Dinamo merge înainte: Alexandru Musi, primele declarații după transfer

Alexandru Musi este noul jucător al lui Dinamo București, într-un schimb spectaculos care îl trimite pe Dennis Politic la FCSB.

Tânărul fotbalist, chiar dacă nu a fost prezentat oficial, acesta a transmis un mesaj clar: a venit să joace, să marcheze și să se bată pentru trofee.

”Am ales Dinamo cu inima deschisă”, a spus Musi, precizând că aici simte încredere și sprijin, lucruri care i-au lipsit la fosta sa echipă:

”Nu este un pas în spate, este un pas în față, mai ales că la FCSB nu mi s-a dat deloc încredere. Mă bucur că am ajuns aici. Este o echipă de tradiție, foarte bună, cu un antrenor care știe ce trebuie să facem.”

Musi a avut deja primul antrenament sub comanda lui Zeljko Kopic și spune că atmosfera din vestiar l-a cucerit:

”Am fost primit foarte bine. M-au primit călduros. Mă bucur că fac parte din acest grup minunat.”

Tânărul atacant are ambiții mari pentru sezonul viitor:

”Eu spun că ne putem bate chiar la campionat. Dacă vom fi concentrați și ne vom face treaba bine, ne vom bate la titlu.”

Cu un discurs curajos și cu dorință de afirmare, Musi pare determinat să umple golul lăsat de plecarea lui Politic. Rămâne de văzut cum se va adapta stilului lui Kopic și dacă va reuși să devină un om-cheie în noul proiect dinamovist.

Planul de vară: Curtea de Argeș și Polonia

Programul lui Dinamo pentru această vară e deja stabilit: două cantonamente importante pentru sudarea echipei. Primul va avea loc la Curtea de Argeș, între 14 și 21 iunie, iar al doilea în Polonia, la Kielce, între 22 iunie și 2 iulie, acolo unde vor avea loc și mai multe meciuri amicale.

Până atunci, Zeljko Kopic și staff-ul său vor lucra la Săftica în aceste zile, evaluând lotul și integrând noile piese ale angrenajului.

CITESTE SI:

Video I Kopic mizează pe Musi: ”Cred în ideea dezvoltării…”

”Aș vrea să-l am la Dinamo!” – Kopic face o mutare care va zgudui Liga 1!

Avancronică I România – Cipru

Lasă un răspuns