Sâmbătă seară, Dinamo a cedat surprinzător acasă cu Farul Constanța, scor 0-2, în etapa cu numărul 27.

Bogdan Țîru (24) și Narek Grigoryan (59) au marcat golurile victoriei celor de la Farul în confruntarea cu Dinamo.
Ionel Dănciulescu (48 de ani), fost atacant la Dinamo, nu s-a ferit de cuvinte după înfrângerea echipei favorite cu Farul.
”Paradoxal, Dinamo a început destul de bine. Kopic a încercat să joace mai ofensiv. L-a introdus și pe Perica. Chiar au avut două situații Perica și Selmani, după care vine acea greșeală impardonabilă a lui Olsen, părerea mea.
Pierde mingea aproape de tușă, apoi pasa lui Dican pentru Cojocaru, șutează la poartă. Greșeala e și a lui Gnahore, care nu urmărește și nu merge cu Grigoryan. El dacă urmărește, eu cred că ajunge înaintea lui. A fost suprins.
Asta trebuie să faci ca mijlocaș. Tu trebuie să-l ai sub control pe jucătorul care vine din linia a doua. E o greșeală.
Farul nu a făcut o partidă extraordinară pe fază ofensivă, dar a avut determinare. Gică a schimbat și el bine cu Dican în linia de mijloc. Era clar că Dinamo nu putea obține absolut nimic”, a spus Ionel Dănciulescu.
• Dinamo avea nevoie de un punct cu Farul Constanța pentru a-și asigura 99% calificarea în play-off, însă a cedat surprinzător pe Arcul de Triumf, unde erau invincibili în acest sezon, scor 0-2, în etapa a 27-a din Superligă.
Marius Niculae crede că Dinamo va fi motivată la meciul cu rivala FCSB
După fluierul final, fostul dinamovist Marius Niculae (43 de ani), a analizat evoluția alb-roșiilor și a mărturisit că este de părere că rezultatul din meciul cu ”marinarii” ar putea acționa ca o motivație suplimentară înaintea meciului cu FCSB, de duminică, 23 februarie, de la ora 20:00.
”Eu cred că pică foarte bine această înfrângere, pentru că se vor motiva foarte bine acum pentru meciul cu FCSB. Dorința este mare, este un meci foarte important. Jocul din ultima perioadă este îngrijorător, dar calificarea în play-off nu este pusă în pericol”, a spus fost atacant a lui Dinamo.
În urma rezultatului de pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo se află pe locul 5 în clasamentul din Superligă, cu 45 de puncte.
Weekend-ul viitor, în următoarea etapă din campionat, „câinii” vor juca în deplasare cu FCSB, duminică, 23 februarie, e la ora 20:00.
Biletele pentru meciul cu FCSB
Dinamoviștii urmează ca în etapa a 28-a, în data de 23 februarie, să se dueleze cu FCSB, pe Arena Națională. Partida din etapa a 28-a, este programată să se dispute la ora 20:00.
Pentru a participa la meciul de duminică seară de pe stadionul ”Arena Națională”, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul bilete-fcsb.ro. Dinamoviștii vor sta în Peluza Nord, iar prețul unui bilet este în valoare de 30 de lei.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 28
Duminică, 23 februarie
Ora 20:00
FCSB – DINAMO
Etapa 29
Luni, 3 martie
Ora 20:00
DINAMO – Hermannstadt
Etapa 30
N/A
N/A
UTA Arad – DINAMO
CITESTE SI:
Marius Niculae nu a mai suportat și a reacționat după eșecul cu Farul
Opruț a găsit vinovatul din eșecul cu Farul Constanța. Vezi ce spune de disputa cu FCSB
Florin Prunea e revoltat după eșecul cu Farul: ”Nu e cu gândul la Dinamo”