Video I Florin Prunea crede că Dinamo putea face ”remontada” în derby-ul cu FCSB

Florin Prunea

Dinamo a pierdut duelul cu FCSB, dar a făcut-o cu fruntea sus. Deși scorul final a fost 3-1 pentru rivali, ”câinii” au arătat determinare, au marcat și au fost aproape să revină în joc pe final. Un meci din care echipa lui Kopic iese cu mai multe lecții decât regrete.

Pentru roș-albaștrii au punctat Daniel Bîrligea (minutul 23) și Octavian Popescu (minutele 26 și 36), în timp ce pentru ”câini” a marcat Astrit Selmani (56, penalty).

La scorul de 3-1 pentru FCSB, Alex Pop a ratat o ocazie uriașă pentru ”câini”, în minutul 60, când a șutat puternic din unghi, din interiorul careului, însă Ștefan Târnovanu a fost la post și a respins balonul.

La finalul partidei, Florin Prunea a transmis că șansa irosită de Pop i-a costat mult pe cei de la Dinamo, pentru că echipa noastră ”putea să reintre în joc” și să spere la egalare.

”O repriză total diferită față de ce am văzut în prima parte. Era clar că era foarte greu cu acești jucători absenți. Sivis a urcat foarte mult și a împins. A fost altceva față de prima repriză. Când vii cu Luna de pe bancă și îl bagi la mijloc, e clar că nu a avut soluții (n.r. Zeljko Kopic) la mijloc.

A fost și situația lui Pop acolo. Dacă marca, Dinamo putea să reintre în joc. Dacă marca acolo, s-ar fi făcut 2-3 și altfel am fi discutat acum. Au avut și acele ocazii pe final de meci”, a spus fostul jucător și oficial din Ștefan cel Mare.

Același Florin Prunea îi pusese la zid în pauza dintre reprize pe unii dintre elevii lui Kopic, printre ei numărându-se Maxime Sivis, Kennedy Boateng, Raul Opruţ, Alexandru Pop sau Andrei Mărginean.

”Fac tot posibilul să mă cenzurez, dar îmi vin extrem de greu. Nici nu știu cu cine să încep, cu portarul, cu Sivis, cu Boateng, cu Opruț, cu Pop, cu Mărginean. Ce se întâmplă aici e un singur cuvânt, haos, jucători fără contracte, jucători la final de contract, care se pare că nu vor să joace, o echipă care nu are niciun fel de obiectiv, ’haos’ e cuvântul cel mai potrivit.

Cum să joci când în zona stângă e spectacolul de pe lume? Ce fac Opruț cu Pop în zona aia… sincer, eu l-aș schimba pe Opruț. El a făcut niște jocuri bune, dar astăzi este depășit total de această partidă. Sivis, ce trebuie să mai facă băiatul ăsta ca să nu mai joace în primul 11? Întreb și eu, ce tâmpenii să mai facă?”, a mai spus Prunea.

Video I FCSB – Dinamo, scor 3 – 1

Echipa de start a lui Dinamo: Al. Roșca – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Mărginean, Cîrjan – Selmani, Perica, Al. Pop.

În urma rezultatului înregistrat pe Arena Națională, Dinamo rămâne pe locul 6 în play-off, cu 30 de puncte acumulate și cu doar o victorie în ultimele 7 jocuri.

Pentru Dinamo acum urmează Derby-ul Bucureștiului, cu Rapid, luni, 12 mai, pe Arena Națională.

Biletele pentru derby-ul cu Rapid

Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Rapid București, din cea de-a opta etapă din play-off-ul Superligii României, de luni, 12 mai, de la ora 21:00, de pe Arena Națională.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

PCH: 25 RON (inel 1), 20 RON (inel 2 & 3);

Tribuna 2: 50 RON (inel 1&2);

Tribuna I: 90 RON (inel 2);

VIP Regular 2: 200 RON;

VIP Regular 1: 250 RON;

VIP experience: 390 RON;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (11/05)

Interval orar: 14:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Luni (12/05)

Interval orar: 14:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Dinamo speră să încheie sezonul pe un loc pe podium, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de multe puncte în următoarea perioadă. Moralul este unul ridicat după remiza obținută cu CFR Cluj.

Clasament play-off:

1. FCSB – 45p

2. CFR Cluj – 38p

3. Universitatea Craiova – 36p

4. U Cluj – 35p

5. Rapid – 31p

6. DINAMO – 30p

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 8

Luni, 12 mai

Ora 21:00

DINAMO – Rapid

Etapa 9

N/A

Ora N/A

DINAMO – U. Cluj

Etapa 10

N/A

Ora N/A

U. Craiova – DINAMO

CITESTE SI:

A crescut la Arad, a visat Dinamo: Cristian Mihai, mesaj pentru Zeljko Kopic

Politic, monedă de schimb? Becali visează la jucătorii lui Dinamo

”Sper să revin cât mai repede!” – Ce urmează pentru Alex Pop?

Lasă un răspuns