Zeljko Kopic a tras concluziile după un fluierul final din Bănie. Scrisoare deschisă conducerii

Dinamo a încheiat sezonul de play-off cu o înfrângere în Bănie, 1-2 contra Universității Craiova.

Deși ”câini” au deschis scorul prin Mărginean, oltenii au întors rezultatul în partea secundă. A fost un meci de luptă, care a pus punct unui sezon în care Dinamo a demonstrat că aparține din nou elitei fotbalului românesc.

Antrenorul lui Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a oferit o primă reacţie, după ce elevii săi au încheiat campionatul cu o înfrângere, la Craiova.

Zeljko Kopic are câteva concluzii despre înrângerea cu Universitatea Craiova, iar pentru sezonul următor și a făcut un apel către conducători, înainte de noul sezon.

Acesta, vrea cel puţin 10 fotbalişti, pentru a-şi îndeplini obiectivul.

”În prima jumătate am avut 1-0, am avut momente în care am controlat meciul. Craiova a fost periculoasă prin Mitriţă, dar am vrut stabilitate defensivă în repriza a doua şi am luat acest gol după pauză, apoi Craiova a fost mai bună. Craiova a meritat victoria. Fizic şi mental eram obosiţi, am avut mici accidentări, dar jucătorii au dat tot de-a lungul sezonului.

Cel mai e important e că am intrat în play-off. Ambiţia noastră a fost să luptăm, să avem câteva rezultate bune, iar din acest play-off ne dăm seama unde suntem pentru sezonul următor.

Nu e momentul să vorbim despre transferuri. Începem pregătirea pe 9 iunie, iar până atunci vom avea discuţiile, apoi vă vom informa. Am spus-o că avem nevoie de 10 jucători, dacă nu chiar mai mulţi, dacă vrem să creştem în continuare, dacă ţintele vrem să fie mai ridicate. Avem nevoie să semnăm cu jucători de calitate, care au calitatea de a purta acest tricou.

Dennis Politic e important pentru noi. S-a tot accidentat, dar acum e bine, sănătos. E jucător important, e căpitan, dar vom vedea ce rezervă viitorul”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic.

Video I U Craiova – Dinamo, scor 2 – 1

Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Costin, Patriche, Homawoo, Opruț – Olsen, Mărginean, Cîrjan – Milanov, Perica, Pop.

Clasament play-off:

1. FCSB – 52p

2. CFR Cluj – 43p

3. Universitatea Craiova – 40p

4. U Cluj – 39p

5. Rapid – 33p

6. DINAMO – 31p 

CITESTE SI:

Video I Ultimul fluier din play-off, dar primul pas spre viitor – Dinamo și-a regăsit drumul

Universitatea Craiova – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

S-a aflat adevărul: Becali a vrut să-și șteargă datoriile cu un transfer fals spre Dinamo

Lasă un răspuns