Andrei Nicolescu, surprinde după victoria cu Petrolul: ”A făcut un transfer extraordinar!”

Dinamo s-a impus cu 1-0 în deplasare cu Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii.

După ce Dinamo s-a impus la Ploiești în fața Petrolului, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, l-a lăudat pe Alexandru Roșca, portarul care i-a luat locul între buturi titularului Adnan Golubovic, accidentat. Jucătorul de 21 de ani are un meci și jumătate în care nu a luat gol. După ce a jucat o repriză cu CFR Cluj, a fost titular cu Petrolul.

În cadrul discursului de pe stadionul ”Ilie Oană”, oficialul din Ștefan cel Mare, a surprins cu discursului său. Acesta i-a felicitat pe rivalii de la FCSB pentru transferul lui Lukas Zima (30 de ani), portarul de la Petrolul care a făcut un meci bun împotriva ”câinilor”.

”A fost o victorie importantă. Vreau să felicit portarul echipei gazdă. De fapt, vreau să felicit FCSB, nu a început mercato încă, dar cred că a făcut un transfer extraordinar. Dacă nu era în formă așa bună, scorul era altul. Am dominat meciul de la un cap la altul, am arătat un joc solid.

Dacă marcam în repriza a doua, meciul era mai ușor și mai repede tranșat. Ne arată că ce vrem să facem noi anul acesta, să construim, e un obiectiv realizabil. Primele 8 echipe joacă între ele etapa viitoare, vor fi 4 meciuri tari.

Sunt mândru de ce am făcut în vară cu transferul lui, are stăpânire de sine și va ajunge un mare portar.

Nu are rost să ne legăm de mici chestii legate de fairplay. E treaba Comisiilor. Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă de derby.

Negociem (n.r. cu Zeljko Kopic). Mister este în situația asta, sunt și alți jucători. Când vor fi finalizate negocierile, veți fi primii care vor afla.

Nu construim cu viteza pe care și-ar dori-o alții. Încercăm să fim bine. Suntem în parametrii pe care ni i-am setat. E un proces.

Mai avem lucruri de îmbunătățit. Am avut momente când una dintre echipele campionatului ne-a arătat că ne este superioară”, a spus Andrei Nicolescu, după Petrolul – Dinamo.

Dinamo a obținut a 7-a victorie din acest sezon și a urcat până pe locul 3 în clasament. ”Câinii” sunt la egalitate de puncte cu CFR Cluj, dar ardelenii au mai multe goluri marcate. În același timp, echipa noastră e la numai două puncte de liderul U Cluj.

În etapa următoare, Dinamo va juca pe teren propriu cu Sepsi Sfântiu Gheorghe, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Biletele pentru meciul cu Sepsi OSK

Dinamo va juca în etapa a 18-a, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, contra celor de la Sepsi OSK, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Sepsi OSK, din etapa a optsprezecea a Superligii României, de sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vâmbătă (08/11)

Interval orar: 13:00 – 21:00

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 17

Duminică, 24 noiembrie

Ora 20:45

Petrolul – DINAMO

Etapa 18

Sâmbătă, 30 noiembrie

Ora 20:30

DINAMO – Sepsi OSK

Etapa 19

Sâmbătă, 7 decembrie

Ora 17:00

Gloria Buzău – DINAMO

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 2

Miercuri, 4 decembrie

Ora 17:45

Metalul Buzău – DINAMO;

Etapa 3:

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

Video I Reacția lui Astrit Selmani, după 1-0 cu Petrolul. Acuzații aduse prahovenilor

Video I Zeljko Kopic, mulțumit de evoluția ”câinilor” pe stadionul Ilie Oană

Video I Dinamo învinge Petrolul și urcă pe podiumul Ligii 1

3 gânduri despre &8222;Andrei Nicolescu, surprinde după victoria cu Petrolul: ”A făcut un transfer extraordinar!”&8221;

Lasă un răspuns