Aflat pe picior de plecare, Selmani a dezvăluit ce impresie i-a lăsat Dinamo și România: ”Cred că au ceva împotriva mea”

Golgheterul lui Dinamo din actualul sezon este pe final de contract şi va pleca, cel mai probabil, într-un alt campionat la capătul înţelegerii sale cu ”haita” pregătită de Kopic.

Astrit Selmani (27 de ani), atacantul kosovar din Ștefan cel Mare, a vorbit despre lucrurile care i-au fost pe plac în perioada petrecută în România, cât şi despre aspectele mai puţin plăcute.

Dinamoviştii îi vor simţi lipsa, însă, Selmani nu va duce lipsa unui aspect al campionatului nostru, arbitrajul, pe care l-a criticat pentru lipsa de înţelegere în ceea ce priveşte stilul său agresiv de joc.

”În fotbal, arbitrii. Cred că au ceva împotriva mea, fiindcă înaintea fiecărui meci vin la mine şi îmi spun că dacă faci ceva o să primeşti cartonaşul galben. Nici nu a început meciul şi deja îmi spun asta.

Înţeleg fiindcă sunt foarte agresiv în joc, dar ştiu că trebuie să fiu mai atent cu arbitrii pentru că îmi vor da cartonaşe galbene. Fotbalul este despre dueluri, toţi cei care joacă împotriva mea în campionat ştiu că sunt foarte, foarte agresiv, dar am mult respect cu toată lumea.

Nu îmi amintesc vreun jucător care să aibă vreo problemă cu mine, ne strângem mâna fiindcă încerc să fiu corect de fiecare dată când mă faultează sau când îi faultez eu, nu iau nimic personal. Fac totul pentru a câştiga meciul.

Aşa că nivelul faulturilor este foarte bun acum, fiindcă nu îmi place când se fluieră tot. Arbitrii ar trebui să nu fie actorii principali ai meciului, ci invers”, a declarat Astrit Selmani.

Selmani a menţionat şi un lucru pe care l-a apreciat în perioada de un an petrecută la noi în ţară.

”Este o ţară caldă. Oamenii în jur, în parc, sunt oameni calzi. Cred că şi acesta este unul dintre motivele pentru care îmi doresc să revin”, a mai spus Selmani.

Selmani a recunoscut că a fost ofertat de alte cluburi din Superliga!

Kosovarul a vorbit deschis despre motivul care l-a determinat să nu-şi prelungească înţelegerea cu ”câinii” şi a recunoscut că alte echipe din Superliga l-au ofertat.

În Superliga, Zeljko Kopic s-a putut baza pe un atacant util, în care a crezut, chiar dacă a avut o perioadă slabă la Hapoel Beer Sheva. Astrit Selmani a marcat de 13 ori în acest sezon şi a pasat decisiv de şase ori, în 36 de meciuri, dar pentru atacant va fi ultima stagiune alături de ”câini”.

Contractul fotbalistului dinamovist expiră la finalul acestei stagiuni, iar oficialii clubului au anunțat că jucătorul kosovar nu va mai prelungi înțelegerea cu dinamoviștii.

După ce s-a aflat că Dinamo nu a ajuns la o înţelegere pentru prelungirea contractului, CFR Cluj a intrat pe fir petru Selmani, dar atacantul şi-a ţinut promisiunea. El îşi doreşte o nouă provocare pe plan sportiv şi i-a asigurat pe dinamovişti că salariul nu a fost motivul principal al deciziei.

Astrit Selmani a recunoscut că alte echipe din Superliga s-au interesat de el, fără să le numească, însă le-a refuzat.

”Dinamo nu poate să îmi ofere mai mult şi nu e vorba despre bani. Le spun tuturor că nu este vorba despre bani. Vreau să revin la un moment dat la Dinamo. Am spus clar pentru toată lumea, ca să ştie acest lucru. Nu ascund nimic.

Am avut oferte de la alte echipe din România, dar le-am refuzat pe toate. Nici măcar nu am ascultat. Aşa că nu e vorba despre bani, ci despre dorinţa mea de a face un alt pas. Nu ştiu dacă o să fie în Europa sau în altă parte, că nu am discutat cu agentul meu.

Dar îmi place Dinamo, nu doar clubul, ci şi fanii. Toate acestea îţi oferă mai mult decât o pot face banii. Modul în care oamenii au avut grijă de mine, de familia mea”, a spus actualul atacant lui Dinamo Bucureşti.

Selmani nu poate fi convins de o altă echipă din România

La 28 de ani, Astrit Selmani o va părăsi pe Dinamo, însă a lăsat loc de o revenire: (n.r. – Te întorci când Dinamo se va bate pentru trofee şi Europa?) Să sperăm că până atunci o să fie gata şi stadionul.

Dorinţa mea e să revin, dacă cei de la club mă vor vrea înapoi. Nu exclud o revenire nici după ce îmi închei cariera. Pot să am un rol aici, fiindcă simt că acest club are o creştere foarte mare. Nu doar în echipă, dar şi pe partea de juniori, unde se pot descoperi jucători.

Aşa că pentru mine nu este doar pentru că oamenii cred că trebuie să mai aducă bani, ci le-am spus din start care este planul meu”, a mai spus kosovarul.

”În România nu contează, nimeni în afară de Dinamo nu poate să mă convingă. Îmi doresc să pot să am oportunitatea de a încerca ceva nou, am deja 28 de ani, aşa că este un moment bun pentru o nouă experienţă.

Vreau să joc pe marile scene, dar nu ştiu ce oferte vor avea agenţii mei peste o lună, când se încheie sezonul şi voi discuta cu ei.

(n.r. – De ce nu a semnat până acum cu altă echipă) Fiindcă eu cred că cedezi cumva. Nu mai eşti bine mental, fizic, poate nu mai tragi bine în ultimii cinci metri, fiindcă eşti cu gândul în altă parte. De aceea am luat decizia de a juca toate meciurile de parcă e sfârşitul lumii şi să mă împing la limită, apoi când temin să fiu mândru. Dacă mă opresc acum, simt că îmi trădez prietenii şi pe toţi de aici, iar eu nu sunt o astfel de persoană”, a mai spus actualul atacantul.

CITESTE SI:

Dan Gătăianțu o vrea pe Dinamo campioană în Superliga: ”Suntem eligibili pentru titlu”

Nicolescu presentiment favorabil pentru ”câini” înaintea meciului cu FCSB: ”Se va menține această stare”

Lovitură pentru Zeljko Kopic! Titularul lui Dinamo, OUT pentru trei săptămâni

Lasă un răspuns