Dinamo și Sepsi au remizat, scor 1-1, sâmbătă seară, în etapa a 18-a din Superligă.

Asta după ce ”câinii” au deschis scorul în prima repriză, Haruț a restabilit egalitatea, din penalty, în ultimele momente ale jocului.
La finalul partidei, Cătălin Cîrjan s-a declarat dezamăgit de rezultatul final, însă nu și de jocul echipei.
Mai mult, decarul lui Dinamo a avut un mesaj și pentru cei care l-au criticat în vară pentru că a semnat cu echipa noastră.
”Am început bine, ne-am creat ocazii. Din păcate, același lucru. Dăm un gol și ne apărăm. Suntem dezamăgiți. Dar așa e la fotbal. Am jucat ca o echipă. Se vede că suntem o familie. Cred că ne-a lipsit șansa în această seară.
Jucăm foarte bine. În prima repriză ne-am simțit foarte bine. Îi auzeam pe adversari spunând că nu puteau să iasă din prima jumătate. În a doua repriză nu am reușit să înscriem al doilea gol și așa a venit golul lor.
Când am semnat cu Dinamo lumea râdea de mine și spunea că o să retrogradez. Acum ne batem la campionat și e extraordinar.
Vedeam victoria asigurată. Ne apăram, eram foarte mulți acolo. Se întâmplă la fotbal. A fost o greșeală”, a spus Cătălin Cîrjan după meci.
În urma acestui rezultat, Dinamo ajunge la 29 de puncte și se află pe poziția secundă, la un punct în spetele Universității Cluj, care se poate distanța luni, la duelul cu UTA Arad de pe ”Cluj-Arena”.
Dinamo e la o lungime în fața Universității Craiova și a celor de la CFR Cluj și riscă acum să mai coboare câteva locuri până la finalul etapei.
Șapte victorii au înregistrat până acum elevii lui Zeljko Kopic, la care s-au adăugat opt rezultate de egalitate și trei înfrângeri. 27 de goluri a marcat Dinamo în SuperLiga, în timp ce a primit 19.
Etapa următoare, ”câinii” vor juca în deplasare, cu Gloria Buzău, sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 17:00. Până atunci însă, Dinamo mai are un meci la mijlocul săptămânii, în Cupa României, tot la Buzău, cu divizionara secundă Metalul.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 19
Sâmbătă, 7 decembrie
Ora 17:00
Gloria Buzău – DINAMO
Etapa 20
Vineri, 13 decembrie
Ora 20:00
DINAMO – Poli Iași
Etapa 21
Duminică, 22 decembri
Ora 20:00
DINAMO – Rapid
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 2
Miercuri, 4 decembrie
Ora 17:45
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
CITESTE SI:
Video I Dinamo scapă victoria printre degete
Dinamo București – Sepsi OSK. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic
3 gânduri despre &8222;Cătălin Cîrjan, categoric după meciul dramatic cu Sepsi: ”Lumea râdea de mine”&8221;