”Nimeni nu mă înțelege!” Primul obstacol pentru Danny Armstrong la Dinamo, chiar înainte de debut

Primele dificultăți pentru Danny Armstrong (27 de ani). Scoțianul are deja probleme probleme în Ștefan cel Mare.

Danny Armstrong a sosit la Dinamo cu entuziasm, dar și cu un accent scoțian greu de descifrat pentru noii colegi. Atacantul de 27 de ani are încredere că se va adapta rapid, deși a dat deja peste primul obstacol de comunicare.

Transferat în această vară de Dinamo, după despărțirea de Kilmarnock, Danny Armstrong se află la prima sa aventură în afara Regatului Unit.

Și, cum era de așteptat, începutul vine cu mici provocări. Nu din punct de vedere fizic sau tactic, ci lingvistic.

”Mă simt minunat, mă simt pregătit. E bine să întâlnești atâția oameni diferiți. În Scoția e altfel, oamenii mă înțeleg, îmi înțeleg accentul, dar aici trebuie să încetinesc, să vorbesc puțin mai clar.

Dar mă voi obișnui și aștept cu nerăbdare să aflu mai multe despre colegii mei și să-mi fac prieteni pe parcurs. Vreau să fac Dinamo cea mai de succes echipă posibilă, să contribui cu pase și goluri, acesta e rolul meu.

Vreau ca fanii să fie entuziasmați, să se ridice de pe scaune, asta aștept cu cea mai mare nerăbdare, și, de asemenea, să port tricoul lui Dinamo pentru prima dată. Abia aștept!”, a spus Armstrong, într-un interviu acordat clubului Dinamo. 

Danny Armstrong poate evolua în ambele flancuri ale atacului, inclusiv în partea stângă (acolo unde Dinamo a rămas fără Dennis Politic, jucător pe care l-a vândut la FCSB). 

Cotat la 750.000 de euro (potrivit Transfermarkt), Armstrong a jucat toată cariera la seniori în Scoția, la Raith Rovers, Ross County și Kilmarnock.

Cifrele lui Danny Armstrong în Scoția

• 26 de goluri și 35 de assisturi în 158 de meciuri la Kilmarnock FC 

• 14 goluri și 12 assisturi în 64 de meciuri la Raith Rovers 

• 6 goluri și 4 assisturi în 33 de meciuri la Wolves U23 

• 1 gol în 8 meciuri la Ross County 

• 1 assist în 6 meciuri la Dunfermline

Următorul test al lui Dinamo este cu CS Tunari (5 iulie) în România, iar pe 14 iulie începe Superliga, cu un duel în deplasare contra nou-promovatei Csikszereda.

Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii

•  5 iulie – DINAMO  vs CS Tunari (România)

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa 1

Luni, 14 iulie 

Ora 21:30 

Csikszereda – DINAMO

Etapa a 2-a

Luni, 21 iulie

Ora 21:30

DINAMO – FC Botoșani

Etapa a 3-a

Duminică, 27 iulie

Ora 21:30

Oțelul – DINAMO

CITESTE SI:

Dinamo a revenit în țară! Ce a spus Opruț lângă Kopic pe aeroport

”Începutul e esențial!” Claudiu Niculescu, mesaj clar pentru Dinamo

Video I O zi cu ”câinii”! Musi i-a dus pe suporteri direct în inima cantonamentului

Lasă un răspuns