Unirea Slobozia – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

În această seară, de la ora 20:00, pe ”Arena 1” din Clinceni, Unirea Slobozia și Dinamo București, se vor duela în cea dea douăzeci şi patra etapă din Superliga.

La nivel de primă ligă poate fi consemnată doar confruntarea din tur, 1-0 pentru Dinamo (gol Cârjan), pe ”Arcul de Trumf”, astă-toamnă, la 13 septembrie.

Este a doua rundă la rând Dinamo întâlnește o echipă antrenată de un fost jucător de-ai săi. Acum e rândul lui Adrian Mihalcea, săptămâna trecută a fost Neluțu Sabău, nu demult au fost Mircea Rednic și Ciobotariu, le va veni rândul și lui Miriuță, și lui Leo Grozavu, și lui Ovidiu Burcă, și lui Adi Mutu, cu toții având un trecut alb-roșu.

Ialomițenii au pierdut destul de clar (0-3) meciul de runda trecută cu codașa Buzău, asta după ce avuseseră evoluții bune, cu victorii surprinzătoare (3-2 cu Sepsi, 4-3 la UTA).

Slab bilanțul Unirii acasă. 3 victorii, 3 remize, dar și 5 înfrângeri. Doar 12 puncte adunate, în condițiile în care din deplasări a strâns 13 puncte. ”Acasă” însă e doar un fel de a spune, se știe că Slobozia își dispută meciurile de pe teren propriu la Clinceni.

Înaintea acestei partidei, Slobozia e pe loc de baraj, 13, cu 25 de puncte, tot atâtea cât Farul și Oțelul, care au golaveraje mai bune. Față pe prima poziție direct retrogradabilă Slobozia are cu 6 puncte mai mult.

De partea cealaltă, cea mai mare problemă a lui Dinamo (nu numai pentru meciul acesta, ci și pentru următoarele) va fi absența lui Dennis Politic, cel mai bun om de atac al unei echipe care în ultima vreme a marcat foarte puțin.

Problema lui Dinamo este absența victoriilor, ultimul succes este cel cu Poli Iași (2-0 pe 13 decembrie), de atunci încoace ”câinii” au consemnat 5 remize, 4 în campionat și una în Cupă.

Pe teren străin Dinamo are 3 victorii, 6 egalități și 2 eșecuri.

Dinamo a părăsit podiumul, e pe locul 4, cu 38 de puncte. Cu 3 mai puțin decât liderul U Cluj, și tot cu 3 mai mult decât prima echipă sub linia play-off-ului, Petrolul. Atrage atenția numărul mare de remize dinamoviste, 11, lider în acest top (alături de Rapid și Petrolul).

ECHIPELE DE START

Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu, Antoche, Blazek, C. Toma – Perianu, Coadă – Afalna, Purece, M. Lupu – J. Gele;

Rezerve: Krell, I. Dinu, Șerbănică, M. Lemnaru, C. Bărbuț, Yusov, Vlăsceanu, F. Ilie.

DINAMO: Roşca – Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Abdallah;

Rezerve: Golubovic, A. Stoian, A. Bordușanu, C. Soare, Patriche, Caragea, Rotund, A. Cristea, E. Ilincaș, C. Costin, A. Pop.

Partida va fi arbitrată de Chivulete Andrei Florin, ajutat de Gheorghe Vornicu Adrian și VConstantinescu Andrei.

Arbitrajul video va fi analizat de Dima Iulian și Moroiță Andrei.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.

Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați

Acum, ”câinii” se pregătesc de duelul cu Unirea Slobozia, în data de 31 ianuarie, pe stadionul ”Arena 1” din Clinceni. Meci contând pentru etapa a 24-a și programat să se joace la ora 20:00.

Partida din Clinceni, fiind urmată de meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați, în data de 4 februarie, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Meci contând pentru etapa a 25-a și programat să se joace la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Oțelul Galați, din etapa a douăzeci și cincea a Superligii României, de marți, 4 februarie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 400 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (04/02)

Interval orar: 13:00 – 21:00

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 24

Vineri, 31 ianuarie

Ora 20:00

Unirea Slobozia – DINAMO

Etapa 25

Marți, 4 februarie

Ora 20:30

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 26

Vineri, 7 februarie

Ora 20:00

Botoșani – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Unirea Slobozia – Dinamo București

Conferință de presă I Raul Opruț vrea victoria cu Slobozia: ”Suntem Dinamo…”

Kopic mai așteaptă jucători: ”Am discutat cu mai mulți fotbaliști și agenți”

3 gânduri despre &8222;Unirea Slobozia – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic&8221;

Lasă un răspuns