu Petrolul.

Meciul dintre Petrolul și Dinamo, din etapa a 17-a a Superligii, se va disputa duminică, 24 noiembrie, de la ora 20:45, pe stadionul ”Ilie Oană”.

Înaintea fluierului de start al partidei, Sergiu Hanca a vorbit despre disputa de duminică seară. Fostul jucător din Ștefan cel Mare, nu și-a uitat fosta echipă și a povestit care e cea mai frumoasă amintire în tricoul alb-roșu:

”Cea mai frumoasă amintire e fericirea de pe Național Arena la golul din minutul 96 împotriva celor de la FCSB”, a afirmat Hanca.

Fostul dinamovist a comentat și parcursul lui Dinamo din prima parte a sezonului:

”Se vede că sunt mai omogeni față de anul trecut și lucrul acesta le-a adus și rezultatele bune. Noi trebuie doar să ne facem jocul nostru și să fim concentrați.

Gnahore pentru că este cel care dă echilibru echipei. Pentru mine, cel mai important om al unei echipe e mijlocașul central pe pozitia de număr șase”, a afirmat Hanca

Mijlocașul în vârstă de 32 de ani a descris care e starea de spirit la Ploiești înainte de derby-ul cu Dinamo și a recunoscut că parcursul ”lupilor galbeni” din acest sezon este neașteptat.

”Sunt direct atunci când îți spun că nu mă așteptam, deși îmi doream foarte tare, dar locul nostru în clasament e o consecință a antrenamentelor de zi cu zi tratate cu seriozitate și motivație maximă. Deci din punctul ăsta de vedere nu e o surpriză.

Atmosfera este una foarte bună. Suntem un grup frumos cu mare plăcere de fotbal, foame de performanță și de a impresiona pe toată lumea”, a declart Sergiu Hanca.

Fotbalistul nu a ocolit nici problemele financiare cu care se confruntă Petrolul:

”Nu ne este teamă, însă nu este confortabil să știi că nu ești plătit la timp cât tu chiar faci tot ce ține de tine în orice condiții, în fiecare zi. Suntem încrezători că situația va fi una mai bună, cei de aici fac mari eforturi. În momentul ăsta sunt întârzieri de o lună-două”, a mai spus Hanca.

Întrebat ce ar însemna pentru echipă o calificare în play-off, Hanca a răspuns: ”Ar fi mai mult decat frumos în an Centenar să reușim acest lucru. Lupta la titlu va fi acerbă, pentru că la momentul actual nu poți spune 100% campioana”.

  • 3 sezoane a jucat Sergiu Hanca la Dinamo, perioadă în care a evoluat în 95 de meciuri și a reușit 17 goluri
  • 1 trofeu a câștigat Hanca la Dinamo: Cupa Ligii în 2017
  • 36 de meciuri are mijlocașul dreapta pentru Petrolul

Brigada de arbitrii de la Petrolul – Dinamo

Pentru a 17-a etapă din Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București.

Astfel, arbitru central a fost desemnat Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca). Acesta va fi ajutat de asistenții Avram Valentin (Bucureşti) și Cerei Alexandru (Cluj-Napoca).

Arbitrajul video va fi analizat de Colţescu Sebastian (Bucureşti) și Dumitrache Bogdan (Bucureşti).

CCA l-a desemnat observator pe Mirt Irina (Bucureşti).

Fanii lui Dinamo au primit 740 de bilete pentru partida cu Petrolul

Dinamo va fi susținută la partida cu Petrolul de 740 de fani și, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultima perioadă, biletele primite se vor epuiza destul de repede pentru că și echipa are prestații neașteptat de bune.

”Duminică, 740 de Câini sunt așteptați în sectorul dedicat oaspeților de pe ‘Ilie Oană’. Ultima dată la Ploiești, în luna ianuarie, suporterii dinamoviști au uitat de temperatura scăzută și au venit în număr mare să susțină echipa.

