Dinamo a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, în fața Universității Craiova, în etapa a 5-a a play-off-ului Superligii.

Golurile oltenilor au fost marcate de Ștefan Baiaram (minutul 53) și Alexandru Mitriță (minutul 63).
La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a declarat dezamăgit de rezultatul finală, însă nu și de jocul prestat de către elevii săi.
Mai mult, tehnicianul croat a vorbit și despre stadionul ”Arcul de Triumf”, stadionul pe care a recunoscut că jucătorii se simt ”ca acasă”.
”Am fost buni în tranziție, am avut câteva ocazii bune, dar noi avem limite. În a doua repriză au marcat din prima oportunitate pe care au avut-o, iar apoi am avut câteva ocazii. Cred că nu le-am dat ocazii să plece pe contraatac, dar atunci când am făcut-o, Mitriță a marcat și a făcut 2-0. Atunci meciul s-a terminat.
Nu am fost într-o formă bună, dar jucătorii au dat totul. Nu le-am dat celor de la Craiova multe șanse. Am pierdut meciul, dar nu am prea multe să le reproșez jucătorii. Când primești gol îi lași mai mult spațiu adversarului.
În toată această perioadă ne-am folosit toate resursele, am folosit jucătorii până la epuizare. Eddy a simțit asta pe pielea lui, dar se va întoarce. Trebuie să înțelegem în ce situație suntem aici.
Sunt jucători buni, Pașcalău a jucat pentru România U19, Soare a jucat și el în Liga1. Au talent, dar au nevoie de timp. Cred că era momentul să joace și să se simtă parte din echipă. Trebuie să muncească și să se adapteze acestui nivel de joc.
Mai avem 5 jocuri, trebuie să vedem ce jucători avem și să dăm totul. Trebuie să motivez jucătorii și deja să ne gândim la sezonul viitor.
Pe Arcul de Triumf nu e cel mai bun gazon, dar trebuie să ne revenim. Jucătorii se simt ca acasă acolo și nu simt același nivel de energie și de conexiune aici, dar trebuie să rezolvăm această problemă și să obținem victorii pe acest stadion.
Trebuie să respectăm clubul, trebuie să respectăm competiția. Luptăm pentru toate punctele și dacă este posibil, atunci vom oferi minute și jucătorilor tineri”, a spus Zeljko Kopic la finalul partidei.
Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – Sivis, Mărginean, Opruț, Luna – Cîrjan, Olsen, Milanov – Costin, Perica, Selmani.
În urma acestui rezultat, Dinamo a rămas pe locul al 5-lea în acest mini-campionat, cu 29 de puncte.
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 6
Luni, 28 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 7
Luni, 5 mai
Ora 20:30
FCSB – DINAMO
Etapa 8
N/A
Ora N/A
DINAMO – Rapid
Etapa 9
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Cluj
Etapa 10
N/A
Ora N/A
U. Craiova – DINAMO
Abonament pentru meciurile lui Dinamo din play-off
Dinamo se va muta de pe ”Arcul de Triumf”, acolo unde a disputat meciurile de pe teren propriu, și va juca pe Arena Națională, acolo unde a evolaut din postura de ”gazdă” în meciurile cu FCSB și Rapid.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
Categorie Preț Reabonare (RON) / Preț Abonare (RON)
Peluza Nord (PCH) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (SUD/DNL) 120 RON | 140 RON;
Tribuna 2 (Family) 170 RON | 200 RON;
Tribuna 2 210 RON | 240 RON;
Tribuna 1 340 RON | 400 RON;
VIP Exp 1.500 RON | 1.700 RON.
CITESTE SI:
Fără puncte, dar cu determinare – Dinamo pierde pe Arena Națională
Dinamo București – Universitatea Craiova. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic