Dinamo și CS Dinamo, tot mai aproape de un parteneriat strategic pentru viitorul clubului.

Fanii dinamoviști așteaptă cu interes semnarea unui protocol oficial de colaborare între Dinamo din Superligă și CS Dinamo, mai ales în contextul în care lucrările pentru noul stadion din Șoseaua Ștefan cel Mare urmează să înceapă în curând.
Dorința suporterilor și a conducerii este clară: un parteneriat solid, care să sprijine dezvoltarea Academiei, cu implicarea directă a Programului DDB, într-un efort comun de a readuce clubul acolo unde îi este locul – în elită.
Invitat la Radio Dinamo1948, Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a oferit ultimele detalii despre stadiul negocierilor și perspectivele acestui protocol:
”Așteptăm o analiză inițială de la o casă de avocatură privind condițiile legale. Mai ales din partea CS-ului, pentru că acolo sunt mai multe reglementări. Personal, nu cred că vom reuși până la începutul sezonului următor să semnăm ceva oficial. Sper să mă înșel. Dar suntem într-o zonă de deschidere, principiile au fost agreate. Trebuie doar să găsim toate pârghiile legale.”
Chiar dacă protocolul oficial întârzie, Nicolescu a subliniat că va exista o formă de colaborare între cele două entități, indiferent de statutul juridic:
”E o colaborare naturală, indiferent că este oficială sau nu, dacă există disponibilitate de ambele părți.”
În eventualitatea în care CS Dinamo va promova în Liga 2, parteneriatul ar putea lua o formă practică imediată: trimiterea jucătorilor tineri care au nevoie de minute la nivel competițional.
”Dacă CS Dinamo va avea echipă în Liga a II-a, atunci toți jucătorii considerați la acel nivel – și de noi, și de ceilalți – vor merge acolo. Ne va fi mai ușor să îi urmărim, să colaborăm, să avem informații clare.”
În ceea ce privește jucătorii tineri și evoluția acestora, Nicolescu a oferit o perspectivă realistă și echilibrată:
”Sunt jucători de la care poate ne așteptam la mai mult. Dar trebuie să înțelegem că fotbaliștii nu sunt roboți. Se pot întâmpla accidentări, scăderi de formă, lucruri care îi scot din ritm. Noi facem tot posibilul să le oferim tot ce au nevoie, dar uneori ține și de ei. La finalul sezonului, vom face analiza fiecărui caz, ca în fiecare an.”
În ciuda incertitudinilor legale și a birocrației, viitorul colaborării dintre Dinamo și CS Dinamo pare să se contureze într-o direcție pozitivă. Rămâne de văzut dacă această legătură va deveni un pilon esențial în reconstrucția unui club cu o tradiție uriașă și cu o bază de suporteri mereu prezentă.
CITESTE SI:
Lovitură de grație dată de deputați pentru galeriile din România!
”Insolvență? Nu contează!” – Dinamo promite transferuri tari și obiective îndrăznețe
Alex Pop rupe tăcerea după criticile pe care le-a primit: ”Au fost ofticaţi la momentul respectiv”