Arena pe care Dinamo a renăscut într-un sezon dramatic ar putea deveni, din această vară, și „acasă” pentru o altă formație din Superliga României.

Nou-promovata Metaloglobus București vizează Arcul de Triumf ca posibilă variantă pentru meciurile sale din sezonul 2025–2026.
Metaloglobus a produs una dintre marile surprize ale barajelor de promovare/rămânere în Superligă, trecând de Poli Iași cu 2-1 la general și obținând, astfel, prima promovare din istoria clubului în elita fotbalului românesc.
Odată cu succesul istoric vine și o problemă practică: stadionul din Pantelimon nu este omologat pentru Superligă, iar oficialii clubului caută soluții rapide pentru a putea evolua în Capitală.
Președintele clubului, Marius Burcă, a confirmat pentru sport.ro că în acest moment sunt luate în calcul două variante:
”Prima opțiune este <>, dar teoretic poate să fie și <>. Acolo a fost purtată doar o discuție de principiu.”
Dinamo a ținut în viață Arcul de Triumf
După promovarea obținută în iunie 2023, Dinamo a readus viața pe stadionul Arcul de Triumf, reușind să creeze o atmosferă electrizantă în inima Bucureștiului, meci de meci. Suporterii alb-roșii au transformat arena într-o fortăreață și au umplut-o etapă de etapă, chiar și în momente dificile.
Cu toate acestea, infrastructura modernă a arenei, dar și poziționarea centrală, continuă să atragă interesul altor echipe fără stadion propriu. Metaloglobus ar deveni a doua formație din Superligă ce ar utiliza stadionul, într-un sezon în care Dinamo își propune mai mult decât salvarea de la retrogradare.
CITESTE SI:
”Asta e diferența dintre noi!” – Hanca îl înțeapă pe Politic pentru pasul spre FCSB
Surpriza lui Dinamo din play-off are planuri mari în Ștefan Cel Mare
Visul generațiilor dinamoviste e mai aproape! Constructorii au intrat deja în stadion