Andrei Nicolescu, o nouă replică dură după FCSB – Dinamo 2-1

Continuă discuțiile despre cea mai controversată fază din derby-ul FCSB – Dinamo, scor 2-1.

În minutul 36, dinamoviștii au reclamat un henț al lui Syabonga Ngezana, care avea deja un cartonaș galben, în timpul unui duel aerian cu Perica. Dar, ”centralul” Istvan Kovacs nu a fost chemat să revadă faza de către Sorin Costreie, arbitrul VAR.

Astfel, Istvan Kovacs nu a dictat penalty pentru Dinamo, lucru ce a iscat un adevărat scandal în fotbalul românesc.

Andrei Nicolescu nu are liniște după ce Dinamo a pierdut cu FCSB și a revenit cu un nou mesaj pe tema penalty-ului neacordat ”câinilor”.

”Ieri a fost o zi în care am fost obligat să dedic energie unor situații care într-o societate asumată n-ar fi trebuit să existe.

Am ‘aflat’ ieri că Sherlock Holmes, detectiv particular ficțional, deși înzestrat de creatorul lui cu o capacitate ieșită din comun de a depista lucruri pe care ‘unii’ le vor ascunse, nu a putut în afara oricărui dubiu identifica momentul intersecției dintre mâna jucătorilor de la FCSB și minge.

Am aflat apoi in jurul orei 17 (n.r. – de la Kyros Vassaras), că, dacă ‘mingea nu-și schimbă traiectoria și nici sensul rotirii’ recomandarea este ca VAR-ul să nu intervină, doar ca trei ore mai târziu, același VAR, în aceleași condiții, să constate, că, deși, mingea nu-și schimbă traiectoria și nici sensul rotirii (sâc!), e penalty!!!

Ieri însă ar fi trebuit să fie despre un gest și o decizie care a schimbat istoria recentă a clubului de fotbal Dinamo București.

24 februarie 2023 e ziua în care, alături de Eugen Voicu, am luat decizia de a asuma un proiect ce părea imposibil atunci, și, din calea căruia fugeau toți. Am fost la bancă și am depus sumele necesare tranzacției privind transferul acțiunilor clubului Dinamo. Era un început plin de speranță si mult curaj, având alături doar promisiuni.

Îi mulțumesc azi lui Eugen pentru că a crezut, și vreau să spun asta public, încă o dată, fără el, nimic din ce s-a întâmplat în acești doi ani nu era posibil. Mulțumesc apoi celor care au crezut în mine, în proiect, și s-au alăturat în momente dificile, în momente tensionate de augmentarea în media a unor previziuni nefaste. Mulțumesc Dan, Bogdan, Rică, Ovidiu, Costin, Edi precum și celor care au fost în tranșee lângă mine zi de zi.

În final, le doresc tuturor contestatarilor, celor nemulțumiți, celor care regretă timpuri apuse, celor care sunt vectori de opinie, dar de fapt sunt miei (da, puiul oii, cel cu dinții incisivi superiori lipsă), tuturor celor care sunt pe margine și plâng și deplâng Dinamo, să ajungă să aibă cel puțin o dată in viața lor oportunitatea de a lua astfel de decizii antreprenoriale și de a-și asuma riscuri personale pentru un deziderat mai mare decât ziua lor de mâine.

Pentru mine 24 februarie 2023 ramâne aparte!”, a scris Andrei Nicolescu, pe contul personal de Facebook.

Ce a scris Mihai Stoica pe Facebook după FCSB – Dinamo 2-1: ”Calmați-vă!”

Postarea lui Andrei Nicolescu vine a doua zi după ce Mihai Stoica scria că Facebook că hențul la Ngezena nu este evident: ”Protocolul impune ca VAR să intervină dacă reluarea indică clar că arbitrul n-a sesizat ceva evident. Eu am revăzut faza de zeci de ori și nu reușesc să-mi dau seama dacă al nostru o atinge cu mâna.

Dar sunt și unii care văd și ceea ce oamenii normali nu disting. Sau au atâta ură pe roșu & albastru încât li se pare că văd. Sherlock Holmes a fost personaj fictiv, calmați-vă”.

