Dinamo a pierdut, duminică seara, în fața celor de la FCSB, în a doua etapă a play-off-ului.

Prima ocazie importantă a partidei i-a aparținut, în minutul 5, lui Daniel Bîrligea, care a trimis balonul spre poartă cu capul, dar Alexandru Roșca a prins balonul.
În minutul 21, Josue Homawoo a încercat să-i pună probleme lui Târnovanu cu un șut de la distanță, dar portarul roș-albaștrilor a intervenit fără emoții.
După doar 3 minute, Ștefan Târnovanu a fost învins de Stipe Perica, care a înscris cu un șut din fața porții, după o centrare foarte bună a lui Dennis Politic.
Apoi, în minutul 33, FCSB a avut o ocazie uriașă de gol, dar mingea trimisă spre poartă cu capul de Andrei Gheorghiță a fost scoasă de pe linia porții, cu umărul, de Patrick Olsen.
Peste alte 10 minute, FCSB a mai avut o șansă de a marca, prin șutul deviat al lui Alex Băluță, dar egalarea a venit în minutul 44, după o lovitură de cap a lui David Miculescu, care a stabilit și scorul pauzei.
Imediat după pauză, FCSB ar fi putut să preia conducerea, după un șut puternic al lui Miculescu, care a lovit, însă, bara. Ulterior, în minutul 51, Politic a primit o pasă bună în careu, dar șutul său a fost respins.
După doar 5 minute, căpitanul dinamoviștilor a fost schimbat cu Georgi Milanov, după ce s-a accidentat și nu a mai putut continua jocul.
”Câinii” au mai avut o șansă de a marca, în minutul 66, când Târnovanu a gafat, dar mingea a ajuns la Perica, croatul ratând uluitor din fața porții goale.
Apoi, în minutul 81, Miculescu și-a mai trecut în cont încă o ratare, trimițând balonul din careu, cu capul, pe lângă poarta lui Roșca. Scorul final a fost stabilit, în minutul 85, de Baba Alhassan, care a trimis un șut imparabil, cu stângul, din afara careului.
Video I Dinamo – FCSB, scor 1 – 2
Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Sivis, Mărginean, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Selmani, Perica, D. Politic.
În urma acestui rezultat, Dinamo București a rămas pe locul 4 în clasamentul Superligii, cu 26 de puncte.
În următoarea etapă a play-off-ului, Dinamo va juca pe terenul celor de la Rapid.
Abonament pentru meciurile lui Dinamo din play-off
Dinamo se va muta de pe ”Arcul de Triumf”, acolo unde a disputat meciurile de pe teren propriu, și va juca pe Arena Națională, acolo unde a evolaut din postura de ”gazdă” în meciurile cu FCSB și Rapid.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
Categorie Preț Reabonare (RON) / Preț Abonare (RON)
Peluza Nord (PCH) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (SUD/DNL) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (Family) 170 RON | 200 RON;
Tribuna 2 210 RON | 240 RON;
Tribuna 1 340 RON | 400 RON;
VIP Exp 1.500 RON | 1.700 RON.
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 3
Duminică, 6 aprilie
Ora 21:00
Rapid – DINAMO
Etapa 4
N/A
Ora N/A
U. Cluj – DINAMO
Etapa 5
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Craiova
Etapa 6
N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 7
N/A
Ora N/A
FCSB – DINAMO
Etapa 8
N/A
Ora N/A
DINAMO – Rapid
Etapa 9
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Cluj
Etapa 10
N/A
Ora N/A
U. Craiova – DINAMO
CITESTE SI:
Dinamo București – FCSB. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic