La începutul lunii aprilie, au fost semnate contractele de investiții pentru construirea noilor stadioane din România, printre care și cel a lui Dinamo, iar acum CNI a publicat termenele.

Bog’Art este firma care a câștigat licitația pentru stadionul lui Dinamo.
Demolările stadionului din ”Ștefan cel Mare” ar urma să înceapă odată în luna mai, iar lucrările efective ar debuta din iunie, după ce firma Bog’Art va obține autorizația de demolare. Termenul de demolare și proiectare pentru noul stadion este de 7 luni.
Potrivit comunicatului apărut pe pagina ”Noul Stadion Dinamo” termenul de executare a lucrărilor este de 25 de luni, astfel că noua arenă ar trebui finalizată până la data de 29 ianuarie 2028.
Pentru noua casă a ”câinilor”, care va avea 25.059 de locuri, s-a alocat suma totală de 478.291.063 lei, aproximativ 95 de milioane de euro.
Însă Guvernul României încearcă să reducă tot mai mult cheltuielile în acest an, după ce în 2024 am avut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, marile proiecte de investiții merg înainte. Pe lângă spitale și autostrăzi, statul promite că va duce la capăt și construirea noului stadion Dinamo. Tocmai au fost semnate actele pentru ridicarea arenei din Ștefan cel Mare. Stadionul mult așteptat de ”Câini” va costa 117 milioane de euro și ar trebui să fie gata în ianuarie 2028.
Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a vorbit după ultima ședință de Guvern despre proiectul din Ștefan cel Mare. În ciuda problemelor pe care statul le are cu deficitul bugetar, acesta spune că banii vor fi alocați etapizat. De exemplu, în acest an nu va fi nevoie de prea multe fonduri pentru arena Dinamo:
”După cum știți, săptămâna trecută s-au semnat două contracte de execuție, pentru stadionul Dinamo și pentru stadionul din Hunedoara. Guvernul și-a asumat aceste investiții care sunt importante, creează nu numai o infrastructură sportivă, este mult mai mult decât o infrastructură sportivă.
Acum, la stadioane, trebuie să știm că ele nu se construiesc într-un an de zile. Din practică, acestea se construiesc în doi ani jumătate, trei ani, cam așa. Deci, în momentul în care am semnat, de exemplu, contractele de execuție de lucrări, săptămâna trecută, şansa sau eventualitatea ca anul acesta să fie necesare sume de bani consistente este aproape exclusă.
Trebuie emis şi ordinul de începere a lucrării, este partea de proiectare – care, dacă nu mă înșel, la aceste stadioane sunt de câte patru luni de zile -, deci undeva ajungem în toamnă, după care putem să emitem ordinul de începere a lucrării.
Deci, practic, decontarea de bani la bugetul de stat anul acesta pe aceste stadioane va fi redusă, și așa este la fiecare investiție mai mare. Ele se derulează în doi-trei ani de zile și impactul bugetar nu este imediat și nu este numai pe un an bugetar”, a declarat ministrul Attila Cseke, în sesiunea de briefing de la Palatul Victoria.
Dotările noului stadion Dinamo:
• Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;
• Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranță și pentru panourile
led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;
• Suprafață de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare și de drenare a apelor şi instalație de încălzire și degivrare;
• Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;
• Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități şi pentru însoțitorii acestora;
• Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;
• Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) și spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & băuturi răcoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;
• Restaurant (pub);
• Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;
• Zonă de presă și minim 2 studiouri tv;
• Spaţiu expoziţional pentru “Muzeul Dinamo”;
• Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);
• Sala ospitalitate VIP;
• Spaţii vânzare bilete;
• Spaţii tehnico-administrative;
• Cabinet medical de prim ajutor;
• Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;
• Camera VAR;
• Infrastructură modernă de comunicații;
• Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);
• Spații depozitare utilaje întreținere teren;
• Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 mașini);
Săli de antrenament pentru mai multe discipline sportive din cadrul clubului CS Dinamo
10 Săli integrate în infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând să fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare și birouri antrenori, astfel:
• Sală antrenament pentru handbal și baschet;
• Sală antrenament pentru volei și tenis;
• Sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;
• Sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;
• Sală antrenament pentru box;
• Sală antrenament cu dotări pentru haltere;
• Sală antrenament cu dotări pentru scrimă;
• Sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;
• Sală antrenament atletism cu pistă și dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;
• Sală de fitness si pregătire fizică;
Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.
Complexul sportiv va avea sistem de afișaj electronic LED pe suprafața exterioară pentru spoturi publicitare, sistem performant de iluminare, urmând sa beneficieze de un sistem de sonorizare de ultima generație ce va rezulta într-o acustică excepțională.
CITESTE SI:
Zeljko Kopic, despre momentul în care a preluat Dinamo: ”Spun asta pentru că e deja…”
S-a stabilit programul etapei a 8-a din play-off. Când se joacă Dinamo – Rapid
Patrick Olsen a stabilit un nou obiectiv pentru Dinamo: ”Ne dorim să forțăm”