Vrea un trofeu cu Dinamo: ”Nu aveam nevoie de vacanţă”

Cătălin Cîrjan (22 de ani) s-a întors la antrenamentele lui Dinamo. După ce nu a fost luat în lotul României U21 pentru EURO 2025, mijlocaşul şi-a terminat vacanţa şi s-a alăturat colegilor săi de la echipa de club.

Cîrjan a reînceput pregătirea noului sezon alături de ”câini” şi speră ca la finalul acestuia să aibă şansa să ridice un trofeu deasupra capului.

Mijlocașul ofensiv are planuri mari în acest sezon, unul la finalul căruia vrea să câștige un trofeul alături de ”câini”. 

”Mă simt foarte bine, am revenit acasă. Abia așteptat să mă întorc, îmi era dor de băieți. Am început foarte tare din prima zi. Ne pregătim foarte bine și vrem ca la începutul campionatului să arătăm foarte bine.

Nu aveam nevoie de vacanță. Sunt foarte motivat pentru acest sezon. Îmi doresc foarte mult. Anul ăsta am intrat în play-off, dar asta nu e o realizare foarte mare pentru mine.

E clar, când vorbim de Dinamo vorbim de trofee, de campionat și Cupă. Îmi doresc foarte mult în acest sezon să câștigăm un trofeu. Nu mă gândesc la mine. Cum am zis și sezonul trecut, îmi doresc să-mi ajut echipa la fiecare meci. Intru să dau totul și la final obiectivul e să câștig un trofeu alături de echipă”, a declarat Cîrjan, potrivit 48TV. 

Cătălin Cîrjan, ales în echipa sezonului din Superligă

În ultimul sezon, Cătălin Cîrjan a bifat nu mai puțin de 47 de meciuri, 42 la echipa de club și 5 la naționala de tineret, fiind titular în cele mai multe dintre aceste partide. 

La Dinamo, sezonul 2024-2025 a fost unul mai mult decât reușit pentru fostul fotbalist de la Arsenal sau Rapid, din punctul de vedere al unui jucător Under 21: în cele 42 de partide din Superligă și Cupă, Cîrjan a marcat 8 goluri, a dat 2 pase decisive și a fost inclus în echipa sezonului de portalul de specialitate Sofascore, printre cele mai importante și exacte când vine vorba de statisticile și monitorizarea jucătorilor! 

Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul de la Curtea de Argeș

•  Portari: Alexandru Roșca, Yanis Găgeatu, Codruț Sandu, Alexandru Stoian;

•  Fundași: Maxime Sivis, Alexandru Tabuncic, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău;

•  Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Olsen Patrick, Luka Zujovic, Udosen Goodwin Etetim, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Adrian Caragea, Ionică Andrei, Antonio Bordușanu, Alexandru Musi;

•  Atacanți: Luca Bărbulescu, Alexandru Pop, Raul Rotund, Hakim Abdallah;

Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii

Pentru Dinamo urmează amicalul cu CS Afumați, din data de 21 iunie. Acesta fiind primul meci din cantonamentul de la Curtea de Argeș.

•  21 iunie – DINAMO vs CS Afumați (Curtea de Argeș)

•  28 iunie – DINAMO  vs Motor Lublin (Kielce, Polonia)

•  2 iulie – DINAMO  vs Omonia Nicosia (Kielce, Polonia)

•  5 iulie – DINAMO  vs CS Tunari (România)

Stagiul de pregătire intern se va desfășura între 14 și 21 iunie, la Curtea de Argeș, iar cel internațional, în localitatea Kielce (Polonia), include dueluri tari cu adversari europeni.

CITESTE SI:

”Mister Năbădan e un profesionist!” Primul verdict de la Dinamo, după plecarea lui Caparco

Contractul e pe masă, dar nu s-a semnat! Selmani joacă tare după plecarea de la Dinamo

”Chiar te uiți!” Gnahore, verdict sincer despre Superliga

Lasă un răspuns