Avancronică I Unirea Slobozia – Dinamo București

Unirea Slobozia și Dinamo București, se vor duela astăzi, 31 ianuarie, pe stadionul ”Arena 1” din Clinceni. Partida programată să se dispute de la ora 20:00, contează pentru cea dea douăzeci şi patra etapă din Superliga.

La nivel de primă ligă poate fi consemnată doar confruntarea din tur, 1-0 pentru Dinamo (gol Cârjan), pe ”Arcul de Trumf”, astă-toamnă, la 13 septembrie.

Este a doua rundă la rând Dinamo întâlnește o echipă antrenată de un fost jucător de-ai săi. Acum e rândul lui Adrian Mihalcea, săptămâna trecută a fost Neluțu Sabău, nu demult au fost Mircea Rednic și Ciobotariu, le va veni rândul și lui Miriuță, și lui Leo Grozavu, și lui Ovidiu Burcă, și lui Adi Mutu, cu toții având un trecut alb-roșu.

Ialomițenii au pierdut destul de clar (0-3) meciul de runda trecută cu codașa Buzău, asta după ce avuseseră evoluții bune, cu victorii surprinzătoare (3-2 cu Sepsi, 4-3 la UTA).

”Nu ne comparăm cu Dinamo, nu avem niciun avantaj în fața lor”, a prefațat acest meci Adrian Mihalcea. Circumspecție în loc de optimism.

Posibil ca Purece să fie titular din primul minut, iar veteranul Toma (38 de ani) să evolueze fundaș stânga în locul lui Șerbănică. În rest garnitura standard, Unirea n-are cine știe ce lot să schimbe masiv după câte o înfrângere.

Slab bilanțul Unirii acasă. 3 victorii, 3 remize, dar și 5 înfrângeri. Doar 12 puncte adunate, în condițiile în care din deplasări a strâns 13 puncte. ”Acasă” însă e doar un fel de a spune, se știe că Slobozia își dispută meciurile de pe teren propriu la Clinceni.

Înaintea acestei partide, Slobozia e pe loc de baraj, 13, cu 25 de puncte, tot atâtea cât Farul și Oțelul, care au golaveraje mai bune. Față pe prima poziție direct retrogradabilă Slobozia are cu 6 puncte mai mult.

Biletele pentru meciul cu Slobozia

Dinamo va juca la Clinceni contra celor de la Unirea Slobozia.

Pentru a participa la meciul de vineri seară de pe stadionul din Clinceni, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul bilete.ro. Prețul unui bilet este în valoare de 30 de lei.

De partea cealaltă, cea mai mare problemă a lui Dinamo (nu numai pentru meciul acesta, ci și pentru următoarele) va fi absența lui Dennis Politic, cel mai bun om de atac al unei echipe care în ultima vreme a marcat foarte puțin.

Se pare că Homawoo a revenit la sentimente mai bune și va fi în lot. Nu se știe dacă și în echipă, e greu să-l scoți de acolo pe veteranul Patriche (38 de ani), căruia n-ai ce să-i reproșezi.

Revin Kennedy Boateng și Opruț, după suspendările de runda trecută. Probabil că în poartă va fi tot Alex Roșca, nu poți schimba un portar care n-a primit gol.

Problema lui Dinamo este absența victoriilor, ultimul succes este cel cu Poli Iași (2-0 pe 13 decembrie), de atunci încoace ”câinii” au consemnat 5 remize, 4 în campionat și una în Cupă.

Pe teren străin Dinamo are 3 victorii, 6 egalități și 2 eșecuri.

Dinamo a părăsit podiumul, e pe locul 4, cu 38 de puncte. Cu 3 mai puțin decât liderul U Cluj, și tot cu 3 mai mult decât prima echipă sub linia playoff-ului, Petrolul. Atrage atenția numărul mare de remize dinamoviste, 11, lider în acest top (alături de Rapid și Petrolul).

ECHIPE PROBABILE

Slobozia: D. Rusu – Ibrian, Antoche, Pospelov, C. Toma – Aganovic, Coadă, Purece, L. Vlăsceanu – Afalna, Gele;

DINAMO: Roșca – Sivis, Patriche, K. Boateng, Opruț – Olsen, Gnahore, Cârjan, Milanov – Al. Pop, Selmani.

Partida va fi arbitrată de Chivulete Andrei Florin, ajutat de Gheorghe Vornicu Adrian și VConstantinescu Andrei.

Arbitrajul video va fi analizat de Dima Iulian și Moroiță Andrei.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 24

Vineri, 31 ianuarie

Ora 20:00

Unirea Slobozia – DINAMO

Etapa 25

Marți, 4 februarie

Ora 20:30

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 26

Vineri, 7 februarie

Ora 20:00

Botoșani – DINAMO

CITESTE SI:

Conferință de presă I Raul Opruț vrea victoria cu Slobozia: ”Suntem Dinamo…”

Kopic mai așteaptă jucători: ”Am discutat cu mai mulți fotbaliști și agenți”

Înaintea meciului cu Slobozia, Zeljko Kopic și-a exprimat opinia despre parteneriatul cu CS Dinamo

3 gânduri despre &8222;Avancronică I Unirea Slobozia – Dinamo București&8221;

Lasă un răspuns