Luni, 23 iunie 2025, Dinamo București a ieşit oficial din insolvenţă după decizia Tribunalului Bucureşti. Hotărârea reprezintă un pas important pentru viitorul clubului şi deschide drumul spre obiective mai mari. Dacă va confirma sportiv în următoarele sezoane, Dinamo poate reveni în cupele europene începând cu ediţia 2026/2027.

Mai mult, după încheierea perioadei de reorganizare financiară, două funcții vor dispărea din club: cea de administrator special și cea de administrator judiciar, ocupate până acum de Andrei Nicolescu și de Răzvan Zăvăleanu.
Andrei Nicolescu va rămâne în club și va prelua funcția de președinte. Răzvan Zăvăleanu, în schimb, se va despărți de Dinamo.
Administratorul special din Ștefan cel Mare, a declarat că noul președinte al echipei se va alege în cel mai scurt timp, cel târziu în decursul săptămânii următoare, după convocarea Adunării Generale a Acționarilor.
”Avem o AGA (n.r. Adunare Generală a Acționarilor) programată pe 26 sau pe 30 iunie. Va exista un CA (n.r. Consiliu de Administrație) care va reprezenta acționariatul. Se vor delega niște atribuții către un președinte.
E o zi foarte frumoasă! O zi mare! O așteptam de când m-am implicat în proiectul ăsta. E o zi mare pentru Dinamo (n.r. ieșirea din insolvență)!
Există o cale de atac, dar să vedem cine va avea această calitate să facă asta. Dar nu cred că va face nimeni apel. Nu știm. O să vedem.
Noi am văzut tot timpul drumul ăsta. Drumul ăsta în instanță e condiționat de anumite chestiuni procedurale.
Noi am făcut tot ceea ce a depins de noi, în legătură cu această ieșire, respectând termenul limită”, a declarat Andrei Nicolescu.
Oficial I Dinamo a IEȘIT din insolvență
Decizia Instanței: ”Admite cererea. Solutia pe scurt: Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti. În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei debitorului DINAMO 1948 S.A., cu reinserţia acestuia în circuitul economic. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură.
În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.06.2025”.
Dinamo va lupta pentru cupele europene
Principalul punct tare al scăpării de insolvență este clar faptul că Dinamo are din nou dreptul de a juca în cupele europene. Echipa bucureșteană a uitat gustul jocurilor în competițiile din Europa, bifând ultima dată o apariție în turul 3 preliminar din Europa League (sezonul 2017-2018, eliminată de Athletic Bilbao).
Dacă Dinamo București obțin până la 30 iunie licența UEFA și termină sezonul următor pe una dintre pozițiile ce asigură cupele europene sau câștigă chiar Cupa României, atunci Dinamo va putea participa în competițiile europene din sezonul 2026-2027.
CITESTE SI:
Și-a făcut bagajele chiar în ziua ieșirii din insolvență! Plecare confirmată la vârful lui Dinamo
Dinamo și-a ales președintele, după ieșirea din insolvență + Prima plecare din club
Oficial I Dinamo a IEȘIT din insolvență. Prima reacție a lui Răzvan Zăvăleanu