Dinamo a încheiat cu o victorie al doilea amical al verii, înainte de plecarea în cantonamentul din Polonia.

”Haita” lui Kopic a învins la limită CS Afumați, scor 1-0, după un meci în care s-au remarcat atât titularii, cât și noul portar, Codruț Sandu.
Amical discret, dar util, pentru Dinamo. Pe un stadion modest, cu tribune goale, ”câinii” lui Zeljko Kopic și-au testat forțele împotriva unei echipe ambițioase din Liga 2 – CS Afumați. Meciul a avut loc sâmbătă dimineața, fiind închis presei, și s-a încheiat cu o victorie scurtă, dar importantă, scor 1-0.
Caragea, omul reprizei întâi. În prima parte, Dinamo a mizat pe o formulă apropiată de cea de bază. Jocul a fost mai degrabă de construcție și control, dar ocaziile au lipsit în mare parte. Singura scânteie a venit în minutul 43, când Sivis l-a lansat ideal pe Caragea, iar atacantul nu a iertat – execuție simplă, eficientă, 1-0!
Repriza a doua – altă echipă, alt ritm. După pauză, Kopic a schimbat liniile, mizând pe rezerve și tineri din academie. Ritmul a scăzut, iar inițiativa a trecut de partea gazdelor. CS Afumați a presat constant, însă Codruț Sandu, noul portar dinamovist, a fost impecabil. Transferat recent de la FCU Craiova, acesta a fost omul meciului în partea a doua, blocând mai multe șuturi periculoase.
Obiectiv îndeplinit: Dinamo pleacă în Polonia cu moralul sus. Chiar dacă diferența de scor a fost minimă, meciul a oferit exact ce și-a dorit Kopic: un ultim test util înainte de deplasarea în Polonia. ”Câinii” revin la Săftica pentru refacere, apoi, duminică dimineața, urcă în avion cu direcția Kielce, acolo unde vor pregăti în detaliu startul Superligii.
Video I Dinamo – CS Afumați 1-0
Dinamo în prima repriză: A. Roșca – M. Sivis, A. Mărginean, K. Boateng, R. Opruț – U. Godwin, P. Olsen, C. Cîrjan – A. Caragea, A. Pop, A. Musi.
Dinamo în repriza a doua: Sandu – Nicolae, Tabuncic, Pașcalău, Bordușanu, Zujovic, Anastasiu, Soare – Ionică, Abdallah, Bărbulescu.
Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul de la Curtea de Argeș
• Portari: Alexandru Roșca, Yanis Găgeatu, Codruț Sandu, Alexandru Stoian;
• Fundași: Maxime Sivis, Alexandru Tabuncic, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău;
• Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Olsen Patrick, Luka Zujovic, Udosen Goodwin Etetim, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Adrian Caragea, Ionică Andrei, Antonio Bordușanu, Alexandru Musi;
• Atacanți: Luca Bărbulescu, Alexandru Pop, Raul Rotund, Hakim Abdallah;
Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii
• 28 iunie – DINAMO vs Motor Lublin (Kielce, Polonia)
• 2 iulie – DINAMO vs Omonia Nicosia (Kielce, Polonia)
• 5 iulie – DINAMO vs CS Tunari (România)
CITESTE SI:
Scandalul s-a stins? Sergiu Hanca lasă ușa deschisă pentru o împăcare cu suporterii
Se aglomerează la Arcul de Triumf! Încă o echipă din Superligă vrea stadionul
”Asta e diferența dintre noi!” – Hanca îl înțeapă pe Politic pentru pasul spre FCSB