Alex Pop (24 de ani) este primul transfer realizat de Dinamo în perioada de mercato a iernii și deja și-a cunoscut colegii de la noua echipă.

”Câinii” l-au cumpărat pe atacant de la Oțelul Galați și au plătit în schimbul fotbalistului suma de 125.000 de euro.
Alex Pop s-a alăturat ”haită” în cantonamentul din Antalya, acolo unde dinamoviștii efectuează stagiul de pregătire. De asemenea, atacantul a realizat deja primele antrenamente alături de Dinamo.
Antrenorul care l-a propulsat practic pe harta fotbalului românesc, Dragoș Militaru, fost tehnician al Unirii Dej, l-a descris pe Alexandru Pop în termeni laudativi:
”Am lucrat chiar doi ani cu el, când nu știu câtă lume știa de el și credea în el. E inteligent, antrenabil, receptiv, plin de calități.
Nu m-a surprins transferul, pentru că a demonstrat în ultimii 3 ani că merită să facă pasul spre o echipă de Top 6 din Romania. Daca nu o să aibă probleme de sănătate, dacă rămâne modest, cum îl știu eu, și i se acordă încredere, cred că poate să ajungă la un nivel și mai ridicat.
Are viteză bună de reacție, de deplasare și de gândire, poate lua decizii rapide în situații de presiune, fiind inteligent atât pe teren, cât și în afară. Are capacitatea de a se adapta multor situații. Îi place fotbalul, are pasiune și cred că la Dinamo se poate dezvolta și mai mult din toate punctele de vedere”, a punctat Dragoș Militaru.
Mesajul lui Zeljko Kopic pentru Alexandru Pop
Antrenorul lui Dinamo i-a urat bun venit în ”haită” lui Alexandru Pop și și-a manifestat speranța că acesta va reuși să se adapteze cât mai repede cu noul colectiv.
”Sper că te vei adapta bine, că te vei bucura de timpul petrecut aici și că vei ajuta echipa să fie mai bună”, i-a spus Kopic lui Alexandru Pop la primul antrenament alături de Dinamo.
Alexandru Pop, primul antrenament alături de ”câini”
• 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Pop, potrivit Transfermarkt.
• 5 goluri în 21 de meciuri are Alex Pop în acest sezon de SuperLigă.
Florin Prunea s-a arătat sigur de faptul că Dinamo a bifat o mutare reușită: ”E bun”
Florin Prunea, ex-oficial al dinamoviștilor, a opinat că transferul lui Pop reprezintă una dintre puținele lovituri date în această iarnă în SuperLiga, deși și rivalii „câinilor” se pot lăuda în acest sens. Denis Ciobotariu a semnat cu Rapid, iar Juri Cisotti, fostul coleg al lui Pop, a fost prezentat la FCSB.
”Cam săracă această perioadă de transferuri. Bine, și timpul e cam scurt. În perioada de iarnă e foarte greu cu transferurile.
Cel mai greu e să nimerești jucătorii, pentru că în perioada asta ori găsești jucători cu probleme, care rup contractele cu echipele, ori găsești jucători care n-au jucat de multă vreme. Dar uite, Alexandru Pop, de la Galați. E bun pentru Dinamo”, a afirmat Florin Prunea.
Ionel Dănciulescu privește transferul lui Alex Pop cu ochi buni: ”Un jucător polivalent”
Ionel Dănciulescu, fostul mare atacant al roș-albilor, care se poate lăuda cu 214 goluri marcate la nivelul primei ligi, și-a exprimat părerea cu privire la transferul bifat de dinamoviști în această fereastră de mercato.
”Eu cred că este un transfer bun. Pop este un jucător polivalent, care poate fi o variantă pentru Selmani, poate juca și în stânga, poate la Dinamo va putea trece și în dreapta. Depinde de Kopic. Per total, e un câștig pentru echipă.
Are forță. Chiar dacă nu e un număr 9 clasic, este un luptător, un jucător care și marchează. Sper să se integreze și să aducă un impact bun asupra echipei”, a transmis Ionel Dănciulescu.
Programul lui Dinamo în cantonament
Meci amical 1
Miercuri, 8 ianuarie
DINAMO – FC Zurich
Meci amical 2
Luni, 13 ianuarie
DINAMO – Novi Pazar
Programul lui Dinamo în următoarea etapă din Superliga
Etapa 22
Duminică, 19 ianuarie
Ora 20:30
U. Craiova – DINAMO
CITESTE SI:
Astrit Selmani și-a decis viitorul
Alex Pop, aplaudat de colegi după ce a ajuns la Dinamo. Ce a spus noul atacant din Ștefan cel Mare
Video I Zeljko Kopic, mesaj pentru Alex Pop la primul antrenament din Turcia
3 gânduri despre &8222;”Alex Pop, poate să ajungă la un nivel și mai ridicat”&8221;