Dinamo se pregătește de duelul contra celor de la FCSB din cadrul etapei cu numărul 28 din Superliga României.

Partida dintre cele două formații se dispută duminică, 23 februarie, pe Arena Națională, de la ora 20:00.
Andrei Nicolescu, a transmis un mesaj ferm echipei înaintea meciului cu FCSB.
Oficialul dinamovist a recunoscut superioritatea adversarilor, dar a subliniat determinarea ”câinilor” de a obține victoria.
Administratorul special al lui Dinamo, a lansat și un avertisment pentru jucătorii care vor evolua modest în derby, dar și în play-off, unde vor întâlni cele mai tari echipe din Liga 1.
”E clar că datorită rezultatelor FCSB-ului, acum derby-ul e un meci în care pornim cu șansa a doua, dar suntem pregătiți și orgolioși, ca de obicei.
E foarte important că mentalitatea construită în perioada asta e aceeași și dorința e foarte, foarte mare pentru a câștiga. Vom merge «all in» în acest play off: cea mai bună soluție, pe fiecare post, pentru cel mai bun rezultat.
Cine face un meci bun cu o echipă mai slab clasată și clachează în meciurile astea nu e de Dinamo. Așa ar trebui să fie filozofia noastră. Rămânem pe planul pe care îl avem, anul acesta locurile 6-8, anul viitor locul 5.
O să ne luptăm pentru mai mult, pentru cupe europene, dar asta e țelul în mod obiectiv. Dacă putem mai mult, va fi extraordinar”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Radio Dinamo.
FCSB, fără doi titulari cu Dinamo
FCSB va veni cu o garnitură secundară în meciul cu Dinamo. Bîrligea și Tănase au probleme musculare și sunt indisponibili, iar Chiricheș ar urma să fie odihnit.
Brigada de arbitrii de la FCSB – Dinamo
Pentru a 28-a etapă din Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre FCSB și Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Kovacs Istvan (Satu Mare). Acesta va fi ajutat de asistenții Tunyogi Ferencz (Zalău) și Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel).
Arbitrajul video va fi analizat de Costreie Sorin (Ilfov) și Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti).
CCA l-a desemnat observator pe Deaconu Alexandru (Bucureşti).
• În tur, Dinamo a pierdut pe stadionul ”Arena Națională” din București cu FCSB, scor 2-0, în etapa a 13-a a sezonului regulat.
Dinamo București este surpriza actualului sezon de Superliga României. După ce în stagiunea precedentă s-a salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri, elevii lui Zeljko Kopic au reușit să termine anul 2024 pe poziția a treia a clasamentului.
Dinamo se află pe locul 5, cu 45 de puncte la 4 lungimi de ocupanta locului 1, FCSB.
Biletele pentru meciul cu FCSB
Dinamoviștii urmează ca în etapa a 28-a, în data de 23 februarie, să se dueleze cu FCSB, pe Arena Națională. Partida din etapa a 28-a, este programată să se dispute la ora 20:00.
Pentru a participa la meciul de duminică seară de pe stadionul ”Arena Națională”, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul bilete-fcsb.ro. Dinamoviștii vor sta în Peluza Nord, iar prețul unui bilet este în valoare de 30 de lei.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 28
Duminică, 23 februarie
Ora 20:00
FCSB – DINAMO
Etapa 29
Luni, 3 martie
Ora 20:00
DINAMO – Hermannstadt
Etapa 30
N/A
N/A
UTA Arad – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la FCSB – Dinamo București
Dennis Politic știe care poate fi secretul succesului în FCSB – Dinamo