Florentin Petre, noi detalii despre negocierile cu Homawoo

Dinamo București are mai multe obiective pentru perioada de pauză competițională.

Echipa condusă de grupul de investitori Renovatio a bifat prelungirea contractelor lui Zeljko Kopic și Eddy Gnahore, iar pe listă se mai află Astrit Selmani și Jouse Homawoo. Dacă atacantul kosovar tinde să își pună semnătura pe un nou contract, situația este diametral opusă pentru stopperul din Togo, care vrea să plece de la Dinamo.

Josue Homawoo, ar fi primit o ofertă din Turcia, de la Gaziantep, iar fotbalistul din Togo le-ar fi cerut șefilor de la Dinamo să îl lase să plece încă din această iarnă.

Conducerea clubului a refuzat vehement această variantă și preferă să îl păstreze pe Josue Homawoo până în vară, atunci când fotbalistului îi va expira contractul.

Florentin Petre consideră însă că lucrurile se vor așeza și în cazul fundașului de 27 de ani. Secundul lui Zeljko Kopic a dezvăluit faptul că cei din conducerea clubului nostru negociază cu Homawoo și este convins că în scurt timp se va găsi o soluție convenabilă atât pentru club, cât și pentru fotbalist.

Mai mult, Petre susține că, dacă totul va decurge conform planului, Josue Homawoo va fi pe teren la meciul cu Universitatea Craiova de duminică, 19 ianuarie.

”El (n.r. Josue Homawoo) este un jucător profesionist, cu siguranță lucrurile se vor îndrepta atât pentru el, cât și pentru club. Știu că sunt discuții cu el, se antrenează, ăsta este un lucru bun.

Dacă lucrurile vor fi în regulă, cu siguranță, el va fi pregătit și concentrat, pentru că, în momentul când ești cu mintea în altă parte, concentrarea și disciplina pe care ți-ai creat-o nu vor mai fi la fel, dar probabil că lucrurile se vor îndrepta, iar Josua va juca în meciul cu Universitatea Craiova”, a spus Florentin Petre pentru PRO TV.

Cifrele lui Homawoo de când a venit la Dinamo

Josue Homawoo este evaluat de site-ul transfermarkt.com la 800.000 de euro și a strâns 49 de apariții pentru Dinamo în toate competițiile, reușind să înscrie o dată pentru ”câini”.

Homawoo, internațional togolez, a fost folosit în 18 partide din stagiunea curentă de către Zeljko Kopic.

CITESTE SI:

Oltenii vor revanșa în fața dinamoviștilor: ”E obligatorie o revanşă”

Dinamovistul care l-a convins pe Mircea Lucescu: ”Îl va convoca la naționala României

Dinamo, fără trei titulari cu Universitatea Craiova

3 gânduri despre &8222;Florentin Petre, noi detalii despre negocierile cu Homawoo&8221;

Lasă un răspuns