Video I Ce vrea Kopic de la Dinamo în noul sezon? Răspunsul, în conferința de reunire

Dinamo s-a reunit pentru startul pregătirilor, iar Zeljko Kopic a vorbit deschis despre așteptări, dificultăți și obiectivul minim: play-off.

Luni, în prima zi oficială a pre-sezonului, Dinamo s-a reunit sub comanda lui Zeljko Kopic. Antrenorul croat a susținut o conferință de presă în care a abordat frontal subiectele importante ale verii: campania de transferuri, incertitudinile din lot și presiunea așteptărilor pentru un sezon în care suporterii cer un salt de calitate.

”Totul depinde de cum completăm lotul. Mai sunt cinci săptămâni până la start, dar suntem departe de a avea un lot finalizat. Vara trecută simțeam că se construiește ceva.

Sper ca, după cantonamentul din Polonia, să am o imagine clară. Toți vor aștepta mai mult de la noi – joc mai bun, rezultate mai bune. Pentru asta avem nevoie de decizii bune, muncă de calitate și detalii bine puse la punct. Minim, trebuie să fim în top 6.”

Kopic a recunoscut că pauza de vară a fost scurtă, dar dedicată în întregime pregătirii noului sezon, cu accent pe organizare și construcția pas cu pas a unui grup puternic:

”Am avut câteva zile de vacanță, apoi am revenit să punem totul la punct. Vreau ca totul să fie organizat perfect pentru pre-sezon.”

În privința situației din vestiar, antrenorul lui Dinamo a punctat clar provocările tipice perioadei de mercato:

”În fiecare vară sunt discuții. Unii jucători vor să plece pentru contracte mai bune. De cealaltă parte, noi trebuie să aducem întăriri. E o perioadă complicată, am început pregătirea fără să acoperim toate pozițiile cheie. Jucătorii sunt sub contract, vom vedea cum evoluează situația.”

În fața incertitudinilor, Kopic a transmis un mesaj echilibrat, dar ferm: Dinamo trebuie să răspundă cu organizare, muncă și decizii corecte. Vara a început și presiunea deja se simte. Iar în Ștefan cel Mare, răspunsurile trebuie să vină repede – pe teren și din birouri.

Video I Zeljko Kopic, înaintea unui nou sezon cu Dinamo: ”Suntem departe de lotul final”

Planul de vară: Curtea de Argeș și Polonia

Programul lui Dinamo pentru această vară e deja stabilit: două cantonamente importante pentru sudarea echipei. Primul va avea loc la Curtea de Argeș, între 14 și 21 iunie, iar al doilea în Polonia, la Kielce, între 22 iunie și 2 iulie, acolo unde vor avea loc și mai multe meciuri amicale.

Până atunci, Zeljko Kopic și staff-ul său vor lucra la Săftica în aceste zile, evaluând lotul și integrând noile piese ale angrenajului.

CITESTE SI:

Video I ”Il Luce” a pus degetul pe rană, înaintea meciului cu Cipru: ”De la mijlocul terenului în sus…”

Oficial ! Dinamo dă o nouă lovitură pe piața transferurilor

Nu e glumă! Musi și-a ales numărul cu care va juca în Ștefan cel Mare

Lasă un răspuns