Antrenorul croat e implicat de club în transferuri. Potrivit dezvăluirile lui Cosmin Mihalescu Zeljko Kopic indică pozițiile pe care caută întăriri și, uneori, propune chiar el fotbaliști spre analiză:

”Antrenorul stabilește nevoile, adică pozițiile care trebuie acoperite prioritar în fiecare perioadă de transferuri. De asemenea, antrenorul este implicat în stabilirea profilului jucătorului.
Domnul Kopic primește și el tot felul de propuneri, iar acestea ajung la noi la analiză individuală și sunt discutate ulterior, acolo unde are sens.
Urmărim ca decizia finală să fie acceptată de toate părțile, astfel încât toată lumea să fie convinsă că reprezintă cea mai bună soluție pentru club la momentul respectiv”, spune Mihalescu, care apoi detaliază criteriile în funcție de care este analizat un jucător:
”Atributele sunt definite pentru fiecare nevoie sau poziție în parte. Avem un set de metrice predefinite în funcție de stilul nostru de joc. Prioritățile sunt diferite de la o perioadă de transferuri la alta. Există câteva elemente pe care ne-am dori să le regăsim la fiecare jucător care îmbracă tricoul lui Dinamo, indiferent de poziția lui în teren.
În acest sens, noi am studiat foarte mult istoria clubului și a jucătorilor care au ajuns la statutul de idoli aici, pentru a identifica niște trăsături comune: determinare, agresivitate în dueluri, spirit de luptă, disponibilitate la efort, loialitate față de fani și coechipieri”, a mai spus cel care conduce departamentul de scouting de la Dinamo.
Dinamo continuă să pună accent pe jucătorii români
În ultimul an și jumătate, la Dinamo au ajuns Politic, Cîrjan, Roșca, Mărginean, Caragea, Licsandru, Pașcalău sau Rotund, fotbaliști români de viitor care ar trebui să dea nucleul pentru prima echipă în anii viitori. Conducerea vrea să completeze „lotul” de români cu fotbaliști străini care să crească nivelul.
”Trebuie să ținem cont de cadrul în care funcționăm. FRF și LPF impun un anumit număr de jucători români și anumite restricții pentru jucători străini.
Astfel, cea mai eficientă soluție pare conturarea și dezvoltarea unui nucleu de jucători români. Dar acest aspect trebuie pus în balanță și completat cu jucători străini de calitate și/sau cu potențial de creștere”, a mai dezvăluit Mihalescu.
Înainte să ajungă la Dinamo, în martie 2023, Mihalescu a mai lucrat ca chief scout la UTA, timp de 9 luni. Sunt primele două joburi în România după ce a fost implicat în mai multe roluri în Danemarca, timp de aproape 10 ani. Mihalescu a mai colaborat și cu cluburile engleze Watford și West Ham United.
Dinamovistul este membru al primei promoții de directori sportivi școliți în Academia Națională de Fotbal a FRF. Postul va trebui ocupat din sezonul viitor la fiecare club de primă ligă de un profesionist cu diplomă în domeniu.
După 19 etape, Dinamo e pe 3 în Superliga, cu 32 de puncte, unul mai puțin decât liderul U Cluj.
CITESTE SI:
Omului care controlează transferurile, face dezvăluiri interesante de mercato-ul lui Dinamo
Adnan Golubovic face marele anunț. Când revine în poarta lui Dinamo
3 gânduri despre &8222;Detalii despre implicarea lui Kopic în transferurile lui Dinamo: ”Există câteva elemente pe care ne-am dori…”&8221;