Cătălin Cîrjan, mulțumit de remiza de pe ”Ion Oblemenco”. Doi colegi de echipă lăudați de decarul din Ștefan cel Mare

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe terenul Universității Craiova, în etapa a 22-a a Superligii.

Golul dinamoviștilor a fost marcat de Kennedy Boateng, în minutul 48, același om care în minutul 36 a comis un fault asupra lui Mitriță, oferindu-le cadou oltenirlo lovitura de pedeapsă din care au deschis scorul.

La finalul partidei, Cătălin Cîrjan a vorbit despre rezultatul duelului, dar și despre jocul prestat.

Întrebat despre evoluția lui Alexandru Roșca, ”decarul” l-a lăudat pe portarul echipei, dar a ținut să vorbească la superlativ și despre Răzvan Patriche (38 de ani), veteranul și căpitanul ”Câinilor”.

”Un meci dificil, știam că vom întâlni un adversar cu mare calitate. Am început meciul bine, după ei ne-au dominat. În a doua am ieșit mult mai montați și s-a văzut.

Spre final am arătat că suntem o echipă puternică, o familie și plecăm cu un punct. Clar că-mi doream să dau un gol, nu a fost să fie. A venit golul lui Boateng și am luat punctul.

Am avut o discuție între noi, am discutat și cu Mister. Am făcut greșeli, dar se vede că am discutat la pauză. Nu ne mulțumește pentru că noi mergem mereu la victorie, dar la cum a fost prima repriză cred că suntem mulțumiți.

Foarte bun, foarte bun (n.r. Roșca). Vreau să zic și de Patriche, la vârsta lui mereu dă totul când intră. E o atmosferă extraordinară la Dinamo, fanii, staff-ul, jucătorii. Le mulțumim că au venit și de această dată aici”, a spus Cîrjan.

Omul meciului, Alexandru Roşca, acesta salvând-o pe Dinamo în mai multe rânduri. Ştefan Baiaram a ratat singur cu Roşca (43), iar Mitriţă a fost blocat in extremis de Boateng (45).

Lukic a ratat şi el singur cu portarul dinamovist (73), iar apoi fundaşul Antonio Luna a respins de pe linia porţii. Mitriţă a ratat singur cu Roşca (74), care s-a opus şi la mingea trimisă de Mitriţă din lovitură liberă de la circa 28 de metri (90+1).

În urma rezultatului de duminică seară, Dinamo ocupă locul trei în clasament, cu 37 de puncte.

Dinamo este neînvinsă de nouă etape, în care are cinci victorii şi patru egaluri.

Etapa următoare, Dinamo va primi vizita Universității Cluj, vineri, de la ora 20:00.

Biletele pentru meciul cu U Cluj

Dinamo București și U Cluj se vor duela, în data de 24 ianuarie, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Meci contând pentru etapa a 23-a și programat să se joace la ora 20:00.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și U Cluj, din etapa a douăzeci și treia a Superligii României, de vineri, 24 ianuarie, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (24/01)

Interval orar: 13:00 – 21:00

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 23

Vineri, 24 ianuarie

Ora 20:00

DINAMO – U Cluj

Etapa 24

Vineri, 31 ianuarie

Ora N/A

Unirea Slobozia – DINAMO

Etapa 25

Marți, 4 februarie

Ora N/A

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 26

Vineri, 7 februarie

Ora N/A

Botoșani – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Kennedy Boateng, reacţie după golul marcat în U Craiova – Dinamo 1-1

Prima reacție a eroului din poarta lui Dinamo: ”Vă daţi seama ce sentiment am după meci”

Video I Zeljko Kopic, sincer după remiza cu Universitate Craiova

2 gânduri despre &8222;Cătălin Cîrjan, mulțumit de remiza de pe ”Ion Oblemenco”. Doi colegi de echipă lăudați de decarul din Ștefan cel Mare&8221;

Lasă un răspuns