Dinamo București are planuri mari pentru următorul sezon competițional și vrea să își facă o echipă de Top în Superliga României.

Conducerea clubului nostru, vrea să construiască o echipă de Top 3, iar Andrei Nicolescu (49 de ani), a vorbit recent despre planurile pe care le are cu Dinamo.
Administratorul special din Ștefan cel Mare, a transmis că Dinamo caută să transfere jucători pentru a avea dubluri pentru toate posturile.
”Noi căutăm să găsim soluții pentru toate posturile. Pentru o analiză exactă, îmi e greu să spun. Mai întâi, antrenorul cu portarii și staff-ul trebuie să își spună opinia și abia după aia vedem ce decizii trebuie să luăm.
(n.r. Ar putea să nu continue Golubovic sau Roșca?) Nu știu ce să spun, dacă Golubovic sau Roșca vor rămâne sau vor pleca.
Adnan e cu noi, are contract. Depinde foarte mult și de poziția lui și cum se simte în continuare. Roșca are și el contract. Uneori au avut prestații foarte bune, dar au fost și prestații unde nu au fost foarte inspirați.
Evident că ne dorim prestațiile acelea bune de la ei, iar asta să fie o obișnuință”, a spus Andrei Nicolescu.
Fără dreptul de a evolua în cupele europene, Dinamo București este ultima în play-off-ul Superligii României, cu 30 de puncte acumulate. În ultima etapă disputată, în compania celor de la FCSB, elevii lui Zeljko Kopic au cedat cu scorul de 3-1.
Andrei Nicolescu crede că jucătorii dinamoviști au fost relaxați înaintea derby-ului de pe Arena Națională și a precizat că prima repriză a meciului a fost ”un vis urât” pentru dinamoviști.
”Pe jucătorii de la Dinamo i-am văzut un pic mai relaxați (n.r. înainte de meciul cu FCSB), decât la încrâncenările de la celelalte meciuri, și credeam că asta le dă capacitatea de a lua deciziile cele mai bune și de a fi mai atenți. Prima repriză fost un vis urât pentru noi”, a mai spus Andrei Nicolescu.
Luni, 12 mai 2025, Dinamo București va avea parte de un nou derby, de data aceasta cu Rapid București.
Dinamo este pe locul 6 în clasament, cu 30 de puncte (golaveraj 8-14).
Biletele pentru derby-ul cu Rapid
Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Rapid București, din cea de-a opta etapă din play-off-ul Superligii României, de luni, 12 mai, de la ora 21:00, de pe Arena Națională.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
PCH: 25 RON (inel 1), 20 RON (inel 2 & 3);
Tribuna 2: 50 RON (inel 1&2);
Tribuna I: 90 RON (inel 2);
VIP Regular 2: 200 RON;
VIP Regular 1: 250 RON;
VIP experience: 390 RON;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Luni (12/05)
Interval orar: 14:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).
Brigada de arbitrii de la Dinamo – Rapid
Pentru cea de-a opta etapă din play-off-ul Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Dinamo București și Rapid București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Bîrsan Marcel (Bucureşti). Acesta va fi ajutat de asistenții Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti) și Neacșu Ionuț Traian (Bucureşti).
Arbitrajul video va fi analizat de Costreie Sorin (Ilfov) și Porumbel Valentin (Călăraşi).
CCA l-a desemnat observator pe Salomir Marian (Cluj-Napoca).
Statistica derby-urilor Dinamo – Rapid
Dinamo a câștigat 7 din ultimele 20 de dueluri cu Rapid, alte 9 derby-uri încheindu-se la egalitate! În acest sezon au mai fost 3 întâlniri:
Play-off
Rapid vs DINAMO 1-0
Sezon regulat
DINAMO vs Rapid 0-0
Rapid vs DINAMO 1-1
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.
Dinamo speră să încheie sezonul pe un loc pe podium, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de multe puncte în următoarea perioadă. Moralul este unul ridicat după remiza obținută cu CFR Cluj.
Clasament play-off:
1. FCSB – 48p (a jucat în această etapă)
2. CFR Cluj – 39p (a jucat în această etapă)
3. Universitatea Craiova – 37p (a jucat în această etapă)
4. U Cluj – 35p (a jucat în această etapă)
5. Rapid – 31p
6. DINAMO – 30p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 8
Luni, 12 mai
Ora 21:00
DINAMO – Rapid
Etapa 9
N/A
Ora N/A
DINAMO – U. Cluj
Etapa 10
N/A
Ora N/A
U. Craiova – DINAMO
CITESTE SI:
Avancronică I Dinamo București – Rapid București
Mercato fierbinte la Dinamo! Ce schimbări propune Ioan Andone
Viitor incert pentru Șumudică, dar obiectiv clar în derby-ul cu Dinamo: ”Și noi cu probleme de lot”