Dinamo București pregătește un transfer de impact pentru noul sezon.

Aflată pe locul 6, ultimul, în play-off-ul Superligii, Dinamo se gândește la sezonul viitor și vrea să-l ia pe fotbalistul dorit de Rotaru și Varga.
Aflată pentru prima dată în play-off, echipa Dinamo creionează strategia pentru sezonul viitor și poartă discuții pentru aducerea unor jucători.
Primul pe listă este mijlocașul ofensiv David Tavares, în vârstă de 26 de ani, al cărui contract cu Gloria Buzău expiră la finalul actualei stagiuni competiționale. Formația antrenată de Ilie Stan a retrogradat, matematic, în Liga 2 iar jucătorul născut la Lisabona va pleca.
Astfel, în ultimele etape, moldovenii doar s-au prezentat la meciuri, fără să depună vreun efort pe teren.
Fotbalistul lusitan, care a trecut și pe la Benfica Lisabona, jucând un meci în Liga Campionilor, împotrtiva grupării austriece RB Leipzig, este dorit insistent la Dinamo, deoarece oficialii ”câinilor” au ajuns la concluzia că poate aduce un plus de valoare în zona mediană. Potrivit celor apărute în spațiul public, se pare că Dinamo i-a pregătit contractul, iar negocierile sunt avansate.
La finalul partidei de la Buzău, de vineri seara, dintre Gloria și Unirea Slobozia, scor 0-3, Ilie Stan (57 de ani), antrenorul Gloriei, a fost întrebat și dacă crede că Tavares va face față la Dinamo.
Antrenorul nu s-a ferit de cuvinte și a specificat că fotbalistul ar avea mari probleme de comportament.
”Eu îi doresc succes, dar cu mentalitatea și cu educația pe care le are, o să-i fie foarte greu.
Degeaba e talentat. O să-i fie foarte greu să joace la o echipă ca Dinamo”, a spus Ilie Stan, după fluierul final al meciului Gloria și Unirea Slobozia, scor 0-3.
În sezonul actual, Tavares a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Gloriei, cu un gol și două assisturi în 28 de partide din Superligă.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, David Tavares are o cotă de piață de 250.000 de euro. A jucat 9 meciuri pentru naționalele U17, U18 și U19 ale Portugaliei, dar a preferat să repezinte la seniori Capul Verde, având descedenți în această insulă.
CITESTE SI:
Dinamo, cu un pas mai aproape de Europa! Instanța dă vești bune
Andrei Nicolescu știe de ce s-a prăbușit Dinamo în play-off
De la retrogradare la revenire: Răzvan Patriche își ia rămas bun de la Dinamo