Sâmbătă seară, Dinamo a primit vizita celor de la Sepsi, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, într-un meci din etapa cu numărul 18 din SuperLiga României care s-a încheiat la egalitate.

Dinamo a început meciul cu Sepsi în atac și Dennis Politic a fost la un pas să deschidă scorul, în minutul 13, dar șutul său s-a dus doar în bară.
Până la urmă, echipa nostră a intrat la cabine în avantaj, după ce Branislav Ninaj a înscris un autogol caraghios. La acest scor, Dinamo era pe primul loc în Superligă.
Covăsnenii au început mai bine repriza secundă, iar Marius Coman a egalat în minutul 50, dar același Ninaj a fost salvatorul lui Dinamo. Fundașul formației covăsnene se afla în poziție de ofsaid, astfel că reușita a fost anulată de VAR.
Meciul se îndrepta spre final și părea că Dinamo nu mai poate scăpa cele trei puncte, dar Sivis l-a faultat pe Breij în careu, în ultimele momente ale jocului, iar Szabolcs Kovacs a dictat lovitură de la 11 metri, în minutul 90+9, după ce a revăzut faza. Denis Haruț a înscris cu o „scăriță” și Dinamo a ratat șansa de a urca pe prima poziție.
În urma acestui rezultat, Dinamo ajunge la 29 de puncte și se află pe poziția secundă, la un punct în spetele Universității Cluj, care se poate distanța luni, la duelul cu UTA Arad de pe ”Cluj-Arena”.
Video I Dinamo – Sepsi, scor 1 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Al. Roșca – M. Sivis, K. Boateng, Homawoo, R. Opruț – Olsen, E. Gnahore, C. Cîrjan – Milanov, H. Abdallah, D. Politic.
Dinamo e la o lungime în fața Universității Craiova și a celor de la CFR Cluj și riscă acum să mai coboare câteva locuri până la finalul etapei.
Șapte victorii a înregistrat până acum formația dirijată de Zeljko Kopic, la care s-au adăugat opt rezultate de egalitate și trei înfrângeri. 27 de goluri a marcat Dinamo în SuperLiga, în timp ce a primit 19.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 19
Sâmbătă, 7 decembrie
Ora 17:00
Gloria Buzău – DINAMO
Etapa 20
Vineri, 13 decembrie
Ora 20:00
DINAMO – Poli Iași
Etapa 21
Duminică, 22 decembri
Ora 20:00
DINAMO – Rapid
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 2
Miercuri, 4 decembrie
Ora 17:45
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
CITESTE SI:
Dinamo București – Sepsi OSK. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic
3 gânduri despre &8222;Video I Dinamo scapă victoria printre degete&8221;