Avancronică I Gloria Buzău – Dinamo București

Gloria Buzău și Dinamo București, se vor duela astăzi, 7 decembrie, pe stadionul ”Gloria”. Partida programată să se dispute de la ora 17:00, contează pentru cea dea nouăsprezecea etapă din Superliga.

Doar 3 confruntări directe în ultima vreme. Două remize în liga secundă (sezonul 2022-23) și succesul clar al dinamoviștilor din tur, 4-1 în august (Politic 2, Opruț, Selmani / Boateng autogol).

Cu toată victoria lor de runda trecută, 2-0 acasă cu Poli Iași, buzoienii n-au putut lăsa din mână lanterna roșie. Ei sunt pe ultimul loc cu 16 puncte, la 2 de baraj și la 5 de salvarea directă de la retrogradare.

Încheindu-și demult socotelile cu Cupa (nu s-a calificat în grupe) buzoienii au avut mijlocul săptămânii liber, putând pregăti în liniște acest meci foarte important în tentativa lor de a evada de pe ultimul loc. Mai mult, au avut posibilitatea de a-și vedea pe viu adversarii, care au evoluat miercuri seara în Cupă, cu Metalul, chiar pe arena buzoiană cea mare, pe care se va juca și astăzi.

După victoria trecută cu Poli Iași (2-0), antrenorul Eugen Neagoe a fost extrem de acid la adresa acelora (jurnaliști locali) care vehiculau posibilitatea demiterii sale. Înseamnă că acel succes cu ieșenii, venit după patru înfrângeri la rând, i-a consolidat poziția tehnicianului.

Ar putea reveni Lovric (suspendat runda trecută) în centrul apărării, dar de văzut dacă Neagoe va schimba alcătuirea unei defensive care n-a primit gol.

Probleme în continuare cu Budescu, e greu de crezut că acesta va juca.

De partea cealaltă, Aproape eliminată din Cupă după egalul (0-0) cu locul 9 din liga secundă, Metalul Buzău, Dinamo nu pare să traverseze perioada sa cea mai fericită.

Greu de uitat cum în minutul 90+8 al partidei de runda trecută cu Sepsi (1-1 în final) câinii conduceau și s-ar fi așezat (fie și pentru doar 24 de ore) în fotoliul de lideri.

Așa, după acel penalty egalizator ei au terminat runda pe locul 4, cu 29 de puncte, la 2 puncte de prima poziție, dar și la 3 puncte de locul 7, care înseamnă play-out.

Faptul că Zeljko Kopic a aliniat multe rezerve în meciul de Cupă cu Metalul Buzău dovedește că antrenorul lui Dinamo pune mare accent pe partida de astăzi, cu cealaltă echipă a orașului. Cu Metalul, după pauză, au intrat și câțiva ”senatori de drept”, dar pe tabelă nu s-a întâmplat nimic notabil.

Ba mai mult, Abdallah s-a accidentat (ruptură, se pare) și a devenit indisponibil pentru partida cu Gloria, posibil și pentru următoarele câteva. Va lipsi și portarul Golubovic, accidentat. Nici Opruț nu va juca, adunând cartonașe. Cel mai plauzibil fundaș stânga, spaniolul Alberto Soro, dar și Bordușanu poate intra acolo.

De remarcat că Dinamo are 5 meciuri la rând fără înfrângere în campionat, din 20 octombrie, de la acel 0-2 cu FCSB.

ECHIPE PROBABILE

Gloria: Lazar – Ciranni, Cestor, Lovric, D. Dumitrașcu – Akhmatov, Dr. Albu, D. Tavares – Jipa, R. Matos, Ișfan;

DINAMO: Roșca – Sivis, Homawoo, K. Boateng, Alberto Soro – Milanov, Olsen, Gnahore, Cârjan – Selmani, Politic.

Partida va fi arbitrată de Colţescu Sebastian, ajutat de Vişan Florian Alexandru și Vlase Daniel.

Arbitrajul video va fi analizat de Marcu Claudiu și Andrei Florin.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

În Superligă, Dinamo e la o lungime în fața Universității Craiova, la două puncte față de Petrolul Ploiești și trei puncte față de Sepsi OSK.

Șapte victorii au înregistrat până acum elevii lui Zeljko Kopic, la care s-au adăugat opt rezultate de egalitate și trei înfrângeri. 27 de goluri a marcat Dinamo în SuperLiga, în timp ce a primit 19.

Etapa următoare, ”câinii” vor juca în deplasare, cu Gloria Buzău, sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 17:00, urmat de două partide tari pe teren propriu cu Poli Iași și Rapid.

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU IAȘI:

Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciurile dintre Dinamo București și Poli Iași / Rapid București, din etapa a 20 și 21 a Superligii României.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro la următoarele două link-uri: Dinamo – Iași și Dinamo – Rapid. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU IAȘI:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (13/12)

Interval orar: 13:00 – 20:45

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU RAPID:

VIP Experience: 390 lei;

VIP 1: 250 lei;

VIP 2: 200 lei;

Tribuna 1 (inel 2 & 3): 90 ron

Tribuna 2 (inel 1): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Tribuna 2 (inel 1, elevi peste 14 ani, studenți, pensionari): 50 – 18 lei;

Tribuna 2 (inel 2 & 3): 40 lei;

Peluza PCH (inel 1): 30 lei;

Peluza PCH (inel 2): 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionul ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (20/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Sâmbătă (21/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Duminică (22/12)

Interval orar: 13:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 19

Sâmbătă, 7 decembrie

Ora 17:00

Gloria Buzău – DINAMO

Etapa 20

Vineri, 13 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Poli Iași

Etapa 21

Duminică, 22 decembri

Ora 20:00

DINAMO – Rapid

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 3:

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

Kopic se declară mulțumit de debutantul lui Dinamo: ”Oferă încredere echipei în apărare”

Conferință de presă I Patrick Olsen atenționează ”haita”: ”Este o provocare”

Când va reveni pe teren Hakim Abdallah

3 gânduri despre &8222;Avancronică I Gloria Buzău – Dinamo București&8221;

Lasă un răspuns