Dennis Politic știe cum o poate învinge pe FCSB. Vezi mesajul de LUPTĂ

Dinamo se pregătește pentru cel de-al treilea duel al sezonului cu FCSB, dar și primul în deplasare.

Meciul are loc duminică, 23 februarie, de la 20:00, iar ”câinii” au primit întreaga peluză oaspete, pe Arena Națională, potrivit protocolului dintre cele două echipe.

Revenit după accidentare, Dennis Politic (24 de ani) a fost aruncat în joc în repriza secundă a meciului cu Farul, dar nu a reușit să schimbe soarta partidei. Acum, căpitanul lui Dinamo se gândește la meciul de duminică.

Atacantul din Ștefan cel Mare, susține că diferența se va face la nivel de atitudine și speră ca el și colegii săi să fie mai ”eficienți” în meciul cu FCSB.

”Eu, personal, mă oftic. Am pierdut acel meci și ne-a stricat recordul, puteau să fie 14 meciuri fără înfrângere. Dar putem s-o luăm ca pe o chestie pozitivă și ne poate motiva să tragem mai tare în meciul acesta.

Eu am încredere în echipa noastră, în grupul pe care-l avem. Ei au fost cei mai buni adversari pe care i-am întâlnit sezonul acesta, știm ce calitate au în echipă, dar avem încredere și în noi, în calitățile noastre. Mergem să obținem cele trei puncte.

Și calitatea face diferența, dar și motivația. Calitate au ambele echipe. Dacă te uiți la cota de piață, ei au calitate superioară, dar noi avem un grup foarte bun și motivația cred că poate face diferența. Trebuie să încercăm să fim mai eficienți”, a spus Dennis Politic, pentru PRO TV.

Dennis Politic se numără printre cei mai eficienți jucători ai lui Dinamo din acest sezon. A reușit să înscrie șase goluri în 19 partide, iar evoluțiile sale i-au adus și o cotă de piață de 1,2 milioane de euro.

Denis Politic a reacționat, după ce Gigi Becali l-a numit ”periculosul de la Dinamo”

”Ăla e periculosul lor”, a spus Gigi Becali despre Politic, atunci când a vorbit despre duelul de duminică, dintre FCSB și Dinamo.

Dennis Politic a reacționat, după ce Gigi Becali a transmis că el este ”periculosul de la Dinamo”.

Dinamovistul a transmis că se bucură de faptul că Gigi Becali îl consideră cel mai periculos jucător de la Dinamo.

”Mă bucur că a spus acest lucru. Sper să fie așa și să le pun probleme duminică.

Vom încerca să dăm tot ce putem pentru a obține cele trei puncte, știm cât de important este pentru fani acest meci. Sperăm să vină în număr cât mai mare, ne dorim să câștigăm meciul ăsta și să intrăm în play-off.

Eu cred, de ce să nu cred? Sezonul ăsta am dovedit că avem echipă foarte bună și ne batem cu fiecare echipă de la egal la egal”, a mai transmis Dennis Politic.

Biletele pentru meciul cu FCSB

Dinamoviștii urmează ca în etapa a 28-a, în data de 23 februarie, să se dueleze cu FCSB, pe Arena Națională. Partida din etapa a 28-a, este programată să se dispute la ora 20:00.

Pentru a participa la meciul de duminică seară de pe stadionul ”Arena Națională”, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul bilete-fcsb.ro. Dinamoviștii vor sta în Peluza Nord, iar prețul unui bilet este în valoare de 30 de lei.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 28

Duminică, 23 februarie

Ora 20:00

FCSB – DINAMO

Etapa 29

Luni, 3 martie

Ora 20:00

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 30

N/A

N/A

UTA Arad – DINAMO

CITESTE SI:

Florentin Petre scoate la licitație propriul echipament pentru o cauză nobilă

PREMONIȚIE! Ionel Dănciulescu: ”Dinamo are un avantaj”

”Dulăii” vor toate punctele din Macedonia de Nord: ”Luptăm pentru puncte”

Lasă un răspuns