Sezonul 2024/2025 e aproape de final, iar Dinamo privește deja spre viitor cu ambiție și luciditate.

După o așteptare de 8 ani, echipa a revenit în play-off – un obiectiv ce părea imposibil nu demult. Dar, pentru ”câini”, prezentul nu e de ajuns. Construcția continuă, iar sezonul următor vine cu o presiune firească pentru un club cu tradiția și sufletul lui Dinamo.
Zeljko Kopic: ”A fost un sezon mai bun. Dar Dinamo vrea mai mult. Și e normal!”
Antrenorul croat Zeljko Kopic a vorbit deschis, într-un interviu pentru Superliga, despre parcursul echipei în acest sezon și despre ceea ce urmează. Tehnicianul a pus accent pe proces, pe progres și pe importanța gândirii pe termen lung.
”Prin modul nostru de pregătire, folosim un stil de antrenament numit periodizare tactică. De la o săptămână la alta, de la o lună la alta, îmbunătățim aspectele tactice și înțelegerea situațiilor de joc.
Sezonul trecut a fost despre supraviețuire, și a fost evident că doar forța mentală te poate ține acolo. Trebuie să crezi până la final.”
După salvarea de la retrogradare, a urmat o reconstrucție aproape tăcută, dar vizibilă pe teren. Intrarea în play-off este deja un semn că Dinamo e din nou pe direcția corectă.
”Am reușit să rămânem în Superligă și cred că anul acesta este o îmbunătățire clară. Dar pentru sezonul viitor așteptările vor fi și mai mari. Știi cum e la Dinamo – e normal.”
Problemele nu lipsesc, dar echipa crește
Kopic a recunoscut că motivația jucătorilor nu a fost ușor de menținut, în contextul în care Dinamo încă se află în proces de insolvență și nu are drept de joc în competițiile europene.
”Pentru noi a fost mai greu să motivăm jucătorii. Dar ne-am concentrat pe rezultate, pe calitatea jocului și pe acumularea de experiență, mai ales pentru jucătorii noștri tineri. E important că au simțit acest tip de meciuri, acest tip de presiune.”
Mercato cu direcție clară: ”Trebuie să întărim lotul!”
Cu ochii deja pe următoarea stagiune, Dinamo va căuta întăriri. Croatul nu se ascunde după vorbe: echipa are nevoie de un plus de calitate, pentru a face pasul următor.
”Trebuie să o facem. Sunt aici de un an și jumătate. Primele șase luni au fost doar pentru a rămâne în Superligă. Apoi, am început să construim. Știu că sunt multe lucruri de îmbunătățit, dar vom face tot ce putem.”
Antrenorul subliniază și creșterea valorică a Superligii, o competiție tot mai echilibrată, cu echipe puternice și infrastructură în plină dezvoltare:
”Este o ligă foarte competitivă. Calitatea primelor 6 echipe, plus Hermannstadt, care joacă finala Cupei, e ridicată. Superliga va crește în fiecare an.”
Acasă… departe de casă: Arena Națională, soluția temporară
În lipsa unei arene proprii, Dinamo se adaptează. Zeljko Kopic recunoaște că Arcul de Triumf ar fi oferit un avantaj logistic, dar echipa va merge înainte pe cel mai mare stadion al țării:
”Din punct de vedere al rezultatelor, ar fi fost mai ușor pentru noi pe Arcul de Triumf, dar trebuie să ne adaptăm. Arena Națională va fi stadionul nostru de acasă până vom avea noul stadion.”
Obiectivul din 2025: din nou în Europa?
Pentru sezonul care urmează, obiectivul este clar: menținerea în play-off. Dar dacă se deblochează situația financiară, ținta e mult mai înaltă: reîntoarcerea în cupele europene.
”Anul acesta obiectivul a fost clasarea pe locurile 6–8, play-off-ul fiind un bonus. Pentru sezonul viitor, ținta este play-off-ul. Dacă se rezolvă insolvența, obiectivul trebuie să fie calificarea în competițiile europene.”
Kopic încheie cu un mesaj care ar trebui să aprindă din nou entuziasmul suporterilor:
”Dacă vrei să lucrezi la Dinamo, trebuie să gândești așa. Dinamo nu este încă acolo unde ar trebui să fie. Întreaga comunitate fotbalistică vrea să vadă Dinamo performantă. Eu, de când am ajuns la București, am mers „all-in” pentru club și vreau să fac ceva bun aici.”
• Dinamo a ieșit din întuneric. Urmează o vară fierbinte și un sezon în care ”câinii” vor fi din nou înfometați. Cu un stadion temporar, cu un lot în formare și cu un antrenor determinat – familia Dinamo își pune din nou speranțele în viitor.
Universitatea Craiova și Dinamo București se întâlnesc sâmbătă, 24 mai 2025, începând cu ora 21:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în ultimul meci din acest sezon competițional.
Biletele pentru meciul cu U Craiova
Pentru a participa la meciul de sâmbătă seară de pe stadionul ”Ion Oblemenco”, suporterii dinamoviști își pot procura tichetele de acces la link-ul myticket.ro. Prețul unui bilet este în valoare de 25 de lei.
Clasament play-off:
1. FCSB – 51p
2. CFR Cluj – 42p
3. U Cluj – 38p
4. Universitatea Craiova – 37p
5. Rapid – 32p
6. DINAMO – 31p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 10
Sâmbătă, 24 mai
Ora 21:00
U. Craiova – DINAMO
CITESTE SI:
Noua arenă Dinamo, mai aproape ca niciodată: Noi informații