În ultima perioadă s-a vorbit deschis despre asocierea dintre Dinamo București cu CS Dinamo București, formație care evoluează în Liga 3. Astfel, președintele special de a Dinamo, Andrei Nicolescu, a ținut să lămurească situația dintre cele două cluburi.

Andrei Nicolescu a explicat că nu este vorba de o fuziune propriu-zisă, ci de o structură de acționariat comun.
Oficialul din Ștefan cel Mare a declarat că CS Dinamo și-a exprimat intenția de a deveni acționar în clubul de fotbal din Liga 1, iar cele două grupări au ca obiectiv comun dezvoltarea unei structuri unite pentru performanță.
Andrei Nicolescu a menționat că toate detaliile procedurale au fost discutate la Federația Română de Fotbal, iar din punct de vedere juridic, procesul ar putea fi implementat în curând. În plus, se așteaptă aprobarea finală din partea Ministerului.
Referindu-se la negocieri, Nicolescu a precizat că procentele deținute de CS Dinamo sunt un subiect sensibil, dar nu a exclus posibilitatea ca această entitate să obțină chiar și 30% din acțiuni.
”E puțin impropriu spus despre asociere, nu e nici fuziune, nici asociere. Este vorba despre intrarea clubului sportiv ca și acționar în clubul Dinamo.
Această formă de intrare în acționariat, să vină concomitent cu o mișcare de unire a academiei, în sensul în care să fie o singură academie de fotbal și formația din liga a 3-a să devină a doua echipă a clubului. Aceste lucruri le-am discutat la Federație și, din punct de vedere procedural și structural al actelor, am fi putut să o facem.
Cam asta ar trebui să fie mișcarea, acum înțeleg că s-a luat un mandat de la noul ministru pentru a se face această formă și probabil că se va avansa pe discuții. CS Dinamo ar urma să devină acționar fie în Red&White, fie direct în Dinamo.
E o zonă de negociere, nu știu ce să spun acum, înțeleg că ar fi dorința pentru mai multe procente (n.r – mai mult de 10%), dar și procentele vin și cu pozitiv, și cu negativ. Când toate lucrurile vor fi stabilite pe aport și pe deficit, și pe orice, totul e posibil (n.r – să aibă CS Dinamo 30% procente)”, a transmis Andrei Nicolescu.
Andrei Nicolescu, despre colaborarea cu Ionuț Lupescu
Declarațiile lui Andrei Nicolescu vin la scurt timp după ce Ionuț Lupescu, președintele celor de la CS Dinamo, a fost prezent pe stadionul Arcul de Triumf la partida cu U Cluj, încheiată cu scorul de 0-0.
Oficialul dinamovist a vorbit despre posibila colaborare cu Ionuț Lupescu. Potrivit acestuia, colaborarea ar avea obiectivu de a face din Dinamo o echipă puternică de fotbal. De asemenea, Nicolescu a mai precizat că în martie, Dinamo va depune actele pentru ieșirea din insolvență.
”Structura internă la acționariat este flexibilă, nu asta este problema. Dorința tuturor este să creăm un Dinamo cât mai puternic. Cred că soluțiile sunt simple dacă există dorință, procedural cred că durează mai mult în cadrul ministerului pentru aprobările necesare, decât la noi, pentru că suntem o structură mai mică și e mai ușor să luăm decizii interne.
Cred că mai depindem și de momentul ieșirii din insolvență, pentru că atunci este momentul în care putem semna actele. Noi dorim să depunem în martie cererea și să putem urgenta soluționarea ei. În ceea ce privește procedura internă de la CS nu mă pot exprima, pentru că nu știu.
(n.r – Deci vei fi coleg cu Ionuț Lupescu?) Dacă se întâmplă toate, da! Văd să fie o colaborare foarte bună, pentru că nu cred să aibă alt interes față de a vedea o echipă cât mai puternică de fotbal la Dinamo. Suntem într-o zonă pozitivă a discuțiilor, dar vom vedea cum evoluează”, a mai spus Nicolescu.
Dinamo București este surpriza actualului sezon de Superliga României. După ce în stagiunea precedentă s-a salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri, elevii lui Zeljko Kopic au reușit să termine anul 2024 pe poziția a treia a clasamentului.
”Câinii” au acumulat 38 de puncte în cele 23 de meciuri disputate, cu trei mai puțin decât liderul Universitatea Cluj și un punct de CFR Cluj, ocupanta locului trei.
Biletele pentru meciul cu Slobozia
Dinamo va juca la Clinceni contra celor de la Unirea Slobozia.
Pentru a participa la meciul de vineri seară de pe stadionul din Clinceni, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul bilete.ro. Prețul unui bilet este în valoare de 30 de lei.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 24
Vineri, 31 ianuarie
Ora 20:00
Unirea Slobozia – DINAMO
Etapa 25
Marți, 4 februarie
Ora 20:30
DINAMO – Oțelul Galați
Etapa 26
Vineri, 7 februarie
Ora 20:00
Botoșani – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Unirea Slobozia – Dinamo București
A venit răspunsul lui Dennis Politic la oferta FCSB-ului. Cât va lipsi mijlocașul lui Dinamo
David Popovici, o nouă achiziție. Deja așteaptă criticile lui CTP
3 gânduri despre &8222;Andrei Nicolescu a vorbit deschis despre fuziunea cu CS Dinamo. Cum vor putea colabora cele două cluburi&8221;