Dinamo face curățenie: Pașcalău, aproape de plecare! Se pregătește un transfer defensiv.

Răzvan Pașcalău (21 de ani), este tot mai aproape de plecarea de la Dinamo. Fundașul adus în sezonul trecut nu a reușit să convingă, iar Zeljko Kopic nu l-a considerat o soluție viabilă pentru linia defensivă.
Deși a fost prezent în ambele stagii de pregătire din această vară – la Curtea de Argeș și la Kielce – se pare că fundașul nu va rămâne în lotul ”câinilor” pentru noul sezon. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Pașcalău ar urma să semneze cu Metaloglobus, formație nou-promovată în Superliga.
Pașcalău a jucat foarte puțin în sezonul trecut, bifând doar câteva minute în campionat și în Cupă. Încă din iarnă, s-a încercat un împrumut, dar fără succes. Din păcate, rămânerea la Dinamo nu l-a ajutat, fiind rezervă constantă.
Timpul deciziilor la Dinamo: apărarea are prioritate
Dinamo are nevoie urgentă de cel puțin doi fundași centrali, după ce defensiva a rămas descoperită. Iar odată cu plecarea lui Pașcalău, presiunea pe aducerea unor întăriri a crescut.
Conducerea clubului este deja în negocieri pentru completarea lotului, iar prioritatea zero o reprezintă linia de fund, acolo unde Kopic vrea stabilitate și experiență. Rămâne de văzut dacă noile mutări se vor concretiza înainte de primul meci oficial din noul sezon de Superligă.
Printre jucătorii de care s-a despărțit Dinamo în această vară se mai numără: Cristian Costin, Astrit Selmani, Adnan Golubovic, Josue Homawoo, Georgi Milanov, Antonio Luna, Răzvan Patriche, Patrick Olsen și Dennis Politic.
Transferurile realizate de Dinamo în această vară
Până acum, Dinamo a oficializat transferurile lui Alex Musi (FCSB), Luca Bărbulescu (FC Augsburg), Charalampos Kyriakou (Apollon Limassol), Codruț Sandu (Rapid), Cristi Mihai (UTA Arad), Danny Armstrong (Kilmarnock FC) și Vadym Kyrychenko (UTA Arad).
Următorul test al lui Dinamo este cu CS Tunari (5 iulie) în România, iar pe 14 iulie începe Superliga, cu un duel în deplasare contra nou-promovatei Csikszereda.
Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii
• 5 iulie – DINAMO vs CS Tunari (România)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa 1
Luni, 14 iulie
Ora 21:30
Csikszereda – DINAMO
Etapa a 2-a
Luni, 21 iulie
Ora 21:30
DINAMO – FC Botoșani
Etapa a 3-a
Duminică, 27 iulie
Ora 21:30
Oțelul – DINAMO
CITESTE SI:
Oficial: Georgi Milanov rămâne la Dinamo! Kopic a primit vestea pe care o aștepta
”Taxa pe pasiune”! TVA-ul lovește fotbalul românesc: biletele pentru Dinamo, mai scumpe din august