Andrei Nicolescu a venit cu replica, după anunțul lui Kyros Vassaras în scandalul de la FCSB – Dinamo

Kyros Vassaras a evitat să dea un verdict în privința fazei, ci s-a rezumat la a transmite doar că, dacă Siyabonga Ngezana a jucat mingea cu mâna, trebuia acordat penalty, dar nu și un cartonaș galben, care ar fi fost al doilea pentru sud-african.

La scurt timp după explicațiile președintelui CCA, Andrei Nicolescu a venit cu replica.

”Este de lăudat că avem o explicație, dar explicațiile celor de la CCA sunt neverosimile, atâta timp cât am avut pentru prima oară un car 4D (n.r. 4K). Faptul că nu se poate focusa și există pixelare, care duce la imposibilitatea de a identifica pe imagine acest lucru, mi se pare neverosimil.

Am înțeles că arbitrul VAR a considerat că nu poate sesiza arbitrului acest lucru, deci n-a fost nicio discuție.

(n.r. Cum consideri felul în care au reacționat cei de la FCSB?) Atâta timp cât o să ducem doar într-o zonă de cancan și de derizoriu reacțiile oficiale, vom păstra același tip de rezultat. Cel mai eficient mod de a protesta e zona de sarcasm.

Cât timp toate echipele vor avea greșeli pro și greșeli contra, e o chestie de asumare. Asta a fost decizia, dar erau prezumții pentru o altă decizie”, a spus Andrei Nicolescu.

• Arbitri: Istvan Kovacs – Ferencz Tunyogi, George Neacşu.

• Arbitri VAR: Sorin Costreie – Radu Ghinguleac.

Explicațiile lui Kyros Vassaras

”Arbitrul le-a comunicat celor din cabina VAR că s-ar putea să fie o atingere a mâinii cu mingea, dar nu a observat nicio schimbare a direcției ei, înainte ca atacantul să lovească balonul cu capul și, din acest motiv, le-a cerut să verifice acest incident.

Din imaginile avute la dispoziție în camera VAR, arbitrul VAR nu a putut stabili în mod evident că mingea a fost atinsă cu mâna / degetele de jucătorul apărător. Mingea nu își schimbă traiectoria și nici sensul rotirii, aspecte ce sunt urmărite în analizele VAR.

Ca urmare a acestei constatări, arbitrul VAR a decis că nu are elementele necesare – o evidență clară a faptului că mingea a fost jucată cu mâna – pentru a interveni.

Monitoarele pe care oficialii VAR le au la dispoziție oferă imagini de la camerele de pe teren, dar permit doar o ușoară încetinire a reluării, nu și un super slow-motion, pentru a verifica cadru cu cadru posibila distanță dintre mână și minge.

Echipamentele folosite nu permit o mărire a imaginii fără ca aceasta să fie alterată (imagine pixelată, neclară).

În situația în care ar fi existat o atingere evidentă a mingii cu mâna, deci, conform Legilor Jocului, o încălcare a regulii hențului, atunci aceasta ar fi trebuit considerată ca un henț neintenționat și, conform regulamentului, decizia corespunzătoare ar fi o lovitură de pedeapsă fără cartonaș”, a transmis Kyros Vassaras, citat de FRF.ro.

În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe 5, cu 45 de puncte, cu două runde rămase de disputat din sezonul regulat.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Hermannstadt în deplasare, luni, 3 martie, de la ora 20:00.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 29

Luni, 3 martie

Ora 20:00

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 30

N/A

N/A

UTA Arad – DINAMO

CITESTE SI:

Răzvan Zăvăleanu, noi detalii despre ieșirea lui Dinamo din insolvență

Andrei Nicolescu îi dă replica lui Kyros Vassaras în scandalul de la FCSB – Dinamo

Video I Concluziile lui Stipe Perica, după primul gol în tricoul lui Dinamo: ”Ca atacant, trăiesc din goluri, însă…”

Lasă un răspuns