Kopic, discurs plin de mulțumiri după premiu

Dinamo are parte de un sezon foarte bun, iar fanii se întreabă deja dacă elevii lui Zeljko Kopic pot accede în play-off în acest sezon.

Dinamo a învins în ultima etapa cu 1-0 pe Gloria Buzău. ”Haita” a jucat în 10 din minutul 26, după eliminarea lui Maxime Sivis, care a avut o intrare periculoasă.

Dinamoviștii joacă un fotbal frumos, care este apreciat de mulţi oameni din lumea fotbalului şi este o candidată certă pentru un loc de play-off.

Zeljko Kopic (47 de ani), a fost desemnat „Antrenorul Anului” la Gala Fanatik, datorită prestației total neașteptate a lui Dinamo. ”Câinii” sunt pe locul trei în Superliga.

”Cu câteva zile în urmă, Florentin (n.r. Petre) mi-a spus că vom fi prezenţi la un eveniment important şi că ar trebui să mă pregătesc, pentru că e posibil să primesc un premiu.

M-am gândit ‘Ok, o să vorbesc despre fotbal, nu e o problemă, nu trebuie să mă pregătesc foarte mult pentru asta’.

Dar, apoi, când am ajuns aici şi l-am văzut pe domnul Lucescu, pe domnul Hagi, toţi fotbaliştii lui FCSB, Mitriţă şi toţi ceilalţi, mi-am dat seama că nu o să pot vorbi despre fotbal.

În schimb, pot să vorbesc despre o ţară frumoasă, despre oameni mândri, despre Iaşi, despre Craiova, despre Cluj şi alte oraşe. De asemenea, pot să vorbesc despre familia Dinamo, care este incredibilă.

Pot vorbi despre toţi adversarii noştri de pe gazon sau despre momentele bune şi rele, dar concluzia este ‘Mulţumesc, România!’, mulţumesc tuturor celor prezenţi aici, pentru că m-aţi făcut un antrenor mai bun şi un om mai bun în acest an”, a spus Zeljko Kopic.

Lupta pentru play-off este în continuare acerbă. Diferența de puncte dintre Dinamo, formația de pe locul 3, și Petrolul, echipa clasată pe locul 7, este de doar 4 puncte, cu 11 runde rămase de disputat din sezonul regulat.

Pentru Dinamo București, urmează două partide tari pe teren propriu cu Poli Iași și Rapid.

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU IAȘI:

Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciurile dintre Dinamo București și Poli Iași / Rapid București, din etapa a 20 și 21 a Superligii României.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro la următoarele două link-uri: Dinamo – Iași și Dinamo – Rapid. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU IAȘI:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (13/12)

Interval orar: 13:00 – 20:45

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU RAPID:

VIP Experience: 390 lei;

VIP 1: 250 lei;

VIP 2: 200 lei;

Tribuna 1 (inel 2 & 3): 90 ron

Tribuna 2 (inel 1): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Tribuna 2 (inel 1, elevi peste 14 ani, studenți, pensionari): 50 – 18 lei;

Tribuna 2 (inel 2 & 3): 40 lei;

Peluza PCH (inel 1): 30 lei;

Peluza PCH (inel 2): 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionul ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (20/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Sâmbătă (21/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Duminică (22/12)

Interval orar: 13:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 20

Vineri, 13 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Poli Iași

Etapa 21

Duminică, 22 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Rapid

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 3:

Miercuri, 18 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

Vacanță scurtă pentru dinamoviști: Detalii despre cantonamentul de iarnă

Așteptarea a luat sfârșit!

Video I Un dinamovist face parte din ‘echipa etapei a 19-a’

3 gânduri despre &8222;Kopic, discurs plin de mulțumiri după premiu&8221;

Lasă un răspuns