”Nu pleacă în orice condiții!” Dinamo forțează primul transfer din defensivă: cine e fundașul care-l impresionează pe Kopic

Fundașul ghanez de la Iași, dorit de Kopic pentru noul sezon. Răspunsul moldovenilor după prima propunere.

Dinamo București accelerează campania de transferuri și a făcut deja primul pas pentru a-l aduce în Ștefan cel Mare pe Mohammed Umar, unul dintre puținii jucători care au impresionat în sezonul trecut la Poli Iași.

După retrogradarea moldovenilor în Liga 2, lotul ieșean a fost aproape desființat – doar cinci seniori au rămas în vestiar, iar doi dintre ei sunt deja pe radarul echipelor din SuperLigă. Dinamo s-a mișcat rapid și a pus ochii pe Mohammed Umar, fundașul central ghanez de 22 de ani, văzut drept o soluție de viitor în noua construcție gândită de Zeljko Kopic.

Potrivit informațiilor publicate de Liga2.ro, ”câinii” au transmis o ofertă concretă clubului din Copou: o sumă de bani + doi jucători la schimb pentru semnătura lui Umar. Totuși, oficialii ieșeni au refuzat propunerea, cel puțin pentru moment.

”Orice jucător poate pleca, dar pe un preț corect. Da, de Mohammed Umar s-a interesat Dinamo, club care a venit cu o propunere. Și mai sunt alte două cluburi interesate de jucătorul nostru. Luăm în calcul ca Umar să continue cu noi cel puțin până în iarnă sau chiar până la finalul sezonului. Dar dacă va pleca, nu va pleca în orice condiții, ci pe un preț corect”, a declarat Cornel Șfaițer, conducătorul moldovenilor.

Fundașul ghanez este singurul stoper senior rămas în lotul lui Poli după retrogradare, iar clubul încearcă să construiască în jurul lui o apărare competitivă pentru Liga 2. Totuși, în funcție de evoluția pieței și de eventualele sosiri, moldovenii nu exclud un transfer până la finalul verii.

Pentru Dinamo, varianta Umar este văzută ca o soluție care îmbină tinerețea cu experiența în fotbalul românesc. Într-un context în care clubul nostru încearcă să-și refacă defensiva cu jucători de perspectivă, aducerea ghanezului ar fi un pas important în noua strategie a lui Kopic.

• Potrivit unor surse, Dinamo ar fi oferit aproximativ 100.000 de euro și doi jucători pentru Umar. Ieșenii, însă, speră să obțină o sumă mult mai mare, aproximativ 300.000-400.000 de euro. Bani vitali pentru stingerea datoriilor din sezonul trecut și plata dărilor către stat prinse în planul de concordat preventiv. 

•  Mohammed Umar a ajuns la Poli Iași în octombrie 2024 și a evoluat pentru acesta în 4 meciuri din sezonul regular al SuperLigii, în 8 în play-out și în 3 din Cupa României, unde a înscris și un 1 gol. În barajul de menținere pierdut contra Metaloglobus, ghanezul nu a jucat.

CITESTE SI:

Dinamo, aproape de un nou transfer: ”Negociere destul de avansată”

Situație delicată la Dinamo: un jucător refuză mutarea și rămâne pe bară! Nicolescu explică totul

Oficial I Programul lui Dinamo pentru sezonul 2025-2026

Lasă un răspuns