Cătălin Cîrjan și-a spus oful: ce a simțit când a aflat că nu merge la Euro U21

”Visul oricărui copil” s-a frânt, dar Dinamo i-a dat din nou sens.

A fost visul oricărui copil, dar s-a transformat într-o dezamăgire cruntă. Cătălin Cîrjan a vorbit în premieră despre momentul în care a fost lăsat în afara lotului pentru Euro U21, chiar dacă făcuse parte din cantonamentul tricolorilor din Austria. A fost o lovitură grea pentru mijlocașul lui Dinamo, dar suporterii au fost din nou acolo. Iar reacția lor a făcut diferența.

După ce Daniel Pancu a luat decizia de a nu-l include în lotul final pentru Campionatul European U21, Cătălin Cîrjan a ales să păstreze tăcerea. A muncit, s-a antrenat, a luptat în tăcere. Dar acum, la câteva săptămâni distanță, fotbalistul de 22 de ani a decis să vorbească deschis despre ce a simțit și despre cum a trecut peste unul dintre cele mai grele momente ale carierei sale.

”Clar că a fost o dezamăgire pentru mine, pentru că este visul oricărui copil să joace pentru echipa națională și mai ales la un Campionat European. Dar respect decizia care s-a luat. Nu am fost singur.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor suporterilor noștri pentru mesajele pe care le-am primit. Și nu doar lor – chiar și suporteri ai altor echipe mi-au scris. Am simțit o susținere foarte mare și asta m-a ajutat foarte mult ca a doua zi să o iau de la capăt”, a declarat Cîrjan la 48TV.

A fost o dovadă de caracter. Într-un moment în care mulți ar fi clacat, Cătălin Cîrjan a ales să meargă mai departe. Cu Dinamo în suflet și cu ambiția de a demonstra că merită mult mai mult. Suporterii l-au ridicat, familia i-a fost alături, iar clubul i-a oferit stabilitatea de care avea nevoie pentru a se reconstrui.

”În viața de fotbalist sunt momente bune și momente mai puțin bune. Dar de fiecare dată când am avut un moment greu, cred eu că m-am ridicat și am ajuns la un nivel mai bun”, a completat mijlocașul lui Dinamo.

Pentru Dinamo, Cîrjan înseamnă mai mult decât un jucător talentat. Înseamnă atitudine, luptă și asumare. Iar dacă un episod ca acesta nu l-a doborât, atunci e clar: în sezonul următor, Cătălin Cîrjan va fi o voce importantă în vestiar și pe teren. Cu ambiția de a reveni și mai puternic – și, poate, cu o convocare meritată în viitorul apropiat.

Cătălin Cîrjan, ales în echipa sezonului din Superligă

În ultimul sezon, Cătălin Cîrjan a bifat nu mai puțin de 47 de meciuri, 42 la echipa de club și 5 la naționala de tineret, fiind titular în cele mai multe dintre aceste partide. 

La Dinamo, sezonul 2024-2025 a fost unul mai mult decât reușit pentru fostul fotbalist de la Arsenal sau Rapid, din punctul de vedere al unui jucător Under 21: în cele 42 de partide din Superligă și Cupă, Cîrjan a marcat 8 goluri, a dat 2 pase decisive și a fost inclus în echipa sezonului de portalul de specialitate Sofascore, printre cele mai importante și exacte când vine vorba de statisticile și monitorizarea jucătorilor! 

CITESTE SI:

Retras de la Dinamo, Răzvan Patriche a comentat transferul lui Dennis Politic la FCSB

”Am plusat foarte mult!” Dinamo s-a retras brusc dintr-un transfer așteptat de toți

Rednic l-a convins! A plecat de la Dinamo și semnează cu Standard Liege

Lasă un răspuns