Dinamo a fost învinsă în deplasare de CFR Cluj, scor 1-3, într-un meci din cadrul primei etape din play-off-ul Superligii.

Louis Munteanu (minutul 15), Alin Fică (minutul 44) și Mohammed Kamara (minutul 80) au punctat pentru ardeleni. Golul lui Dinamo a fost înscris de Stipe Perica (minutul 68).
La finalul partidei de la Cluj, Dennis Politic a recunoscut superioritatea adversarului, care a controlat meciul în cea mai mare parte. Fotbalistul din Ștefan cel Mare, a transmis că el și colegii săi trebuie să-și ridice nivelul și să se prezinte mai bine la celelalte meciuri de play-off.
”Au fost mai buni ca noi, simplu. Nu ne-am prezentat așa cum ar fi trebuit, cred că tot meciul ne-au dominat, mai ales în prima repriză. Au avut avantaj de două goluri care e greu de întors.
Cred că trebuie să avem mai mult curaj, să vrem mai mult mingea, să jucăm mai mult fotbal. Presiunea cea mai mare e pe ei, nu pe noi, iar noi nu am jucat așa cum trebuia.
Trebuie să înțelegem că CFR este una dintre favoritele la titlu, are mulți jucători cu experiență. Trebuie să învățăm din aceste greșeli, dar nu vrem doar să facem act de prezență în play-off. Nu suntem aici doar la număr”, a spus Politic, dup CFR – Dinamo, scor 3-1.
Politic a fost întrebat și despre convocarea în premieră la echipa națională. Mircea Lucescu l-a inclus în lotul de 26 de jucători pentru meciurile cu Bosnia și San Marino, primele două din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026.
”Sunt foarte fericit, vă dați seama, sunt mândru pentru acest lucru. Cu un ochi râd, cu altul plâng, pentru că am pierdut acest meci, a fost frustrant”, a mai afirmat Dennis Politic.
În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Zeljko Kopic, a rămas pe locul 4, cu 26 de puncte.
În următoarea etapă a campionatului, programată la finalul acestei luni, după pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale, Dinamo o va înfrunta pe teren propriu pe FCSB.
Programul lui Dinamo în play-off
Dinamo va juca primul meci în Gruia, iar ultimul meci pe Ion Oblemenco. ”Câinii” o vor întâlni pe FCSB în etapa cu numărul doi și în etapa cu numărul șapte.
Etapa 2
Duminică, 30 martie
Ora 20:30
DINAMO – FCSB
Etapa 3
N/A
Ora N/A
Rapid – DINAMO
Etapa 4
N/A
Ora N/A
U. Cluj – DINAMO
Etapa 5
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Craiova
Etapa 6
N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 7
N/A
Ora N/A
FCSB – DINAMO
Etapa 8
N/A
Ora N/A
DINAMO – Rapid
Etapa 9
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Cluj
Etapa 10
N/A
Ora N/A
U. Craiova – DINAMO
Abonament pentru meciurile lui Dinamo din play-off
Dinamo se va muta de pe ”Arcul de Triumf”, acolo unde a disputat meciurile de pe teren propriu, și va juca pe Arena Națională, acolo unde a evolaut din postura de ”gazdă” în meciurile cu FCSB și Rapid.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
Categorie Preț Reabonare (RON) / Preț Abonare (RON)
Peluza Nord (PCH) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (SUD/DNL) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (Family) 170 RON | 200 RON;
Tribuna 2 210 RON | 240 RON;
Tribuna 1 340 RON | 400 RON;
VIP Exp 1.500 RON | 1.700 RON.
CITESTE SI:
Kopic, după eșecul lui Dinamo debutul în play-off
Video I CFR ne-a învins, dar noi suntem Dinamo și nu cedăm!
CFR Cluj – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic