Oltenii vor revanșa în fața dinamoviștilor: ”E obligatorie o revanşă”

Duminică, de la ora 20:30, pe ”Ion Oblemenco”, avem parte de un nou episod al rivalităţii Universitatea Craiova – Dinamo, în etapa 22 a Superligii.

În meciul tur din sezonul regulat, Dinamo i-a răpus pe olteni pe ”Arcul de Triumf” cu scorul 2-1, în condițiile în care dinamoviștii au terminat partida cu doar 9 jucători pe teren, după ce Maxime Sivis și Josue Homawoo au fost eliminați.

Sorin Cârțu nu a uitat de înfrângerea din prima parte a campionatului și le-a transmis elevilor lui Costel Gâlcă să facă tot posibilul pentru a obține o revanșă în fața ”câinilor”.

”E obligatorie o revanşă cu dinamoviştii!

Şi eu le transmis jucătorilor că trebuie să vadă această partidă ca un mod aşa, de a se răzbuna sau de a recupera nişte puncte care s-au pierdut în tur”, a transmis Sorin Cârţu.

Preşedintele de onoare al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a afirmat și că oltenii sunt departe momentan de câștigarea titlului, dar și că are emoții în privința prezenței în play-off.

”Eu sunt omul cu media. Și când eram antrenor, mereu aduceam în discuție media de puncte. Ca să putem să ne atingem obiectivul de campionat, ne trebuie cam minim 2 puncte pe meci.

Suntem departe. Sunt meciuri pe care le-am avut și am trecut pe lângă acest cumul de 3 puncte, pe lângă victorie.

Nu e pierdută ideea de a câștiga titlul. Nici cei din față nu sunt foarte încadrați într-o medie de 2 puncte pe meci. Eu, da. Pentru mine, așa cum aș vedea eu, primele două meciuri sunt foarte importante (n.r. cu Dinamo și Rapid).

Pot să îți dea o anumită traiectorie. Și eu m-aș gândi foarte clar în ideea în care nu aș câștiga… Nu avem voie să dăm adversarului ocazia să ia cele trei puncte.

Putem să ne gândim și la situația în care avem câteva ratări și nu ajungem în play-off”, a spus Sorin Cârțu.

Absenţa căpitanului echipei, Nicuşor Bancu, este văzută ca un mare handicap de preşedintele de onoare al clubului din Bănie, în condiţiile în care nici Basilio Ndong, varianta de back-up, nu este apt, internaţionalul din Guineea Ecuatorială accidentându-se în amicalul cu Oţelul Galaţi.

”Am văzut nişte declaraţii ale jucătorilor noştri şi faptul că sunt animaţi de gândul revanşei e super şi aştept să văd. Avem şi handicapul că nu joacă Bancu, dar nici la ei nu vor evolua nişte jucători. Aştept o reacţie şi ţinând cont că punctele sunt importante şi trebuie neapărat să faci ceva în meciurile cu Dinamo şi Rapid. E foarte periculos, dacă nu menţii distanţa, fiindcă e foarte condensat campionatul”, a încheiat Sorin Cârţu.

Dinamo București este surpriza actualului sezon de Superliga României. După ce în stagiunea precedentă s-a salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri, elevii lui Zeljko Kopic au reușit să termine anul 2024 pe poziția a treia a clasamentului.

”Câinii” au acumulat 36 de puncte în cele 21 de meciuri disputate, cu unul mai puțin decât liderul Universitatea Cluj și FCSB, ocupanta locului secund.

Primul meci oficial pe care Dinamo București îl va disputa în 2025 este cel cu Universitatea Craiova, în deplasare. Partida este programată pe data de 19 ianuarie.

Bilete pentru meciul cu U. Craiova

Suporterilor dinamoviști le-au fost alocate 3.000 de bilete. Pentru a participa la meciul de duminică seară de pe Ion Oblemenco, suporterii dinamoviști înscrieri pentru transport (30 lei locul) cu autocarele la numărul 0750.424.992 printr-un mesaj pe whatsapp și achiziționarea biletelor (20 lei biletul) la link-ul myticket.ro.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 22

Duminică, 19 ianuarie

Ora 20:30

U. Craiova – DINAMO

Etapa 23

Vineri, 24 ianuarie

Ora 20:00

DINAMO – U Cluj

Etapa 24

Vineri, 31 ianuarie

Ora N/A

Unirea Slobozia – DINAMO

Etapa 25

Marți, 4 februarie

Ora N/A

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 26

Vineri, 7 februarie

Ora N/A

Botoșani – DINAMO

CITESTE SI:

Dinamovistul care l-a convins pe Mircea Lucescu: ”Îl va convoca la naționala României

Dinamo, fără trei titulari cu Universitatea Craiova

Alexandru Roșca sau Adnan Golubovic? Dinamo a decis cine va apăra cu U Craiova

3 gânduri despre &8222;Oltenii vor revanșa în fața dinamoviștilor: ”E obligatorie o revanşă”&8221;

Lasă un răspuns