Dinamo are un atac foarte bun în acest sezon, însă a decis că mai este nevoie de întăriri.

”Câinii” l-au achiziționat pe Stipe Perica (29 ani), fotbalist care a trecut pe la echipe precum Chelsea, Udinese, Watford și Standard Liege.
După ce tehnicianul lui Dinamo a recunoscut că a reușit să îl aducă pe Perica în Ștefan cel Mare, Zeljko Kopic s-a arătat încântat de noul transfer al echipei noastre.
”Știam din vară că voiam să mai aducem jucători de calitate. Nu ne-am înțeles cu toate cluburile, dar era important să aducem fotbaliști puternici, care să fie competitivi. Îl știam de pe la 17, 18 ani de când juca în liga croată. Era unul dintre cei mai talentați jucători.
Apoi l-a luat Chelsea, a avut performanțe foarte bune în Italia, apoi a avut o jumătate de an nu foarte bună în Belgia. A avut nevoie să se readapteze. În astfel de situații trebuie să înțelegem că ne asumăm un risc, am avut aceeași situație și cu Selmani, și cu Cîrjan, care nu s-a adaptat imediat.
În același timp, dacă era la nivelul cel mai de sus nu îl puteam aduce la Dinamo. Așa a fost și cu Selmani, și cu Cîrjan și cu Stipe Perica. Am luat decizia să îi aducem la forma la care sunt azi, să ne dăm silința să fie buni și să facem performanță”, a spus antrenorul lui Dinamo.
Zeljko Kopic a dezvăluit că a discutat personal cu noul său elev înainte de a semna cu Dinamo. Tehnicianul croat are încredere că îl poate aduce pe atacant din nou la forma sa cea bună și că poate marca cel puțin 15 goluri în campionatul românesc.
”Am vorbit cu el înainte de a semna, îmi place să discut cu jucătorii înainte să înțeleagă situația. El este foarte conștient că are 29 de ani, este o perioadă dificilă pentru el și că nu este la cel mai bun nivel din cariera lui.
Dinamo este un pas foarte important pentru cariera lui în acest moment. Cred că, dacă este în cea mai bună formă, poate marca 15 goluri în România”, a mai spus Zeljko Kopic.
• Perica a jucat deja în două partide pentru dinamoviști în Superligă: 17 minute în victoria cu Oțelul Galați, 1-0, și 38 de minute în remiza cu FC Botoșani, 1-1.
• 300.000 de euro este cota lui Stipe Perica în acest moment.
• 20 de goluri și 4 pase decisive în 51 de apariții la Maccabi Tel Aviv sunt cele mai bune cifre din cariera sa până acum.
Dinamo traversează o perioadă bună din punct de vedere sportiv și se află pe poziția a 4-a, cu 45 de puncte la egalitate de puncte cu U Craiova și U Cluj, după 26 etape în Superligă, loc de play-off.
Acum, ”câinii” se pregătesc de duelul cu Farul Constanța, în data de 15 februarie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Meci contând pentru etapa a 27-a și programat să se joace la ora 20:00.
Dinamoviștii urmând ca în etapa a 28-a, în data de 23 februarie, să se dueleze cu FCSB, pe Arena Națională. Partida din etapa a 28-a, este programată să se dispute la ora 20:00.
Bilete pentru meciul cu Farul
Meciul dintre Dinamo și Farul, din etapa a 27-a a Superligii, se va disputa sâmbătă, 15 februarie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 20:00.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Farul Constanța, din etapa a douăzeci și șaptea a Superligii României, de sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 400 lei;
Tribuna 1: 90 lei;
Tribuna 2: 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;
Peluza PCH: 35 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă (15/02)
Interval orar: 14:00 – 21:00
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 27
Sâmbătă, 15 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Farul
Etapa 28
Duminică, 23 februarie
Ora 20:00
FCSB – DINAMO
Etapa 29
N/A
N/A
DINAMO – Hermannstadt
Etapa 30
N/A
N/A
UTA Arad – DINAMO
CITESTE SI:
Andrei Nicolescu a făcut bilanțul finalului de mercato: ”Dinamo are un anumit standard”
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB
Zeljko Kopic, mesaj pentru Gigi Becali înainte de FCSB – Dinamo
3 gânduri despre &8222;Zeljko Kopic e încrezător în jucătorul adus de el: ”Poate marca 15 goluri în România!”&8221;