Video I Dinamo învinge Iașul și urcă pe primul loc în Superliga

Dinamo a câștigat în această seară, pe teren propriu, duelul cu Poli Iași, meci contând pentru cea de-a 20-a etapă a Superligii.

Elevii lui Zeljko Kopic au avut cele mai multe ocazii de gol în prima repriză. ”Câinii” au reușit chiar să trimită mingea în plasă în minutul 3, prin Patrick Olsen, dar golul a fost anulat după consultarea VAR.

Ulterior, în minutul 11, Raul Opruț a intrat cu balonul în careu și a șutat, dar mingea a trecut pe lângă poartă. După alte 6 minute, Selmani a fost lansat de Cîrjan, dar nu a reușit să-l învingă pe goalkeeper-ul oaspeților.

În minutele 24 și 41, Opruț a avut noi ocazii de a marca, mai întâi șutând peste poartă, iar apoi mingea fiind respinsă de Fernandez.

Cu trei minute înainte de pauză, ieșenii au avut și ei o șansă de a deschis scorul, în urma unui șut de la marginea careului trimis de Tailson, dar Roșca a reținut balonul.

În repriza secundă, Gnahore a încercat, în minutul 63, un șut din centrul careului, dar a ratat, pentru ca apoi, în minutul 68, să șuteze pe lângă poartă.

Peste doar două minute, Selmani l-a învins pe portarul lui Poli Iași, dar golul i-a fost anulat pe motiv de offside. Cel care a deschis scorul a fost, în minutul 73, Dennis Politic, care a interceptat balonul după o greșeală în careu a lui Samayoa.

În minutul 76, Opruț a trimis și el mingea în plasă, dar și această reușită a ”câinilor” a fost anulată. Ulterior, Politic a mai avut o ocazie, în minutul 85, dar Fernandez a blocat șutul. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+4, când Patrick Olsen a înscris după ce a deviat în poartă mingea centrată de Selmani.

Video I Dinamo – Iași, scor 2 – 0

Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Costin, K. Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Politic.

În urma acestui rezultat, Dinamo a revenit (pentru moment) pe primul loc în clasamentul din Superligă, cu 35 de puncte.

În următoarea etapă a campionatului, Dinamo va primi vizita celor de la Rapid.

Până la aceste partide, la mijlocul săptămânii viitoare, dinamoviștii vor întâlni Petrolul Ploiești.

PREȚURI BILETE PENTRU MECIUL CU RAPID:

VIP Experience: 390 lei;

VIP 1: 250 lei;

VIP 2: 200 lei;

Tribuna 1 (inel 2 & 3): 90 ron

Tribuna 2 (inel 1): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Tribuna 2 (inel 1, elevi peste 14 ani, studenți, pensionari): 50 – 18 lei;

Tribuna 2 (inel 2 & 3): 40 lei;

Peluza PCH (inel 1): 30 lei;

Peluza PCH (inel 2): 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionul ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (20/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Sâmbătă (21/12)

Interval orar: 12:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);

Duminică (22/12)

Interval orar: 13:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 21

Duminică, 22 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Rapid

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 3:

Miercuri, 18 decembrie

Ora 20:00

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

Dinamo București – Poli Iași. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

România și-a aflat adversarii din preliminariile CM 2026

Avancronică I Dinamo București – Poli Iași

3 gânduri despre &8222;Video I Dinamo învinge Iașul și urcă pe primul loc în Superliga&8221;

Lasă un răspuns