Video I Milanov rămâne la Dinamo! Mesaj emoționant pentru fani după semnătură

Georgi Milanov continuă în alb-roșu: Dinamo merge înainte cu o piesă de bază!

Dinamo a confirmat vineri, 4 iulie, prelungirea contractului cu mijlocașul bulgar Georgi Milanov, un om-cheie în viziunea lui Zeljko Kopic. Cu toate că nu a fost prezent în cantonamentul de vară, Milanov a semnat o nouă înțelegere valabilă pentru sezonul 2025–2026, cu opțiune de prelungire pe încă un an.

Este un mesaj limpede: Dinamo păstrează oamenii care contează cu adevărat. Iar Georgi este unul dintre aceștia.

Ajuns în Ștefan cel Mare în vara lui 2023, internaționalul bulgar s-a impus prin calm, viziune și disciplină, calități care i-au câștigat rapid respectul vestiarului și încrederea lui Kopic. Chiar dacă a trecut printr-o perioadă mai dificilă, antrenorul croat a insistat pentru păstrarea lui. Și a primit vestea pe care o aștepta.

Mesajul transmis de Milanov după semnarea noului contract a fost clar și emoționant:

”Sunt bucuros că rămân la Dinamo. Vreau să le mulțumesc tuturor celor din club pentru încredere. Mă simt foarte bine aici, echipa este ca o familie pentru mine. Abia aștept să începem noul sezon și să luptăm împreună pentru obiectivele noastre. Hai Dinamo!”

Video I ”Mă simt ca într-o familie!” – Georgi Milanov a semnat cu Dinamo și rupe tăcerea

@doar_dinamo_official

Milanov rămâne la Dinamo! Mesaj emoționant pentru fani după semnătură: ”Sunt bucuros că rămân la Dinamo. Vreau să le mulțumesc tuturor celor din club pentru încredere. Mă simt foarte bine aici, echipa este ca o familie pentru mine. Abia aștept să începem noul sezon și să luptăm împreună pentru obiectivele noastre. Hai Dinamo!”

♬ sunet original – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Acest pas confirmă direcția clară a „haitei”: stabilitate, caracter și încredere în liderii din teren. Cu 57 de meciuri, 2 goluri și 7 assisturi în tricoul alb-roșu, Georgi Milanov rămâne un reper pentru linia mediană dinamovistă și un jucător pe care suporterii știu că se pot baza.

Georgi Milanov continuă la Dinamo!

”Internaționalul bulgar și-a prelungit contractul cu clubul pentru încă un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an competițional.

Sosit la Dinamo în ianuarie 2024, Georgi a bifat 57 de meciuri în tricoul alb-roșu, marcând 2 goluri și oferind 7 pase decisive.

Ne bucurăm că va rămâne alături de noi și îi dorim cât mai multe realizări în continuare, în tricoul lui Dinamo!”, a transmis clubul nostru.

Continuă proiectul, continuă Dinamo

Faptul că Milanov a ales să continue la Dinamo, în ciuda speculațiilor și absenței din cantonament, arată stabilitate și încredere în proiectul început în sezonul trecut. Dinamo a revenit în prim-planul fotbalului românesc și vrea să continue ascensiunea.

Kopic își păstrează nucleul de bază, iar Milanov poate redeveni un pion important în tentativa echipei de a se califica în play-off și chiar de a ataca locurile europene, așa cum spunea recent și Marius Niculae.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Milanov, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
  • În cariera sa se mai regăsesc următoarele echipe: Litex Lovech, CSKA Moscova, Grasshoppers, Vidi FC, Levski Sofia și Al-Dhafra.

Printre jucătorii de care s-a despărțit Dinamo în această vară se mai numără: Cristian Costin, Astrit Selmani, Adnan Golubovic, Josue Homawoo, Georgi Milanov, Antonio Luna, Răzvan Patriche, Patrick Olsen și Dennis Politic.

Transferurile realizate de Dinamo în această vară

Până acum, Dinamo a oficializat transferurile lui Alex Musi (FCSB), Luca Bărbulescu (FC Augsburg), Charalampos Kyriakou (Apollon Limassol), Codruț Sandu (Rapid), Cristi Mihai (UTA Arad), Danny Armstrong (Kilmarnock FC) și Vadym Kyrychenko (UTA Arad).

Următorul test al lui Dinamo este cu CS Tunari (6 iulie) în România, iar pe 14 iulie începe Superliga, cu un duel în deplasare contra nou-promovatei Csikszereda.

Meciuri amicale, cantonamente și startul Superligii

•  6 iulie – DINAMO  vs CS Tunari (România)

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa 1

Luni, 14 iulie 

Ora 21:30 

Csikszereda – DINAMO

Etapa a 2-a

Luni, 21 iulie

Ora 21:30

DINAMO – FC Botoșani

Etapa a 3-a

Duminică, 27 iulie

Ora 21:30

Oțelul – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Nicolescu rupe tăcerea despre Cîrjan și oferta de milioane

”E greu fără Dinamo!” – Patriche, mesaj emoționant după retragere și o ofertă surpriză de la CSA Steaua

Trei reguli noi în Superliga! Vassaras anunță revoluția: ”Fără trageri de timp”

Lasă un răspuns