Biletele pentru acest meci, programat în etapa 17 a Superligii, au fost distribuite reprezentanților suporterilor dinamoviști. Ne vedem duminică la Ploiești!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului.

”Lupii galbeni” sunt în ALERTĂ înaintea meciului cu Dinamo: ”E clar, are echipă foarte bună”

Înaintea partidei de duminică seară, președintele petroliștilor, a prefațat duelul cu Dinamo.

Claudiu Tudor a catalogat partida drept ”cel mare greu meci de acasă. Petrolul este în formă, și Dinamo este, noi credem că am arătat bine în ultima perioadă și putem obține cele 3 puncte. Doar asta ne interesează: victoria. Și să umplem stadionul, să fie un spectacol”.

”E clar, cel mai periculos este Dennis Politic. E cel mai bun de la Dinamo. În principiu, de la mijloc în sus Dinamo are echipă foarte bună, așa că trebuie să fim foarte atenți.

Deocamdată, n-am vorbit despre așa ceva (n. r, prime de joc). Nu ai nevoie de astfel de prime în meciuri cu asemenea miză. Jucătorii sunt motivați, oricum, de un asemenea duel, mai ales în fața propriilor suporteri”, a mai comentat oficialul ploieștenilor.

Conform datelor furnizate de președintele Petrolului, gazdele au vândut aproximativ 2.500 de bilete pentru meciul din week-end. Ploieștenii au 1,200 de abonați. Dinamoviștilor le-au fost alocate 750 de tichete pentru jocul de duminică.

”Vor fi și scenografii impresionante, va fi spectacol în tribune, sperăm ca și pe teren. Nu știu dacă va fi sold out, vedem duminică, noi sperăm ca suporterii să fie alături de echipă, chiar dacă va fi mai rece afară”, a mai anunțat Claudiu Tudor.

Lukas Zima și-a dat acordul deja pentru FCSB, acolo unde va ajunge din ianuarie 2025. Cehul continuă să joace pentru Petrolul, este titular, așa cum va fi și duminică împotriva lui Dinamo. Gigi Becali a plătit 250.000 de euro ca să-i convingă pe prahoveni să-l cedeze pe goal-keeper-ul de 30 de ani.

”Sută la sută va juca titular la Petrolul, până la final. Și cu Buzăul, în ultima etapă, a făcut un meci foarte bun. Lukas Zima este un caracter deosebit, avem încredere totală în el”, a dezvăluit Tudor.

20 de victorii are Dinamo pe ”Ilie Oană” în 47 de meciuri de prima ligă. Petrolul are 15 victorii, alte 12 partidă s-au încheiat cu remiză.

Biletele pentru meciul cu Sepsi OSK

Dinamo va juca în etapa a 18-a, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, contra celor de la Sepsi OSK, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Sepsi OSK, din etapa a optsprezecea a Superligii României, de sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vâmbătă (08/11)

Interval orar: 13:00 – 21:00

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 17

Duminică, 24 noiembrie

Ora 20:45

Petrolul – DINAMO

Etapa 18

Sâmbătă, 30 noiembrie

Ora 20:30

DINAMO – Sepsi OSK

Etapa 19

Sâmbătă, 7 decembrie

Ora 17:00

Gloria Buzău – DINAMO

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 2

Miercuri, 4 decembrie

Ora 17:45

Metalul Buzău – DINAMO;

Etapa 3:

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

”Câinii” au probleme de lot, înaintea confruntări cu Petrolul: ”Recuperarea lui decurge foarte bine”. Ce spune Kopic, despre prelungirea contractului cu Gnahore

Concluziile trase de Goncalo Gregorio, la 5 luni de la plecarea din Ștefan cel Mare. Cum a numit-o pe Dinamo în presa din Anglia

Viedeo I Zeljko Kopic e precaut înaintea meciului cu Petrolul Ploiești

3 gânduri despre &8222;Sergiu Hanca, a prefațat meciul cu Dinamo. Cine este cel mai periculos dinamovist: ”Pentru mine, e cel mai important om”&8221;

Lasă un răspuns