Clujenii au probleme de lot înaintea duelului cu Dinamo: ”Avem câțiva jucători accidentați”

Dinamo și Universitatea Cluj își vor măsura forțele în etapa cu numărul 4 din Superliga României.

Meciul din etapa a 4-a, din play-off-ul Superligii Românei, programat să se dispute mâine seară pe Cluj Arena, de la ora 20:00,

Înaintea acestui meci, suporterii ”Șepcilor Roșii” au primit o veste cum nu se poate mai proastă din partea antrenorului Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani).

Concret, tehnicianul a anunțat lista jucătorilor indisponibili pentru acest duel, iar pe aceasta se regăsește și, poate, cel mai reprezentativ fotbalist al echipei.

”Avem câțiva jucători accidentați, precum Van der Werff. Apoi, Dan Nistor e nerefăcut pentru acest joc. Bic, nerefăcut sută la sută fizic, face parte din lot. Dar n-are condiție fizică. S-a antrenat 50-60 la sută. Și Cristea e nerefăcut. Dar pot aduna un prim 11, așa cum și cu FCSB am reușit.

La Nistor e o mică jenă în zona tendonului, sunt vreo două săptămâni cu dureri, a mai stat, a mai jucat. Am decis să rămână în afară, ca să-și revină.

Trebuie să arătăm foarte bine, să arătăm ca o echipă care-și dorește într-o cupă europeană. Sper că am gestionat săptămâna bine după meciul cu FCSB. Sper să se potrivească și sistemul pregătit. Știm ce înseamnă Dinamo, jocul adversarului, ne cunoaștem foarte bine.

Sperăm să fim inspirați în fața porții, jucătorii să arate curaj, plăcere de a arăta fotbal. (Dinamo n-a obținut nicio victorie în play-off) Contează situația pentru jucători, pentru antrenori, nu poate fi doar prezentă în play-off, clar nu acceptă situația, iar adversarul va arăta foarte motivat.

O să jucăm ofensiv, ceea ce știm noi cel mai bine să facem. Dar trebuie să arătăm bine și defensiv”, a spus Sabău, la conferinţa de presă premergătoare meciului U Cluj – Dinamo.

Zeljko Kopic e motivat înaintea duelului de pe Cluj Arena

Partida programată, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 20:00, de pe Cluj Arena, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), într-o conferită de presă.

”Din nou, în ultimele două meciuri am avut momente bune în jocul nostru, dar nu am reușit să obținem puncte. De la meci la meci, următorul este cu U Cluj. E vorba de a da ceva în plus, de a fi și mai motivați, de a lupta. Am avut momente bune, dar trebuie să fim mai buni în prestație.

Sunt 90+ minute în care trebuie să jucăm pentru puncte și să păstrăm mentalitatea că vrem să câștigăm. Asta e cel mai important. U Cluj acasă e o echipă puternică, au câștigat multe derby-uri sezonul ăsta. E un adversar dificil, dar toate echipele din play-off sunt dificile.

Nu pot spune că jucătorii nu muncesc bine la antrenamente sau că nu încearcă pe teren. Văd un nivel ridicat de determinare din partea tuturor echipelor. Poate că undeva, într-un colț, e acel procent mic care lipsește din cauză că nu putem accede în competițiile europene.

Dar asta e situația noastră, trebuie să o acceptăm, să muncim, să jucăm și să câștigăm puncte – pentru club, pentru suporteri.

Am vorbit despre bonusuri înainte de începerea play-off-ului. Acea discuție s-a încheiat. Jucătorii cunosc situația în privința bonusurilor suplimentare pentru punctele câștigate”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.

Arbitrul de la U Cluj – Dinamo București

Pentru cea de-a patra etapă din play-off-ul Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre U Cluj și Dinamo București.

Astfel, arbitru central a fost desemnat Barbu Marian (Braşov). Acesta va fi ajutat de asistenții Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe) și Slabu Stelian (Braşov).

Arbitrajul video va fi analizat de Flueran Viorel Nicusor (Craiova) și Mazilu Florin Ovidiu (Satu Mare).

CCA l-a desemnat observator pe Savaniu Marcel (Satu Mare).

Biletele pentru meciul cu U Cluj

Meciul dintre U Cluj și Dinamo, din cea de-a patra etapă din play-off-ul Superligii României, se va disputa sâmbătă, 12 aprilie, pe Cluj Arena, de la ora 20:00.

Astfel, suporterii dinamoviști au primit o parte din peluza 2.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Peluza 2 (inel 1): 25 RON

Dinamo se află pe locul 6, cu 26 de puncte la nouă puncte de liderul FCSB.

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 4

Sâmbătă, 12 aprilie

Ora 20:00

U. Cluj – DINAMO

Etapa 5

Luni, 21 aprilie

Ora 21:00

DINAMO – U. Craiova

Etapa 6

Luni, 28 aprilie

Ora 21:00

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 7

N/A

Ora N/A

FCSB – DINAMO

Etapa 8

N/A

Ora N/A

DINAMO – Rapid

Etapa 9

N/A

Ora N/A

DINAMO – U. Cluj

Etapa 10

N/A

Ora N/A

U. Craiova – DINAMO

Abonament pentru meciurile lui Dinamo din play-off

Dinamo se va muta de pe ”Arcul de Triumf”, acolo unde a disputat meciurile de pe teren propriu, și va juca pe Arena Națională, acolo unde a evolaut din postura de ”gazdă” în meciurile cu FCSB și Rapid.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

Categorie Preț Reabonare (RON) / Preț Abonare (RON)

Peluza Nord (PCH) 120 RON | 140 RON;

Tribuna 2 (SUD/DNL) 120 RON | 140 RON;

Tribuna 2 (Family) 170 RON | 200 RON;

Tribuna 2 210 RON | 240 RON;

Tribuna 1 340 RON | 400 RON;

VIP Exp 1.500 RON | 1.700 RON.

CITESTE SI:

Vești bune înainte de meciul cu U Cluj: ”Este pregătit sută la sută”

CCA a anunțat arbitrul de la U Cluj – Dinamo București

Video I Zeljko Kopic e motivat înaintea duelului de pe Cluj Arena

Lasă un răspuns