Alexandru Musi (20 de ani), una dintre cele mai interesante mutări ale verii pentru Dinamo, a vorbit deschis despre despărțirea de FCSB și sosirea în Ștefan cel Mare.

Mijlocașul de 19 ani este deja în cantonamentul de la Curtea de Argeș și se pregătește sub comanda lui Zeljko Kopic pentru un sezon în care speră să își confirme valoarea.
Transferul lui Musi a fost parte dintr-un schimb cu Dennis Politic, în cadrul unui acord în care FCSB a plătit și 970.000 de euro. Întrebat dacă a simțit că a fost ”monedă de schimb”, Musi a evitat polemicile și a transmis un mesaj clar: nu are niciun regret că a părăsit-o pe FCSB.
”Când am aflat de Dinamo eram în cantonamentul de iarnă cu FCSB, în Turcia. Știam de la impresarul meu. Mă gândeam că o să primesc mai multe șanse – așa a fost să fie și am ajuns la Dinamo”, a declarat Musi.
”Mi-a fost greu, pentru că nu jucam. Dar mi-am văzut de treabă și am rămas profesionist. Nu vreau să comentez prea mult, dânșii știu. Consider că mi-am făcut treaba când am intrat pe teren.”
Alege Dinamo fără regrete
Musi s-a arătat încântat de condițiile de pregătire de la Dinamo și a remarcat intensitatea antrenamentelor.
”Mi se par mai grele antrenamentele. Mă știu cu preparatorul fizic din Spania și cred că sunt puțin mai solicitante decât ce aveam înainte.”
Mijlocașul ofensiv vede mutarea la Dinamo ca pe o șansă de relansare. Tânărul internațional de tineret e hotărât să demonstreze că merită să joace constant și să contribuie la obiectivele echipei.
”Nu am analizat nimic legat de schimb. Am ajuns aici și sper să fim toți fericiți. Nu am niciun regret. Am jucat la echipa campioană, în meciuri europene, dar acum sunt aici. Nu am niciun regret”, a încheiat Musi.
CV-ul lui Alexandru Musi
• 700.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Musi, potrivit Transfermarkt.
• 3 goluri și un assist în 31 de apariții (1.256 de minute) a reușit Musi la FCSB, în stagiunea anterioară.
• 3 selecții are Alexandru Musi pentru România U21.
• Pe lângă FCSB, Alexandru Musi a mai evoluat în carieră pentru Poli Iași și Petrolul.
Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul de la Curtea de Argeș
• Portari: Alexandru Roșca, Yanis Găgeatu, Codruț Sandu, Alexandru Stoian;
• Fundași: Maxime Sivis, Alexandru Tabuncic, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău;
• Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Olsen Patrick, Luka Zujovic, Udosen Goodwin Etetim, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Adrian Caragea, Ionică Andrei, Antonio Bordușanu, Alexandru Musi;
• Atacanți: Luca Bărbulescu, Alexandru Pop, Raul Rotund, Hakim Abdallah;
Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii
Pentru Dinamo urmează amicalul cu CS Afumați, din data de 21 iunie. Acesta fiind primul meci din cantonamentul de la Curtea de Argeș.
• 21 iunie – DINAMO vs CS Afumați (Curtea de Argeș)
• 28 iunie – DINAMO vs Motor Lublin (Kielce, Polonia)
• 2 iulie – DINAMO vs Omonia Nicosia (Kielce, Polonia)
• 5 iulie – DINAMO vs CS Tunari (România)
Stagiul de pregătire intern se va desfășura între 14 și 21 iunie, la Curtea de Argeș, iar cel internațional, în localitatea Kielce (Polonia), include dueluri tari cu adversari europeni.
CITESTE SI:
Zăvăleanu rupe tăcerea: ”Avem cadrul legal, s-a achitat tot!” – Dinamo așteaptă OK-ul instanței
Dinamo a făcut pasul, Costache a ezitat: motivul real al refuzului